Testul românităţii

Dan DungaciuConferenţiar, Universitatea Bucureşti

Declaraţiile politice indică "românii din afara României" drept proiect naţional prioritar. Distanţa dintre declaraţiile şi proiectul propriu-zis este încă mare. Instituţiile administraţiei oficiale care se ocupă de acest obiectiv nu au fost calibrate la nivelul ţintei. Cu rare excepţii, lipsesc instrumentele legislative fundamentale, institutele de cercetări, experţii, cercetările de teren.
Indiferent care va fi cifra validată până la urmă, e prea mare ca să fie neglijată. România are, din acest punct de vedere, şi o şansă enormă, dar şi obligaţii pe măsură faţă de cele trei "categorii": românii din R. Moldova, românii din jurul graniţelor României şi din Balcani şi diaspora.
Naţionalismul, problema săracilor?
După 2007, este o iluzie să credem că problema identitară va dispărea din orizontul românesc sau din cel european de preocupări. Din acest punct de vedere, se gândeşte excesiv în două paradigme eronate, cel puţin până la un punct.Prima este cea care acreditează ideea că integrarea europeană şterge particularităţile naţionale (şi) ale noilor membri intraţi în club - aşa-numita "New Europe". Este o eroare. A doua eroare este ideea după care "naţionalismul este apanajul săracilor". Pe această judecată s-a acreditat teza care sugerează că sporirea PIB-urilor în Europa Răsăriteană va genera o scădere considerabilă a puseurilor identitare şi a manifestărilor acestora. Altă eroare. Că sporirea PIB-ului şi a prosperităţii va duce la schimbări (şi) din această perspectivă, este indubitabil. Dar că va genera dispariţia acestor preocupări este discutabil. Niciunde în spaţiul răsăritean o asemenea corelaţie nu se face simţită. Iar astăzi, nici în Occident! Putem duce comparaţia mai departe.
Din China, trecând prin Federaţia Rusă şi ajungând în Europa Răsăriteană, creşterea economică nu generează "uitare" identitară, ci, de cele mai multe ori, dimpotrivă: China devine din ce în ce mai "patriotică" în urma performanţelor economice, iar Federaţia Rusă o urmează pe aceeaşi rută.
Unul din doi moldoveni vrea cetăţenie română
Dacă evaluăm performanţele "noilor intraţi" în Uniunea Europeană, vom sesiza că apetitul naţional al acestora nu a scăzut. Dimpotrivă. Ungaria revine cu o obsesie veche a ei, respectiv problematica ungurilor din afara frontierelor maghiare, Polonia vorbeşte de câte ori are prilejul despre spiritualitate creştină şi catolicism, ţările baltice aduc stăruitor pe agendă problematica trecutului comunist. Din această perspectivă putem prevedea că interesul pentru românii din R. Moldova va spori progresiv, aşa cum indică deja datele unor cercetări recente. Explicaţia - o manifestare de orgoliu naţional, de sprijin condiţionat, care se va manifesta indiscutabil pentru românii trăitori dincolo de Prut. În plus, după 2007, pentru prima dată, problema R. Moldova, dar şi a românilor din jurul României se va pune fără îngrădirea - absurdă, uneori - a "obligaţiilor aderării la UE". La acestea trebuie adăugat şi faptul, deloc neglijabil, că percepţia românilor din jurul României, inclusiv a celor din R. Moldova, se va schimba. Dincolo de presiunea enormă pentru redobândirea cetăţeniei româneşti la Consulatul României, conform sondajelor de opinie de la Chişinău, practic, unul din doi cetăţeni ai R. Moldova vrea cetăţenie românească (48% din cei intervievaţi).
Dezvoltarea economică şi socială a României va accelera acest proces şi va face România şi mai atractivă. Simplu spus, românii din jurul frontierelor actuale vor realiza, treptat, că România devine o ţară care poate fi iubită şi pentru prezentul ei, nu doar pentru trecutul şi, eventual, viitorul acesteia. Ceea ce va genera, fatal aproape, o presiune crescândă asupra instituţiilor româneşti, debile şi reluctante, deocamdată.