Sărbătoare importantă pentru creştinii ortodocşi la 24 noiembrie: Sfântul Clement. Minunea care se petrece la locul unde a murit

0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La dată de 24 noiembrie 2023, creştinii ortodocşi îl cinstesc pe Sfântul Clement, fost episcop la Roma.

Sfântul Clement FOTO Dexologia
Sfântul Clement FOTO Dexologia

Sfântul Clement s-a născut la Roma și a fost contemporan cu Sfinții Apostoli. El și-a pierdut mama și cei doi frați într-un naufragiu. Pe tată îl pierde mai târziu, în timp ce își caută soția și fiii.

La vârstă de 24 de ani, Sfântul Clement decide să plece să-și caute părinții și frații. Este momentul când îl întâlnește pe Sfântul Barnaba și pe frații săi deveniți ucenicii Sfântului Petru.

Clement a fost al treilea episcop al Romei, după Lin şi Anaclet, timp de zece ani. A convertit la creștinism mulți necredincioși. Potrivit Sinaxarului, într-un an, de Paști, a botezat patru sute douăzeci și patru de oameni, toți de neam mare.

A scris o epistolă corintenilor, în anul 96, fiindcă se răzvrătiseră împotriva preoţilor. După ce a fost citită epistolă în biserici, corintenii şi-au recunoscut vina.

Sfântul Clement a suferit în timpul prigoanei lui Traian (98-117), fiind surghiunit în Cherson (Crimeea de astăzi). Acolo a fost aruncat în mare, fiindu-i legată de gât o ancoră de corabie.

În fiecare an, la pomenirea sfântului, apă se depărtează de mal până la locul în care el și-a dat duhul, oferindu-le creștinilor posibilitatea de a ajunge la el pe uscat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite