Primarii orașelor care ar trebui să devină comune, pregătiți să devină mai puternici decât sunt acum
0Orașele cu mai puțin de 10.000 de locuitori ar trebui să devină comune dacă o propunere a Camerei de Comerț și Industrie a României ar deveni lege. Primarii unor astfel de orașe se așteaptă, însă, ca puterile lor să crească prin „înghițirea” unor comune care ar urma să se desființeze.

Camera de Comerț și Industrie a României, susținută de mai multe asociații patronale, susține o reorganizare administrativă a României, astfel încât numărul județelor (42 actualmente, inclusiv Bucureștiul) să fie reduse la 15.
Planul mai prevede ca o localitate să fie comună doar dacă are peste 5.000 de locuitori. Condiția pentru un oraș este să aibă peste 10.000 de locuitori.
Dacă o astfel de propunere ar deveni realitate, comunele din jurul Timișoarei, precum Moșnița Nouă, Giroc sau Dumbrăvița, ar trebui să devină orașe.
Primarul din Dumbrăvița, Horia Bugărin, spune că pentru comuna pe care o conduce acum soluția nu este transformarea în oraș, ci includerea în zona metropolitană Timișoara. „Nu am deveni oraș. Cred că e nevoie de o dezvoltare unitară a Timișoarei și a zonei metropolitane, care să includă comunele lipite de Timișoara”, a declarat primarul Horia Bugărin.
În Timiș, o reorganizare pe modelul propus de Camera de Comerț ar duce și la transformarea în comune a orașelor Buziaș, Ciacova, Deta, Făget, Gătaia și Recaș, care au acum sub 10.000 de locuitori.
Primarul din Făget, Marcel Avram, susține că orașul său își poate păstra statutul prin desființarea unor comune care ar deveni parte a Făgetului. „Nu este vorba doar de Făget, ci de toate orașele. Oricum, nici comunele nu îndeplinesc criteriile. Va trebui să se unească mai multe comune sau să fie alipite orașelor pentru a ajunge la numărul de 10.000 de locuitori”, a declarat primarul Marcel Avram.
O soluție similară vede și primarul orașului Buziaș, Sorin Munteanu. „În mod normal ar trebui o gândire de reoganizare administrativă la nivelul întregii țări. Trebuie o voință politică. S-a mai încercat, dar nu s-a reușit pentru că nu a fost o voință politică care să ducă la un rezultat. Nu cred că se va pune problema ca Buziașul să devină comună. Dacă ar fi, după o logică a reorganizării, ar trebui ca la Buziaș să se înregimenteze comunele limitrofe Buziașului, mai ales că Buziașul este și stațiune de interes național și internațional, de 200 de ani vechime. Nu cred că ar trebui să se pună o astfel de problemă”, a declarat primarul Sorin Munteanu.
Liderul deputaților PSD susține necesitatea reorganizării
Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat că o reorganizare este obligatorie. Simonis a spus că decizia este una politică și trebuie luată de liderii politici de la nivel central.
„O astfel de decizie trebuie luată de liderii politici naționali, după consultații cu cei interesați. Dacă ne raportăm la primari de localități mici care vor fi desființate, evident că aceștia nu vor dori. Interesul României e deasupra intereselor personale. România are astăzi localități de sub 200 de localități. În Timiș avem o comună cu 100 și ceva de locuitori. Secaș se numește. Aceste lucruri trebuie schimbate. Este obligatoriu”, a declarat liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.