Prerogativele preşedintelui Statelor Unite
Preşedintele Statelor Unite, considerat cel mai puternic om de pe planetă, nu este intangibil, iar puterile sale sunt strict limitate de Constituţie, relatează AFP.
Totuşi, Constituţia este suficient de flexibilă încât îi permite fiecărui preşedinte să-şi adapteze prerogativele în funcţie de nevoile de moment.
Articolul II din Constituţie, care vorbeşte despre preşedinte şi prerogativele sale, stipulează că "puterea executivă va fi încredinţată preşedintelui Statelor Unite ale Americii". Documentul mai prevede că durata mandatului este de patru ani şi cuprinde lista puterilor sale:
- este comandantul suprem al armatei;
- are puterea de a acorda "amânări şi graţieri";
- poate încheia tratate cu condiţia, "să ceară avziul Senatului", însă sub rezerva aprobării a două-treimi dintre senatorii prezenţi.
- numeşte ambasadorii şi judecătorii de la Curtea Supremă, sub rezerva confirmării majorităţii Senatului.
- are posibilitatea de a utiliza puterea cu care a fost învestit pentru a menţine ordinea, la cererea unui stat federal, şi de a face apel la ajutorul Gărzii naţionale a Statelor.
"El va informa periodic Congresul despre starea Uniunii şi va recomanda supunerea atenţiei acestuia a oricărei măsuri pe care o consideră necesară şi oportună", precizează Constituţia. Preşedintele îşi poate exercita dreptul de veto împotriva textelor de lege adoptate de Congres, care vor putea fi adoptate apoi cu votul majoritar a două treimi din Senat şi Camera Reprezentanţilor.
Preşedintele poate fi destituit "în urma unei acţiuni de impeachment (procedură de demitere) sau a unei condamnări pentru trădare, corupţie sau oricare alte infracţiuni sau delicte".
De două ori, Camera Reprezentanţilor a votat în favoarea demiterii a doi preşedinţi ai Statelor Unite, pentru Andrew Johnson, în 1986, şi pentru Bill Clinton, în 1998. Ambii au fost achitaţi de Senat.
Camera a demarat în 1974 acţiuni de demitere a lui Richard Nixon. Procedura a fost abandonată după demisia sa, singura în istoria Statelor Unite.
Preşedintele nu are puterea de dizolvare a Congresului.
Acesta, teoretic, nu are puterea de a declara război, această decizia revenind Congresului. Totuşi, cazurile de angajament militar în străinătate nu reprezintă o declaraţie de război, iar puterea de a trimite trupe în luptă revine adesea, de facto, preşedintelui american.
Congresul intervine atunci pentru a limita intervenţiile armate în străinătate (ca în Afganistan şi Irak), votând rezoluţii care se referă la calendarul de desfăşurare, natura misiunii, amploare.
Dwight Eisenhower şi John Kennedy s-au folosit de acest drept pentru a pune capăt revoltelor rasiste din Sud, în anii '50 şi '60. Dar această putere poate fi interpretată mai larg. George W. Bush a decis să utilizeze Garda naţională în lupta împotriva terorismului, iar în prezent aceste forţe sunt desfăşurate în Irak.























































