PSD ar putea reforma clasa politică

Sebastian Lăzăroiu sociolog

şifonată ar reprezenta o uşurare. În această perioadă de supramediatizare a mătuşii Tamara, vilei din Zambaccian, votului asupra percheziţiei, telepercheziţiei jurnalistice, averii lui Dan Ioan Popescu, simpatizantul PSD se simte uşor ruşinat. În fond, de ce ar vota un partid ai cărui lideri au strâns atâta avere în ultimii ani în numele protejării celor săraci. Dacă Năstase şi DIP ar fi şterşi de pe firmament, atunci PSD ar arăta o voinţă uriaşă de reformare şi ar putea vorbi altfel despre săraci şi politicile sociale. Ar fi un partid cu care să te poţi afişa.
Pentru militanţi, impactul este diferit. Ei sunt obişnuiţi să depindă de figurile liderilor şi sunt liniştiţi doar atunci când partidul e stabil. E adevărat că mai sunt activişti care şi-au pus în gând de ceva timp să ocolească perioada grea de opoziţie, în care Parchetul îţi răscoleşte prin lucruri şi afaceri. Ei folosesc situaţia grea prin care trece partidul, indiferent de deznodământ, pentru justificarea deciziei de a se retrage sub umbrela puterii sau în afara jocurilor tulburi din politică. Dacă rămâne Năstase, vor spune că acest partid nu se poate reforma şi deci nu mai e locul lor aici. Dacă pleacă Năstase, vor spune că un partid care ajunge să-şi devoreze liderii marcanţi e un partid în plină disoluţie a autorităţii şi iarăşi nu mai stau.
Fără activişti, PSD rămâne fără resurse, fără simpatizanţi, PSD rămâne fără voturi în urne. Cum să-i împaci pe toţi? Conducerea partidului ar putea să-i ceară lui Năstase să accepte percheziţia. Deşi sună uşor ridicol. Cu puţin timp în urmă, deputaţii şi-au arătat solidaritatea cu refuzul ex-premierului de a-i primi în casă pe procurori. În sfârşit, ar putea spune că a fost doar un exerciţiu de forţă în parlament, pentru a arăta că pot rezista abuzurilor procedurale. Dar pe fond, Năstase ar trebui să accepte percheziţia. Ar arăta, măcar simpatizanţilor, că nu are nimic de ascuns şi că vehemenţa refuzului a fost doar un semnal împotriva posibilelor abuzuri. Ce ne facem însă cu imaginile televizate din Zambaccian? Sunt imagini care rămân. Nu sunt mulţi experţi în evaluarea obiectelor de artă, dar, poate tocmai de aceea, imaginile au transmis o opulenţă greu de justificat prin venituri.
Dincolo de presiunea militanţilor şi simpatizanţilor PSD mai există presiunea colegilor din Internaţionala Socialistă. Deşi unii s-ar fi aşteptat ca aceştia să sprijine corul bocitoarelor ce reclamau abuzurile puterii de la Bucureşti, vocile autorizate s-au arătat mai degrabă intransigente. PSD a consumat multă energie şi lobby pentru a fi primit în casa internaţională social-democrată. E greu acum chiar şi pentru Iliescu să spună că nu primesc lecţii de la străini.
Ce vor de fapt liderii PSD preocupaţi de imaginea partidului? Vor să scape de Năstase şi să pună la cale excluderea în organizaţia de bază? Sau vor ca acesta să accepte percheziţia? În orice caz, acceptarea percheziţiei l-ar afecta cel mult pe Năstase, dacă el are ceva de ascuns. PSD ar câştiga timp şi ar putea să arate atât în interior, cât şi în exterior că sprijină acţiunile justiţiei. Desigur, ar crea un precedent. Următorul pe listă nu va mai putea cere protecţia partidului. Şi atunci, mulţi activişti, care se simt vulnerabili, vor dori să-şi găsească refugiul în alte formaţiuni. De aceea este esenţial să fie stopată migraţia politică. Acesta ar fi semnalul că partidele nu mai acordă azil celor care suferă de mania persecuţiei şi ar fi un pas uriaş spre reforma clasei politice.