Obiceiuri de Crăciun în Oltenia de sub Munte și Țara Loviștei: prima colindă tipărită în română
0Mai multe tradiții unice legate de sărbătorile de iarnă se mai păstrează încă, din moși-strămoși, în toate colțurile satelor din Oltenia de sub munte, dar și din Țara Loviștei.
La poalele Munților Căpățânii, în Munții Lotrului sau în extremitatea vestică a Munților Făgăraș, în localități aflate practic de-o parte și de alta a Carpaților Meridionali, deși fac parte din același areal - extrem de bogat în tradiții prea puțin promovate, cunoscute și apreciate la adevărata lor valoare -, obiceiuri cu aceeași denumire par diferite.
„Pentru că aceste obiceiuri tradiționale tind să se piardă se impune să acordăm o mai mare atenție salvgardării acestor valori de patrimoniu cultural imaterial pe care le-am moștenit li pe care trebuie să le transmitem generațiilor care vor veni. Zona etnofolclorică de aici este una de interferență de aceea și datinile, obiceiurile și tradițiile de iarnă au primit multe influențe din Ardeal, Muntenia și Oltenia”, atrage atenția directorul Direcției de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure.
Istoricul a vorbit pentru „Adevărul” despre colind și „colindeți”, despre interferența tradițiilor de ieri și de astăzi cu sărbătorile păgâne, dar și despre diferența dintre ce se întâmplă în Oltenia de sub Munte și Țara Loviștei.
„Simți fiorul de sfințenie ce vine de prin veacuri și trece din casă în casă”
Frumusețea colindelor românești, spre exemplu, continuă să străbată veacurile pentru a vesti Nașterea Domnului, pentru a umple de bucurie și a mângâia sufletele. Sunt considerate poarta raiului, pentru că ne apropie de sărbătorile de Crăciun.
Colindatul în sine nu reprezintă doar un obicei menit să reamintească despre frumusețea acestor sărbători de iarnă, să ne aducă aminte de cine suntem, ci este și o datină străbună despre binecuvântarea caselor oamenilor, pentru că bucuria este desăvârșită doar atunci când este împărtășită.
Despre obiceiul mersului cu colindul, întâlnit pe întreg cuprinsul țării, marele compozitor român Mihail Vulpescu menționa: „Simți fiorul de sfințenie ce vine de departe de prin veacuri și trece din casă în casă și din suflet în suflet”.
De aceea, istoricul Florin Epure se numără printre cei care pledează pentru transmiterea obiceiurilor străvechi, precum colindele, care dăinuie de sute de ani, în forma lor autentică, originală, către tânăra generație, tocmai pentru că: „În zilele noastre colindatul pierde din importanța lui de altădată”. De aceea, spune acesta, colindul trebuie reactualizat, ca să nu dispară, și militează pentru inventarierea repertoriului de colinde din fiecare localitate în parte: „Să știe fiecare prin ce colinde se identifică”.
Interferențele cu sărbătorile păgâne
„Colindele au și un rol apotropaic, de alungare a spiritelor rele și de reîntâlnire cu cei plecați în lumea umbrelor. În acest sens, ele moștenesc funcțiunea sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie și a sărbătorii «Dies natalis Solis Invicti»”, menționează istoricul.
Face referire, printre altele, la „Nașterea Soarelui nebiruit / invincibil” - o sărbătoare dedicată zeului roman al luminii sau zeul Soare – Mithra – după un cult străvechi, originar din Persia, dar venerat mai ales în Roma, de unde și-a primit și numele. Romanii obișnuiau ca în această zi să facă schimb de daruri și urări, dar și să se sărute sub vâsc, tradiții pe care le întâlnim și în zilele noastre. Dincolo de discuțiile despre viața și activitatea zeului Mithra puse în paralel cu cele ale lui Iisus, merită menționat că mithraismul era grefat de asemenea pe vechea concepție dualistă a rivalității dintre bine și rău.
Zona Horezu - locul unde arde focul de dinainte de colindat
„Peste timp, din semnificația inițială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări”, este de părere și istoricul vâlcean, menționând despre obiceiul din dimineața Ajunului de Crăciun, în ziua de 24 decembrie, al locuitorilor satelor vâlcene de a împărți deopotrivă atât copiilor cât și adulților - mai puțini la număr, a “colindeților” - darurile gazdelor, ce constă în alimente, fructe și dulciuri.
„Pe vremuri, ,,colindeţii’’ erau niște covrigi (colăcei), copți pe plită sau în cuptor, împărțiți copiilor care se strângeau în curtea gospodarului, după miezul nopții de Ajun. Cu această ocazie se făceau unele urări din partea copiilor: „Bună dimineața la Moș Ajun/Ne dați ori nu ne dați!?”, amintește specialistul de la Cultură.
În zona Horezu - Vâlcea, dar și în alte localități, există tradiția ca flăcăii să facă un foc mare unde se strâng toți colindătorii. „De aici se pleacă din casă în casă, unde gospodarii îi așteaptă cu coșurile pline cu bunătăți. Colindătorul pune “colindețul” în traista de la gât și mulțumește pentru darul făcut, cu formula: “Bogdaproste!”. Vechimea acestui obicei, aducător de bunăstare și noroc celui care dăruiește, se pierde în negura vremurilor”, recunoaște istoricul Florin Epure.
Aceeași tradiție cu alte denumiri, de la sat la sat
În Țara Loviştei, în schimb, colindele - numite ,,cântece de Crăciun”, diferă de la sat la sat, atât prin versificație cât și prin linia melodică.
„Colindătorii se grupează în cete bine rânduite, în «preuci» și «strane». Fiecare grup își alege un conducător numit de obicei «vătaf», «jude», în alte zone din județ, ,,primar” sau ,,casier”. Acestora li se alătură câțiva flăcăi care au misiunea de a purta, în saci și traiste, darurile primite. În Clocotici, Copăceni și Racovița (sate din zona montană de pe malul estic al Oltului cunoscută drept Loviștea Originală – n.red.) aceștia sunt numiți «iepe», iar în Bumbuiești și Boișoara li se spune «măgarii băieților», la Cucoiu, sau «desăgari» în Titești și Găujani”, menționează specialistul în cultură.
Țara Loviștei, zona unde în fiecare sat există peste 20 de colinde
Chiar dacă indiferent de statutul social al proprietarilor, casele sunt colindate la rând, în multe locuri primul colindat din sat este preotul.
„Odată intrați în curtea casei, colindătorii își deapănă repertoriul înaintea gazdelor adunate în prag. Iar cântecele sunt întotdeauna mai mereu însoțite și de dansuri. La final, colindătorii sunt invitați în casă pentru a fi ospătați. Iar veselia continuă și aici, când vătaful cetei poruncește să se cânte alte câteva colinde”, mai amintește prof. dr. Florin Epure, specificând că numărul colindelor depinde atât de rangul gazdei cât și de belșugul de daruri primite.
Numai în Racovița (Vâlcea) se cunosc nu mai puțin de 24 de colinde, iar în Boișoara -19. „În colindatul din Racovița, spre exemplu, întâlnim cerbul ca simbol al fecundității, dar și al ritmurilor creșterii și renașterilor. Multe versuri amintesc despre bogățiile pământului și despre îndeletnicirile de bază ale vâlcenilor”, precizează directorul Direcției de Cultură.
Ca peste tot, primirea în rândul colindătorilor, reprezintă o confirmare a maturității oricărui tânăr, a trecerii sale în categoria „băieților de însurat”.
De la textul biblic, la colindele cu dedicație
Tot în Țara Loviștei, în sate precum Bratovești și Cucoiu, spre exemplu, se întâlnește „colindul de plecare” care începe din jurul mesei și se termină la ușă.
Colindatul continuă și mai apoi: „În zori de zilei, tradiția spune că cetele de colindători trebuie să cânte «Ziorile» care simbolizează faptul că în acel an s-a terminat colindatul”.
Și din alte sate din Țara Loviștei s-au cules nenumărate cântece de Crăciun, precum în Greblești – 20 la număr. Aici se colindă, dar în casă.
„Cu excepția cântecelor care au legătură cu Nașterea Pruncului Iisus sau care, în general, au tematică religioasă, cele mai multe cântece sunt pentru băiatul de însurat sau fata de măritat din casa respectivă. Acestora li se urează împlinirea dorinței de a întâlni iubita, respectiv - iubitul potrivit”, ne mai lămurește istoricul despre semnificația colindelor din ținuturile montane vâlcene.
Tradiții pe Valea Lotrului
De cealaltă parte a Oltului, pe Valea Lotrului, în Malaia, spre exemplu, colindatul are loc la... fereastră și depinde de ocupația sau preocupările proprietarilor: „La casa unui vânător se cântă «Vânătorii», iar la celelalte case «Dormiş» sau «Sculați feți, fetele tale». La un gospodar cu oi se cântă «Judele»”.
Istoricul amintește și că nu doar în nordul județului s-au conservat astfel de obiceiuri și tradiții, dar aici s-au păstrat în număr mai mare și sunt mai diverse.
Este cazul localității Scundu, o localitate aflată la jumătatea distanței dintre municipiile Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, de unde, la începutul secolului trecut, un preot (Teodor Bălășel) culegea patru colinde introduse în lucrarea „Versuri populare române”, publicată la Craiova în 1919.
Prima colindă tipărită în limba română, la Vâlcea, în secolul al XVIII-lea
Repertoriul creștin tipic este întâlnit și în Oltenia de sub munte și în Țara Loviștei.
„Umblatul cu steaua este un obicei care evocă momentul în care, la Nașterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua călăuzitoare a magilor și închinarea lor cu daruri: aur, smirnă și tămâie. Dintre cântecele de stea, cele mai cunoscute sunt: «Steaua sus răsare», «Trei păstori se întâlniră», «O, ce veste minunată» și «În oraşul Viflaim»”, mai precizează istoricul Florin Epure.
Puțini, mai spune acesta, cunosc faptul că prima colindă tipărită în limba română reprezintă de fapt un text vechi care datează din anul 1747, tipărit chiar la Râmnic, pe cheltuiala Episcopului Climent. Este vorba despre - «Steaua de Sus răsare».
Despre obiceiurile întâlnite între Crăciun și Anul Nou, în zonele istorice vâlcene, dintre care unele cu nume stranii precum: „Brezaia”, sau „Vasâlca”, dar și altele mai cunoscute, precum plugușorul sau sorcova, vom reveni reveni cu alte amănunte într-o ediție viitoare.
Până atunci, merită să menționăm că an de an la Râmnicu Vâlcea se desfășoară, în această perioadă, Festivalul «Din moși - strămoși»”, menit să demonstreze bogăția de tradiții și obiceiuri întâlnite și în alte zone decât cele deja consacrate.
Se încarcă comentariile...
