Reuniuni deasupra Orientului Mijlociu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conflictul din teritoriile palestiniene creează un acord între statele islamice. Programul nuclear al Iranului îl poate arunca în aer. Oricum, noi actori islamici se afirmă internaţional

Conflictul din teritoriile palestiniene creează un acord între statele islamice. Programul nuclear al Iranului îl poate arunca în aer. Oricum, noi actori islamici se afirmă internaţional prin abordarea celor două chestiuni.

Aflat în vizită la liderul politic al Hamas, Khaled Meshaal, preşedintele Mahmud Ahmadinejad a mai lansat o diatribă antisionistă: "Victoria divină, care va fi rezultatul luptei şi credinţei opresatei naţiuni palestiniene, se va materializa curând şi poporul palestinian va pregăti eliberarea sfântului Qods şi ieşirea lui din ghearele sioniste". Ideea era mai simplă: "Statele islamice pot susţine mai mult guvernarea Hamas".

De la victoria electorală din 2006, Occidentul presează Hamas să se comporte ca un guvern responsabil, prin recunoaşterea statului Israel. Cealălalt capăt al actualului conflict adesea armat din teritoriile palestiniene vine din opoziţia mişcării Fatah, a preşedintelui Abbas, faţă de Hamas. Recentul acord Hamas - Fatah, forjat la Mecca, include abia promisiunea respectării înţelegerilor israelo-palestiniene anterioare.

Intervenţia pakistaneză

Casa Albă forţează fragila alianţă cu generalul Musharraf, cerând Pakistanului îndepărtarea şi mai mult de Iranul vecin. Deocamdată, Islamabadul s-a declarat împotriva unui Teheran dotat cu arme nucleare, dar a recunoscut dreptul Iranului de a dispune de energie nucleară. Generalul pakistanez atacă însă aliatul american, unde îl găseşte slăbit. Preşedintele Musharraf a vizitat lideri sau a convocat reprezentanţi din multe state islamice, cărora le-a cerut participarea la descurcarea muşuroiului de conflicte din Orientul Mijlociu - unde tratativele au fost duse până acum de Israel, SUA, UE, Rusia şi unele state arabe, ca Egiptul, Siria, Iordania sau Arabia Saudită. Turcia, Indonezia sau Malaiezia nu au fost cu adevărat prezente, iar Pakistanul le introduce acum în sistemul de ecuaţii cu puteri din Iran, Palestina, Liban sau Afganistan. Pe care statele islamice din Asia le văd tratabile la pachet. Cu preşedintele Ahmadinejad, generalul Musharraf tratează aparte - mai ales chestiunea conductei Iran - Pakistan - India, pe care ar urma să curgă multe miliarde de dolari, care scapă americanilor.

La Jakarta sau Kuala-Lumpur, generalul Musharraf nu şi-a tratat doar statutul internaţional în vederea primelor alegeri la care se va supune după lovitura de stat din 1999. Ci însăşi supravieţuirea ca persoană: de la aducerea Pakistanului în coaliţia SUA împotriva terorismului, generalul a rezistat eroic la trei atentate islamiste locale.

Următoarea iniţiativă politico-diplomatică islamistă vine din Indonezia, care va invita Hamas la Jakarta să-şi spună varianta.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite