Tăriceanu despre cazul Orban: "speculaţii", "bârfe" şi "intoxicări"
Premierul Tăriceanu a declarat azi că aşteaptă rezultatele cercetărilor întreprinse de procuratură pentru a se "pronunţa" în privinţa ministrului transporturilor, Ludovic Orban, şi a
Premierul Tăriceanu a declarat azi că aşteaptă rezultatele cercetărilor întreprinse de procuratură pentru a se "pronunţa" în privinţa ministrului transporturilor, Ludovic Orban, şi a calificat informaţiile apărute până în prezent, pe marginea accidentului, drept "speculaţii", "bârfe" şi"intoxicări".
"În momentul de faţă cercetările au fost preluate de procuratură. Doresc să văd care sunt rezultatele acestor cercetări pentru a putea să mă pronunţ, până atunci nu aş face decât să dau curs unor speculaţii, unor bârfe, unor intoxicări", a declarat Tăriceanu.
Tăriceanu a transmis miercuri, prin intermediul purtătorului de cuvânt al guvernului, că nu comentează incidentul în care a fost implicat ministrul Ludovic Orban şi consideră că e de datoria autorităţilor să clarifice acest caz.



















































