Sate izolate de lucrările la calea ferată
Patru sate din comuna Prunişor-Mehedinţi au rămas izolate, iar localnicii sunt disperaţi din cauză că drumul de acces peste calea ferată spre DN 70 a fost blocat de nişte şanţuri adânci ce
Patru sate din comuna Prunişor-Mehedinţi au rămas izolate, iar localnicii sunt disperaţi din cauză că drumul de acces peste calea ferată spre DN 70 a fost blocat de nişte şanţuri adânci ce au fost săpate de către reprezentanţii CFR. Sătenii din Arvăteşti, Igiroasa, Drăgoteşti şi Bâltanele susţin că aceste lucrări au fost executate încă de miercuri, iar de atunci şi până în prezent nimeni nu le-a dat o explicaţie.
Motivul invocat de reprezentanţii căilor ferate este că respectiva trecere de cale ferată e neautorizată, cu toate că, spun localnicii, acest drum este vechi de peste 100 de ani.
În momentul de faţă, în zonă nu mai pot ajunge astfel nici maşinile de poştă, de pompieri sau salvările. Reprezentanţii secţiei L 7 CFR Severin, responsabilă de lucrare, au declarat că sătenii trebuie să se resemneze şi să folosească un pasaj aflat la 3 km depărtare. (Iulian Gogonea)




















































