Stareţul pe care Ceauşescu l-a lăsat să plece la Muntele Athos. Părintele Petroniu de la Neamţ va fi canonizat

0
Publicat:

Timp de 33 de ani s-a nevoit părintele Petroniu, din Farcaşa, judeţul Neamţ, la Schitul Prodromu, de la Athos, urmând a fi canonizat. Dictatorul Nicolae Ceauşescu l-a lăsat să plece la Muntele Sfânt.

Părintele Petroniu FOTO Alexandru Buzdugan
Părintele Petroniu FOTO Alexandru Buzdugan

Părintele Petroniu Tănase a ajuns la Schitul Prodromu de la Muntele Sfânt când avea 66 de ani, misiunea lui fiind de a repune în valoare un lăcaş de cult secular românesc, dar care ajunsese o ruină. Pe 27 aprilie 2023 a  avut loc ceremonia de deshumare a rămăşiţelor călugărului decedat în februarie 2011 şi îngropat în cimitirul mănăstirii din Grecia.

Era prima etapă din cele care urmează pentru canonizarea călugărului nemţean de către Patriarhia Ecumenică. Iar pe 22 octombrie 2023, la Farcaşa, satul de sub Ceahlău unde s-a născut egumenul, care a murit la vârsta de 97 de ani, a avut loc o slujbă religioasă pentru pomenirea acestuia, fiindu-i acordat post mortem titlul de Cetăţean de Onoare al comunei.

„Un bătrân frumos, o icoană smerită”

„A fost un călugăr desăvârşit, un calon-gheron, un bătrân frumos, o icoană smerită în care Dumnezeu a pictat frumuseţea prezenţei Sale. Nu numai prin vârsta, ci mai ales prin prezența sa lucrătoare în inima creştinismului răsăritean, el rămâne pentru noi un patriarh al Ortodoxiei mărturisitoare (...) A fost chemat la Domnul după 33 de ani de osteneală aghioritică. Această perioadă corespunde cu vârsta Mântuitorului, adică perioada pe care a petrecut-o pe pământ. (...) Acest timp părintele Petroniu l-a folosit răscumpărând vremea, făcând din orice clipă un timp al mântuirii, iar din Schitul Prodromu o Grădină a Maicii Domnului“, a rememorat, despre ultima întâlnire cu părintele Petroniu, IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Petru, viitorul duhovnic şi stareţ de la Athos s-a născut pe Valea Muntelui, la Farcaşa, pe 23 mai 1916, fiind al șaselea copil din cei opt ai familiei Ioan şi Olimpia Tănase. Scoala primară de şapte clase a urmat-o în satul natal, iar la vârsta de numai 14 ani, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, pentru ca, în 1947, să fie hirotonit ieromonah la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

A fost adeptul mişcării duhovniceşti de la Mănăstirea Antim, de rezistenţă împotriva regimului ateu impus de bolşevici, numită „Rugul aprins“. Părintele Petroniu nu a fost arestat, a revenit la Mănăstirea Neamţ, dar a fost alungat în 1959, în urma Decretului 410, prin care au desfiinţate sute de lăcaşuri de cult din ţară. În 1975, Ceauşescu a vizitat Grecia, iar trei călugări români de la Prodromu au stat de vorbă cu el.

Mănăstirea Prodromu de la Athos FOTO Doxologia.ro
Mănăstirea Prodromu de la Athos FOTO Doxologia.ro

I s-a prezentat situaţia într-o notă patriotică pentru salvarea spiritualităţii româneşti din Athos, iar după demersurile patriarhului Justinian se permite plecarea mai multor monahi, cei mai mulţi de la Mănăstirea Sihăstria din Neamţ, şi se acordă ajutoare materiale şi financiare consistente. Peste trei ani, în 1978, părintelui Petroniu i se îngăduie să plece la Prodromu, în Grădina Maicii Domnului, rămânând acolo până la moarte.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite