Principiul fugii

L-am vazut o singura data. Pana atunci, umblase taica-sau pentru el. Marunt, bine legat, alura de judokan, insa cu un licar candid in priviri. M-a intrebat: - Chiar credeti ca o sa castigam la

L-am vazut o singura data. Pana atunci, umblase taica-sau pentru el. Marunt, bine legat, alura de judokan, insa cu un licar candid in priviri. M-a intrebat: - Chiar credeti ca o sa castigam la Curtea Suprema? - Da. Am avut impresia ca licarul candid a devenit sclipire ironica si auzeam, inabusindu-se in el, hohote de ras. De ce ma credea naiv? "O fi, totusi, vinovat - mi-am zis - si isi rade de credulitatea mea". Cand, la termenul urmator, nu s-a mai prezentat si am aflat ca fugise din tara, mi-am dat seama ce fel de credulitate il facuse sa ma priveasca de sus. Eu aveam incredere in Justitie, el nu mai avea incredere decat in fuga. Cred ca l-a inspirat exemplul lui Tipirigan. Tipirigan a fost primul banuit de talharia comisa. Geaca descrisa de victima semana cu geaca lui Tipirigan. Intrebat unde s-a aflat la ora faptei si ce alibi are, Tipirigan a raspuns ca era acasa, dar frati-sau a declarat ca era in oras. Chiar statura se potrivea cu descrierea victimei: un metru saptezeci si ceva. Dupa prima audiere, respectivul a sters-o. Se zice ca in Austria. Asa a intrat in vizorul politiei el, interlocutorul. Ca era sturlubatic. Intr-un oras ca Radauti, tinerii de felul lui, daca mai au si bani, sunt repede luati la ochi. Mai avea si taica-sau dusmanii lui. Mai era si "gagica" pe care o lasase gravida si cu care pregeta sa se insoare. Si mai era - ah, mai era! - nenorocita de fisa dactiloscopica. Pe vremea cand era minor, a incercat sa fure un cauciuc. Minte zapacita, de adolescent. Pedeapsa l-a stigmatizat. Amprentele bagate la cartoteca i-au croit, definitiv, destinul. Intr-o seara posomorata de octombrie, o casiera a venit acasa cu 5 milioane in punga de plastic. Pe scara blocului, la etajul trei din patru, s-a pomenit cu un ins pe jumatate mascat. I-a smuls sacosa si a fugit. Casiera a descris ce-a putut retine: inaltimea, culoarea si materialul scurtei-geaca si, cam atat. Nimic despre culoarea ochilor, pe care o femeie o retine din prima. Si nimic despre vreun miros aparte, un damf, la care, tot asa, femeile sunt foarte sensibile. Dupa ce Tipirigan a fugit in Austria si banuielile s-au indreptat spre clientul meu, cu modul lui de viata socant pentru Radauti, memoria partii vatamate a inceput sa se zdruncine. Geaca a fost ba gris, ba neagra, ba bej, ba din sky, ba din vinilin, iar inaltimea faptuitorului s-a scurtat precum coada vulpii: cu 5 centimetri, apoi cu inca 3, apoi... In total cu vreo 13. Ce nu s-a schimbat a fost memoria olfactiva. Victima a declarat ca faptuitorul nu mirosea a bautura. Dar romul este o bautura. Si miroase puternic. Da, aparuse detaliul unei sticle de o jumatate de rom. Pe care vecina de la patru ar fi gasit-o pe scara. Si de pe care "criminalistul" orasului a prelevat o amprenta. Exact amprenta degetului mare al baiatului care furase, cu ani in urma, cauciucul. Dar cum sa apuci o sticla numai cu degetul mare? "Purtase manusi cu degetul gaurit", a declarat fata sedusa si abandonata, intrebata tocmai ea, nu se stie de ce. Casiera nu vazuse manusi, nici cu degetul gaurit, nici fara. De altfel era absurda chiar varianta consumului de rom. Banuitul circulase toata dupa masa si seara cu masina. Alerga sa-si aprovizioneze atelierul, ca avea un atelier in grija. Cum sa se aseze el, micul intreprinzator, intre doua curse, cu fundul pe-o treapta, ca sa dea pe gat o sticla de rom? Si, la banii lui, cum sa bea rom? Si cum sa jefuiasca? Eh, dar amprenta era amprenta! Subjugati de existenta acestei dovezi, anchetatorii nici nu i-au mai ascultat pe negustorii unui magazin de legume de langa locul faptei, care il vazusera frontal si fara masca pe unul dintre posibilii faptuitori, si nici n-au mai pus la dosar declaratiile celor ce ofereau banuitului un alibi de fier: ca se aflase la 12 km distanta. Impestritat de ciudatenii, dosarul tanarului a ajuns la Tribunalul Suceava. Aparatorul a clamat un principiu fundamental al procesului penal: in dubio pro reo! Incertitudinea opereaza in favoarea inculpatului! Instanta a cerut sa vada corpul delict: faimoasa sticla de rom. Era oricum neobisnuit ca nu fusese inaintata odata cu dosarul. Cu multa stapanire de sine, Politia Radauti a dat un raspuns care ii deschide drumul spre manualele de procedura penala, capitolul prostie, paragraful tampenii memorabile: sticla a fost aruncata pentru ca... nu aveau spatiu de depozitare! Tribunalul s-a zbarlit si l-a achitat pe falsul bautor de rom. Ce s-a intamplat in continuare, nu mai relatez. Pentru ca intr-o tara in care talharii economiei nationale raman nepedepsiti, in care spaga face parte din ethos, iar cavalerii dreptatii se arunca de pe acoperisuri pe asfalt, te poti astepta la orice. Dar, aplicat la "speta", am tras aceasta concluzie prea tarziu. Dupa incercarea de a-i insufla tanarului client incredere in principiul in dubio pro reo. El avea incredere in princpiul mai rudimentar fuga e rusinoasa, dar e sanatoasa. Nu sunt de acord cu principiile lui. Dar trebuie sa recunosc ca nu i s-a dat sansa increderii in principiile dreptului.