Primul Crăciun românesc al refugiaților ucraineni: „Când au spus că vom face bradul și că vom sta împreună la masă de Sărbători, mi-au dat lacrimile“ SPECIAL
0Sărbătorile departe de casă sunt grele pentru toți, dar mai ales pentru refugiații care și-au lăsat în urmă rudele și agoniseala de-o viață, într-o țară sfâșiată de război.
Indiferent de etnie sau de religie, Sărbătorile de iarnă reprezintă un moment important pentru toți, inclusiv pentru cei care le petrec departe de casă. Acesta este și cazul refugiaților ucraineni care au găsit un „acasă“ temporar în cadrul Centrului de găzduire pentru persoane strămutate din Ucraina organizat în Colegiul „Tehnic Edmond Nicolau“ , cămin E. „Weekend Adevărul“ a mers în vizită la refugiații ucraineni pentru a afla cum vor petrece primele Sărbători de iarnă departe de casă, ce sentimente îi încearcă în această perioadă, dar și cu ce speranțe și dorințe intră în noul an.
Centrul de refugiați este organizat de Primăria Sectorului 2, care colaborează cu Poliția Locală Sector 2, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, dar și multe ONG-uri, printre care și UNICEF. Cel din urmă se ocupă de acoperirea costurilor cu salariile personalului (trei angajați pentru servicii de curățenie, un traducător, un asistent social, un asistent medical), dar și de dotarea cu mobilier, asigurarea de rechizite pentru activități, echipament educațional și educativ, kit-uri de joacă, vouchere, potrivit organizației.
... dar nimic nu-i ca acasă
Atmosfera era una de sărbătoare în cadrul centrului de refugiați, unde încă de la intrare am fost întâmpinați de un brad împodobit, iar pe măsură ce ne-am îndreptat spre dormitoarele refugiaților am observat că pereții sunt împodobiți cu decorațiuni de Crăciun, inclusiv pe uși fiind coronițe de brad. Când am intrat în spațiul comun, amenajat cu canapele și zone de luat masa, am fost surprinși de mirosul îmbietor și dulce care venea dinspre bucătăria în care mai multe refugiate găteau și discutau cu zâmbetele pe buze și cu urme de tristețe în ochi.
Ștefania Vintilă, angajată a DGASPC Sector 2 și coordonatoare a centrului, ne-a explicat faptul că centrul a funcționat mai întâi în cadrul Școlii Gimnaziale „Ferdinand I“, de pe 5 martie 2022, iar din luna noiembrie a fost mutat în colegiu. Pe parcursul celor zece luni, peste 4.000 de refugiați au fost ajutați: „Au venit, au stat, au plecat, iar unii chiar s-au întors la noi“, a declarat Cristi Gavrilă, de asemenea coordonator al centrului și angajat DGASPC. „Noi încercăm să îi convingem să se mute, să fie pe cont propriu. Ne dorim să se acomodeze, dar să nu rămână permanent aici. Încercăm să le oferim tot sprijinul și ajutorul de care au nevoie pentru a le fi cât mai bine“, a adăugat Cristi Gavrilă.
Sfântul Nicolae și împodobirea bradului
Pe 19 decembrie, refugiații ucraineni au împodobit un brad la fiecare etaj al căminului, sărbătorind astfel ziua de Sfântul Nicolae, potrivit ritului vechi urmat de credincioșii ucraineni. Unii copii, fascinanți de ce se întâmplă, încercau să ajute la împodobirea bradului, alții priveau ce se întâmplă în timp ce stăteau în jurul unei mese pe care colorau diverse desene cu specific de Crăciun.
„Au fost de acord să petreacă sărbătorile pe ritul nostru, pe 25 decembrie. Refugiații vor petrece Crăciunul în centru. Vom avea o activitate pe care au botezat-o «cozonăceala dinaintea Crăciunului»: o fundație asigură toate ingredientele, iar refugiații vor pregăti masa de Crăciun în stilul lor de acasă. La prima vedere, sunt foarte entuziasmați. Deși sunt departe de țară și de persoanele dragi – unii au venit singuri, alții cu familia –, par fericiți, dar în adâncul sufletului au o tristețe“, ne-a dezvălui Cristi Gavrilă, care a adăugat faptul că inclusiv pe 6 decembrie au primit cadouri din partea sponsorilor. De asemenea, și de Crăciun aceștia vor găsi cadouri sub brad: „încercăm să le mai alinăm durerile măcar puțin“.
În timp ce discutam cu acesta, mai mulți copii îl strigau pe Cristi, îi arătau jucăriile și îi zâmbeau cu gura până la urechi de parcă ar fi fost fratele lor mai mare. Zâmbăreți, jucăuși și plini de energie, copiii centrului s-au adaptat în noua lor locuință, alergând de colo-colo cu felii de cozonac în mână, admirând bradul și jucându-se unul cu celălalt.
Un Crăciun plin de speranțe
Mai întâi, am discutat cu Iulia Muntean Nicolaevna, în vârstă de 52 de ani, din apropierea orașului Ismail, regiunea Odessa, care se află în centru de cinci luni. Aceasta ne-a ajutat să vorbim și cu alți refugiați deoarece știe să vorbească limba română.
„Am venit cu două surori și cumnatul meu, dar și trei copii ai lor. Am stat o lună în centru și au plecat în Germania, iar eu am rămas aici singură. M-am împrietenit cu fetele de aici, dar și cu personalul de la centru“, ne-a mărturisit aceasta. Chiar dacă rudele ei au plecat, simte că face parte dintr-o familie, cea a refugiaților de la centru. „Timp de două luni ne-a fost greu, într-o țară străină, care nu e ta, în care nu știi locul, unde să mergi. Dar acum m-am învățat aici, ies din centru, merg la plimbare, la magazin. Îmi pare bine că mai înțeleg română, dar cei care nu pot, nici măcar un pahar de apă nu pot cere în oraș, le este greu“, ne-a explicat Iulia.
De cinci luni se află departe de soțul ei care a rămas în Ucraina, neavând voie să iasă din țară: „Mă cheamă acasă, dar mă tem, nu știi ce se întâmplă de la o zi la alta“. În țara sfâșiată de război, și-a lăsat și un fiu, în vârstă de 33 de ani, pentru a cărui viață de teme. „Rău, bine, cum era, noi toată viața am trăit acolo, indiferent de ce trai aveam, eram acasă la noi, cu toții. Îi credem și pe cei de aici că le este tare greu să ne țină aici de atâtea luni. Așteptăm ziua în care se va termina războiul. Mă rog la Dumnezeu să plecăm acasă“, a mai adăugat aceasta emoționată.
Sărbători pe rit vechi
Biserica Ortodoxă a Ucrainei a anunțat recent faptul că cei care doresc pot sărbători Crăciunul pe 25 decembrie anul acesta, potrivit ritului nou, fiind o încercare de a se desprinde de Biserica Ortodoxă Rusă, aflată sub autoritatea Patriarhiei Moscovei. Însă, Iulia ne-a declarat faptul că, în urma unei discuții cu soțul ei, a aflat că în zona în care locuiesc ei Crăciunul se va sărbători tot pe 7 ianuarie. De asemenea, ne-a mărturisit că ea își dorește ca sărbătorile să rămână pe rit vechi pentru că le-a urmat astfel toată viața.
Iulia petrece pentru prima dată Crăciunul în România: „Mă simt foarte bine aici, îi simt pe toți ca pe surorile și frații mei. Când ne-au anunțat că vom face bradul de Crăciun și că vom sta cu toți la masă de Sărbători, mi-au dat lacrimile. Unii oameni vor să sărbătorim și Crăciunul nostru, de pe 7 ianuarie“. I-ar fi plăcut să petreacă sărbătorile la ea acasă, dar nu mai are alte rude acolo, toate au plecat în căutarea siguranței. „Făceam bradul în ajun de Sfântul Nicolae. Cu o noapte înainte de Crăciun, gătim câte puțin din fiecare mâncare, iar a doua zi ne strângem toate neamurile și petrecem Sărbătorile împreună. De Anul Nou, fiecare petrece la el acasă, iar a doua zi mergem la rude“, ne-a povestit Iulia despre cum petrecea în Ucraina.
„Am lăsat în urmă tot ce aveam“
De asemenea, am discutat și cu Nadia Parapir, 23 de ani, care se află în centru de șapte luni împreună cu soțul ei Roman, 27 de ani, și cei cinci copii ai lor. Din toată familia, doar Nadia înțelege limba română pentru că mama ei este din Republica Moldova. Au fost nevoiți să plece din regiunea Odessa, după ce zile întregi au stat în casă îmbrăcați și încălțați, ascunși în beci, uneori neavând voie să iasă afară. Nici măcar pâine nu puteau cumpăra de nicăieri, deși aveau bani. Momentul decisiv a fost când o rachetă le-a trecut pe lângă casă – atunci, Nadia și Roman s-au hotărât să plece din Ucraina și să își ducă copiii într-un loc sigur. Inițial au vrut să meargă în Republica Moldova, acolo unde Nadia are mai multe rude, dar valul de refugiați fiind foarte mare, au fost îndreptați spre România, unde se află de șapte luni. „Mulți români cred că noi am venit din Ucraina și ne este bine aici, în România, dar de fapt ne este greu, pentru că am lăsat în urmă casa și tot ce aveam, ne-am luat copiii și am venit într-o țară străină. Am plecat doar cu hainele de pe noi și actele“, ne-a povestit tânăra ucraineancă.
Nadia era puțin agitată, ochii îi fugeau la copii, care veneau plângând în brațele ei. Abia întoarsă din oraș, le adusese cadouri: o jucărie și ceva de îmbrăcat. Abia apoi ne-am dat seama că de fapt micuții o așteptaseră cu nerăbdare și se plimbau prin zona de living făcând ture de la ușă la camera în care dorm și invers. „Copiii se simt înstrăinați. La școală le este foarte greu pentru că nu înțeleg limba, plâng... Nu au traducător și nu înțeleg. Ne este greu, școala este departe, la Bucur Obor, mă trezesc cu noaptea în cap, de la 5, iar la 11 mă duc să îi iau. Dacă ajung mai târziu, copilele plâng după mine“.
Sărbători în Ucraina: fără lumină, apă și căldură
Zoia Luleacova, 41 de ani, din regiunea Kiev, a venit în România în urmă cu șase luni, alături de cele două fetițe ale ei. În urmă și-a lăsat tatăl și fratele, pe care îi sună din când în când. Astfel a aflat că ei o duc foarte greu, fără lumină, apă și căldură, auzind mereu împușcături. „La început credeam că războiul va dura o lună, două, trei, dar acum nu știu ce să mai cred. Numai Dumnezeu știe!“, ne-a declarat Zoia cu amărăciune în glas.
Am surprins-o la bucătărie, cu mâinile în aluat, iar apoi am aflat că de fapt și în Ucraina lucra în bucătărie și vindea diverse bunătăți la târg. Își dorește să muncească și în România, tot în bucătărie, însă să aibă un program fix, de dimineață până după-amiază, pentru a-i permite să petreacă timpul cu fetele ei.
Și pe Zoia și fetele ei sărbătorile le surprind departe de casă pentru prima dată, într-o țară străină în care ne-a mărturisit că s-a adaptat repede, iar oamenii au primit-o cu brațele deschise. „Pentru că suntem în România, vom sărbători și noi Crăciunul pe 25 decembrie, vom face mâncare și vom petrece cu toții“, ne-a declarat Zoia. Însă, când se va întoarce în Ucraina, vrea să îl petreacă tot pe rit vechi, așa cum s-a obișnuit toată viața. Discuția cu ea s-a încheiat repede, căci trebuia să se întoarcă în bucătărie, dar nu înainte să ureze tuturor românilor: „Sănătate, să fie totul bine, normal și în pace“.
„Mă doare sufletul“
Cucerenco Natalia Nicolaevna, 41 de ani, din regiunea Odessa, mamă a cinci copii, a ajuns de puțin timp în România: „Când a început războiul, nu am vrut să îmi părăsesc casa, dar când s-a întețit, m-am temut pentru copii și am plecat“. Ne-a mărturisit că de zece ani îi crește singură așa cum poate, însă emoțiile și lacrimile i-au inundat repede chipul. Gândul a purtat-o la fiul rămas în Ucraina, alături de bunica lui, pentru că nu are voie să părăsească țara. Cei doi o duc foarte greu acolo, „nu au de niciunele“, ne-a spus Natalia cu durere în glas. Sărbătorile de anul acesta o emoționează cu atât mai mult cu cât în România nu se află și fiul ei cel mare. Este pentru prima dată când nu le petrec cu toții, împreună. „Mă doare sufletul când mă gândesc la el“, ne-a mărturisit Natalia îndurerată.
Pentru refugiații ucraineni, Crăciunul din 2022 vine cu mari speranțe: terminarea războiului, întoarcerea acasă și reîntâlnirea cu cei dragi. Până când toate acestea se vor concretiza, încearcă să fie cât mai uniți în centrul de găzduire, să își aline sufletul unul celuilalt, căci împărtășesc aceeași suferință, dar și să se bucure de Sărbători cu gândul la cei dragi.
Se încarcă comentariile...
