Primul mort in razboiul dintre jandarmi si hotii de benzina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doua patrule de luptatori jandarmi din cadrul Brigazii Speciale "Vlad Tepes" s-au ciocnit luni noaptea cu una dintre cele mai violente bande de benzinari. Undeva la marginea padurii Peris, aproape de

Doua patrule de luptatori jandarmi din cadrul Brigazii Speciale "Vlad Tepes" s-au ciocnit luni noaptea cu una dintre cele mai violente bande de benzinari. Undeva la marginea padurii Peris, aproape de comuna Ciocanari, echipele de jandarmi au observat mai multe autovehicule suspecte. Existau si unele informatii venite de la fosta "Doi si-un sfert", potrivit carora aici urma sa se intepe una dintre conductele de carburant a societatii Petrotrans. Masinile hotilor, raspandite prin padure, s-au pus in miscare imediat ce s-au apropiat oamenii legii. O furgoneta ARO cu numarul provizoriu ABT-366 a fost prima care a incercat sa forteze dispozitivul jandarmilor. Unul dintre acestia a lovit insa parbrizul masinii cu patul armei din dotare, in timp ce alti doi colegi au tras in cauciucul furgonetei. In acelasi moment, patru indivizi au iesit din autovehicul si au luat-o la fuga inspre comuna Ciocanari. Infractorii au reusit astfel sa scape, fiind imposibila executarea focului in acea directie. Aproape simultan, o Dacie papuc aflata in spatele barajului facut de jandarmi a demarat in tromba, incercand sa intre pe un drum laturalnic. A fost interceptata de cea de-a doua patrula de jandarmi, care i-a somat pe suspecti conform regulamentului. Cum soferul Daciei si-a continuat raliul, s-a deschis focul asupra masinii, dupa care s-a pornit o urmarire ca-n filme. Masinile jandarmilor au tras asupra pneurilor Daciei care s-a oprit dupa cateva sute de metri. In masina s-a gasit o instalatie artizanala de perforat conducta, mai multe lopeti, furtunuri si un sac plin cu pietre. Cei trei pasageri din Dacie au disparut fara urma. Furgoneta Aro fusese incarcata cu peste 100 de canistre metalice, toate pline cu carburant. Din primele aprecieri se pare ca este vorba de circa trei tone de benzina sustrase in acea noapte din conducta Petrotrans. La nici doua ore de la actiunea jandarmilor, la spitalul din localitatea Niculesti (jud. Dambovita) a fost adus un individ impuscat. Acesta se numeste Valentin Gugui, este din aceeasi localitate si a decedat la scurt timp dupa internare. Potrivit primelor investigatii, omul a facut parte din banda de hoti surprinsa in padurea Peris, fiind adus la spital de complicii sai care au disparut imediat. Cu privire la acest caz, a fost sesizat si Parchetul Militar, urmand a se deschide o ancheta pentru a se vedea imprejurarile mortii lui Gugui.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite