Timpul nerusinarii

Tot incercand sa ne raportam la Occident, Mecca noastra de sfarsit de veac, constatam, unii cu satisfactie, altii cu tristete, ca si la ei exista coruptie, si la ei exista mizerie umana, nemernicie,

Tot incercand sa ne raportam la Occident, Mecca noastra de sfarsit de veac, constatam, unii cu satisfactie, altii cu tristete, ca si la ei exista coruptie, si la ei exista mizerie umana, nemernicie, fatarnicie, hotie, minciuni fardate gros. Satisfacutii le spun copiilor lor, care n-au timp sa-i asculte, ca totu-i o apa si-un pamant. Cei tristi cauta diferentele - ce face ca lucrurile sa stea totusi mult mai rau la noi? Prin ce suntem noi originali? Fostul presedinte E. Constantinescu imi furnizeaza, iata, un raspuns - Occidentul nu poate visa la performantele romanesti in materie de nerusinare. Exista cateva momente in viata a caror amintire imi increteste pielea de scarba. De doua ori m-am lasat imbratisat de E. Constantinescu, in ciuda repulsiei psihofizice pe care am simtit-o din prima clipa fata de acest personaj. Speram si eu, cu disperare, ca atatia altii, sa apuc sa traiesc alaturi de copiii mei macar cativa ani din viata intr-o Romanie necomunista, adica intr-o tara normala. Nici unui frate, daca l-as fi avut, nu cred ca i-as fi trecut cu vederea atatea cate i-am trecut aproape un an de zile acestui Constantinescu. Ce-a urmat, se stie, nu mai am puterea sa recapitulez. In vara lui 2000, onanistul politic Constantinescu, mediocritatea indragostita de sine, a comis cea mai mare ticalosie a "tetralogiei" - a dat bir cu fugitii din scena politica, din dorinta de a se aseza intr-o noua "poza" din lungul sir de exhibitionisme ale carierei sale. Ca orice cabotin iresponsabil, n-a tinut seama nici o clipa de consecintele gestului sau. Era dator, in primul rand fata de partidul lui, de taranisti, sa-l aduca acolo unde era in 1996, adica in Parlament. Era dator fata de Romania sa concureze in alegerile prezidentiale si sa piarda, salvand insa echilibrul politic. Prin dezertarea lui, urmata de impingerea incapatanata in fata a unui prim-ministru bun, transformat intr-un prost candidat la presedintie, a rupt in doua zona dreptei. Pe drumul astfel deschis, au navalit in Parlament cetele peremiste, in cap cu tribunul. E. Constantinescu a fost cel mai bun agent electoral pentru C.V. Tudor - daca astazi trebuie sa inghitim atat de des duhorile sconcsului cruciat, sa-i multumim d-lui Constantinescu. Dupa o asemenea mimodrama lasa, orice roman de bun simt se va fi gandit ca binefacatorul neamului se va duce sa se inchida in manastirea calugarului Vasile sau macar se va intoarce printre pietre si va tacea. Ca si celor mai inraiti sarlatani, Dumnezeu nu le refuza remuscarea, cainta. Da de unde! Cu o nerusinare de necrezut, liderul regional tine sa-si mai bata o data joc de acest popor, de data asta pe fata. Voi, cei care ati trait sub regimul meu si va plangeti ca v-am adus la disperare, n-ati inteles nimic. Va explic eu acuma ce-ati trait si ce-ati simtit, contra unui milion trei sute de mii de lei. Daca mai exista in clipa de fata un om onest inca sustinator al lui Constantinescu, nu se poate sa nu se fi lamurit si el in fata celor patru volume aurite, cantarind 6 chile de gandire ex-prezidentiala. Timpul daramarii, timpul nerusinarii. Timpul zidirii, timpul nesimtirii. Un nou "Omagiu", cu deosebirea ca lui Ceausescu i l-au scris altii, in vreme ce E. Constantinescu pretinde ca l-a scris singur. Pentru cine? Daca chiar voia sa spuna poporului ceva, Constantinescu ar fi trebuit sa scrie o brosura necartonata, cat carticica lui Mao, pe care sa incerce s-o publice in tiraj de masa - cu niste sponsori, poate chiar gratis. Si-a imaginat ca intr-o tara in care un milion de lei inseamna viata sau moarte pentru cei multi, saraci si bolnavi, intr-o tara in care viata nu-ti mai da voie sa recitesti nici suta de pagini a "Micului Print", va cumpara si va citi cineva aceasta monstruozitate editoriala? Ca dupa ce a avut ocazia unica sa faca, mai e cineva interesat de comentariile lui de culise? Memoriile marilor oameni de stat vorbesc indeobste, la multi ani dupa, nu la doi, despre ce au facut - E. Constantinescu a scris epopeea nefacutului. Aici, de fapt, este si explicatia. E. Constantinescu a publicat aceasta carte pentru sine. Grandomania ravasitoare a belferului care ne spunea cum isi bea el cafeaua cu Jacques si cu Bill trebuie alimentata in continuare. Nici macar continutul tetraevangheliarului scris de mantuitor in srl cu nevasta nu are mare importanta - esentiala e privelistea celor patru cotoare aurite, insumand 20 cm, asezate in raft... E. Constantinescu nu e doar o anomalie patologica si morala - el reprezinta intelighentia Romaniei din ultima jumatate de veac. Egolatria lui, micimea, joasa calitate umana pot fi intalnite la mult prea multi dintre cei ce traiesc din simboluri, scrise sau rostite. Spuneam candva ca soarta trista a Romaniei in postcomunism se datoreaza faptului ca ungurii, cehii sau polonezii au avut comunisti de mai buna calitate decat ai nostri. Dupa mai bine de un deceniu de libertate, inteleg si ca majoritatea intelectualilor Romaniei nu erau cu nimic mai buni decat activistii de partid.