Istoria neștiută a Palatului Cotroceni: distrus de cutremure, ars de foc și zguduit de lupte politice
0Vreme de peste trei secole, la Cotroceni s-au luat cele mai importante decizii pentru țară: fie că a fost mănăstire, locuință princiară sau sediu oficial al Președinției României. Fiecare epocă și-a lăsat asupra sa amprenta. Dacă boierimea și regii l-au transformat în diamant, regimul comunist a distrus tot ceea ce era nobil și frumos și l-a transformat în Palat al pionierilor. Președinții de după Revoluție au lăsat umbre și lumini în palatul ridicat în Codrii Vlăsiei.
În urmă cu patru secole, în Codrii Vlăsiei din apropierea Bucureștilor trăiau țărani liberi, așa cum ne spune hrisovul lui Radu-Vodă Mihnea din noiembrie 1614. În vârful dealului exista un schit de călugări, închinat sfinților Serghie şi Vah. Apoi, documentele vremii vorbesc de Stoica, Preda și Ivan, ca fiind stăpânii Cotrocenilor, „moșia bătrână şi dreaptă de la moşii lor, din zilele altor domni bătrâni“.
Istoria consemnează faptul că în anul 1669, aici a avut loc o răscoală a boierilor condusă de Şerban Cantacuzino, mare spătar pe atunci, pentru a cere sultanului „curăţirea pămîntului de greci, spre a reveni la bunele datini de pe vremea lui vodă Matei bătrînul“. Prigonit fiind, s-a ascuns în păduri vreme de câteva zile de furia domnului Gheorghe Duca. Atunci a jurat în faţa lui Dumnezeu că va ridica în acest loc o mănăstire în semn de recunoștință. Zidirea mănăstirii a început la 26 mai 1679, iar întregul ansamblu a fost ridicat între 1679 şi 1681 sub directa supraveghere a domnului, fiind înconjurat de o incintă cu ziduri masive, care îi confereau aspectul unei cetăți. Realizarea construcțiilor a fost sarcina lui Mihai Cantacuzino, fratele domnului, care avea studii de arhitectură la Padova.
În anul 1716, Mănăstirea Cotroceni era una dintre cele mai bogate din țară, având în proprietate 20 de mari moșii în zonele învecinate, stăpânind 10 sate de ţigani şi administrând 18 prăvălii în Bucureşti. Importante venituri pentru întreţinerea mănăstirii veneau, pe de o parte, de la lăcașurile de cult închinate Mănăstirii Cotroceni, pe care le administra direct şi în totalitate, iar, pe de altă parte, de la hanul Şerban-vodă, scrie Gabriel Constantin în „Orașul București în vremea lui Șerban Cantacuzino“.
Cronicile călătorilor străini care au vizitat aceste meleaguri descriu casele domneşti care se aflau situate pe latura de nord a curţii, pivnița de mari dimensiuni, care, nu de puține ori, a servit și ca temniță, turnul de clopotniță și paraclisul pentru casele domnești. Şerban Cantacuzino a murit de tânăr, la vârsta de 54 de ani, iar conform dorinţei lui a fost înmormântat în naosul Bisericii de la Cotroceni.
Focul care a distrus chiliile și hambarele
Cotrocenii n-au fost feriți nici de incendii, nici de cutremure. O mărturie în acest sens ne-a lăsat-o George Potra în „Bucureștii de ieri“: „În 1787, bucureștenii, fără să poată veni în ajutor, au văzut cum flăcările au distrus chiliile si hambarele Mănăstirii Cotroceni, precum și casele domnești de acolo. La 13 septembrie 1804, focul a mistuit o parte din centrul orașului, cauzând pagube destul de mari și distrugând în același timp renumitele și vechile hanuri Sf. Gheorghe și Șerban Vodă“. O însemnare grecească pe o carte veche, citată de Ilie Corfus, vorbește despre cutremurul cumplit din vremea lui Constantin Mavrocordat: „1738 mai, pe când domnea Constantin vodă Mavrocordat s-a întâmplat un cutremur foarte cumplit... când s-a ruinat clopotnița bisericii și au căzut trei coloane de la Foișor și s-au zdruncinat casele mănăstirii Cotroceni“.
Cișmeaua de lângă palat
Pe acest domeniu s-a scris istorie în fiecare veac și domnie. De la Cotroceni au guvernat Constantin Brâncoveanu (între 1688 și 1714, una dintre cele mai lungi domnii din istoria principatelor române), Neculai Mavrocordat (două mandate în Țara Românească: 21 ianuarie 1716 - 25 noiembrie 1716 și martie 1719 - 14 septembrie 1730) sau Alexandru Moruzi (două mandate în Țara Românească: ianuarie 1793 - august 1796 și martie 1799 - octombrie 1801). În vara lui 1796, acesta și-a mutat reședința la Cotroceni, unde era aer mai mult și mai puțină lume. Într-o zi, cei trei feciori ai săi, în timp ce se plimbau, au descoperit, în apropierea mănăstirii, niște izvoare, care au fost captate, și așa a apărut „Cișmeaua Beizadelelor“. Prin hrisov domnesc, la data de 20 august 1799, domnul Moruzi a recunoscut și a decis că această cișmea este pentru „folosul, îndestularea și a mângâerei norodului de obște“. În jurul acestei cișmele s-a aranjat un minunat loc de petrecere pentru bucureșteni.
Alexandru Ipsilanti a ridicat în apropiere un chioșc după moda de la Constantinopol, iar familiile domnești veneau aici și se recreau. Cișmeaua, reparată în anul 1863 de dr. Carol Davila, care o vreme i-a purtat și numele, a funcționat până în jurul anului 1900. De altfel, fondatorul Facultății de Medicină a locuit la poalele Cotrocenilor, „într-o casă comodă cu parter şi etaj, acoperită cu viţă-de-vie şi aşezată la marginea grădinii dinspre Sf. Elefterie, alături de mlaştinile gârlei. Stăpân peste Azil şi favorit al lui Vodă, Davila apărea ca un paşă cu drept de comandă peste toată regiunea, adevărată provincie suburbană a Bucureştilor, cu moravuri deosebite şi cu o populaţie de sacagii, de grădinari şi de pescari, ce nu recunoşteau decât autoritatea domnului general“, conform mărturiilor lui Constantin Argetoianu din volumul „Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri“.
Reședința mea de vară e la... Cotroceni
În anul 1821, Tudor Vladimirescu și-a stabilit tabăra la Cotroceni, fortificând locurile prin „șanțuri cu table (redute) și meterezuri împrejurul mănăstirii“, Cotrocenii devenind centrul revoluţiei. După citirea documentului, au urmat arestarea şi încarcerarea la Cotroceni a numeroşi revoluţionari şi notabili ai Capitalei.
În vremea lui Alexandru Ioan Cuza, Cotroceniul a devenit reședință domnească de vară, după ce domnitorul a renovat casele domneşti şi le-a mobilat cu piese rare aduse de la Viena și Paris. Peste 4.000 de galbeni au fost dați „pentru facerea mobilaţiei trebuitoare la Palatul Domnesc de la Cotroceni“ și alți 600 de galbeni au fost cheltuiți pentru „pregătirea definitivă a dotaţiunei palatului nostru de la Cotroceni“, conform lui Mihai Ipate, în „Documente privind istoria Cotrocenilor. Perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1863)“. În urma secularizării averilor mănăstirești din 1863, mănăstirea a pierdut posesiunile funciare, terenurile urbane, dar și prăvăliile din Bucureşti.
În haina de gală a monarhiei
Casele domnești de la Cotroceni au servit ca reşedintă de vară lui Carol I, care a urcat pe tron în anul 1866, până la construirea Peleşului. Tânărul domnitor și-a pus și el amprenta asupra caselor domnești, pe care le-a remodelat după gustul său, păstrând fundaţiile şi pivniţele vechi. În 1888, Regele Carol a atribuit palatul prinţului moştenitor Ferdinand de Hohenzollern. „Palatul Cotroceni n-avea încă aspect de castel modern, nu l-a dobândit decât mai târziu. Nici grădina ce cobora în vale nu fusese încă transformată în parc decât în imediata vecinătate a locuinţei princiare, de o parte şi de cealaltă Ograda Palatului şi a Azilului Elena Doamna se cam confundau şi toată valea era mai mult sau mai puţin neglijată şi încurcată prin plantaţiuni neregulate, prin răsaduri şi prin şanţuri adânci pentru scursul smârcurilor“, scria Constantin Argetoianu în memoriile sale.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, a început la Cotroceni construcția unui palat după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, cel care și-a pus semnătura și pe Palatul Regal din Calea Victoriei, dar şi pe Palatul CEC. Somptuoasa construcție cu trei niveluri a fost ridicată în stilul eclectismului francez.
Palatul Reginei
Ferdinand şi Regina Maria s-au mutat la Cotroceni în 1896. În acea perioadă, palatul a fost extins cu noi aripi și au fost reamenajate unele spații. Spre exemplu, în aripa dinspre miază-noapte a fost construită o sală nouă, acoperită cu o largă terasă şi înfrumusețată cu un foișor. Un alt foişor mai mare, din care scoboară pe lângă zid în grădină o elegantă scară, a fost lipit de faţada dinspre Răsărit a corpului adăugat, la nivelul sălii de mâncare. Toată arhitectura acestei părți noi a palatului este românească. Foişorul de la parter cu scara şi cu toate detaliile lui a fost copiat după cunoscutul foişor al lui Dionisie de la Mănăstirea Hurez al lui Constantin Brâncoveanu, scrie Grigore Ionescu în „Bucureşti. Ghid istoric şi artistic“. Mai apoi, în mandatul primarului Pache Protopopescu (1888-1891) s-a deschis noul bulevard care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului.
Funeralii la Cotroceni
Regele Ferdinand a murit la Pelișor în anul 1927, însă trupul său a fost depus la Palatul Cotroceni. Funeraliile sale au fost descrise pe larg în presa vremii: „La Palatul Regal, la Palatul Cotroceni și la Palatul Princiar de la Șosea s-a arborat steagul regal în bernă (la jumătatea prăjinei), în semn de doliu. (...) Balconul din faţa palatului e cernit în mare doliu. Crepul atârnă de ambele părţi ale intrarei principale – dând un aspect nespus de trist scărilor pe care de atâtea ori în viaţa sa le-a urcat şi coborât defunctul Suveran. Drapelul de pe acoperiş e coborât până la jumătate în semn de doliu. Pe grilajul de fier al Palatului Regal din Calea Victoriei – în dreptul sălei Tronului – s-a aşezat un enorm panou drapat în negru – pe care s-au pus numeroase fotografii şi stampe reprezentând episoade din timpul glorioasei domnii a Regelui Ferdinand I“, relata ziarul „Cuvântul“.
Mii de români au trecut atunci pe la catafalcul regelui: „Toată dimineața a fost un nemaipomenit pelerinajiu la Cotroceni. Coada care începea în fața palatului era lungă de aproape doi km. Până la amiazi, mulțimea s-a transformat într-un adevărat puhoiu. Măsurile de ordine au fost foarte dificile. Cordoanele de jandarmi au fost întărite fiind temeri să nu fie rupte sub presiunea invaziei mulțimei. Până la amiazi au defilat înaintea catafalcului circa 20.000 de oameni“, consemna publicația „Națiunea“.
În anul 1929, publicația „Primăvara“ nota pe prima pagină „Marea catastrofă de la Cotroceni“: „În cursul zilei de Miercuri, locuitorii Capitalei au trecut prin momente de groază, din cauza unor puternice explozii ce s-au produs la depozitul central de muniţiuni dela Cotroceni, situat lângă Pirotechnia armatei, explozii provenite în urma unui incendiu ce s-a declarat la o magazie cu muniţiuni de infanterie şi care au provocat mai târziu un groaznic dezastru. Pompierii s-au retras pe şoseaua Cotroceni, iar pe linia ferată ce duce la Cotroceni s-a aşezat un cordon de soldaţi ce nu permitea absolut nimenui trecerea spre depozit“.
Din aceeași publicație aflăm și cum s-a petrecut totul: „La orele 3 s-a produs prima explozie. O puternică coloană de fum, străbătută de limbi mari de flăcări, s-a înălţat în aer. Imediat după aceasta o detunătură puternică a zguduit întreaga Capitală, producând o panică îngrozitoare. Exploziile au continuat tot timpul, unele mai puternice, altele mai slabe. În apropiere de Cotroceni aveai impresia că te găseşti pe front în timpul unui violent bombardament. Schije de obuze sburau în toate direcţiunile, căzând pe case, în grădini şi pe străzile din apropiere, periclitând viaţa trecătorilor. Din cauza presiunei aerului, geamurile de la palatul Cotroceni, care deasemenea fusese evacuat, s-au spart, tavanele de la câteva camere s-au crăpat, iar tavanul spălătoriei a căzut. O schijă mare de obuză a căzut într-un boschet“.
Locul unde s-a proclamat neutralitatea României
După moartea Reginei Maria, în iulie 1938, Palatul de la Cotroceni a fost folosit de regele Carol al II-lea, aici având loc Consiliul de Coroană care a proclamat neutralitatea României la 6 septembrie 1939, iar din „Însemnările politice“ ale lui Grigore Gafencu aflăm că vestea asasinării lui Armand Călinescu la 21 septembrie 1939 i-a dat-o regele Carol la Palatul Cotroceni.
Palatul urma să-i fie casă și Regelui Mihai, însă istoria a decis să fie altfel. În urma cutremurului devastator din toamna anului 1940, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, etajul care se amenajase pentru a-l primi pe Regele Mihai s-a prăbușit. Cutremurul a afectat puternic Cotroceniul. „Devizul pentru punerea Palatului Cotroceni în stare de locuire s-ar ridica la câteva zeci de milioane“, scria arhitectul Al.Th. Crivez în referat. Autoritățile au aprobat lucrări de strictă necesitate întrucât venea iarna. Și biserica Mănăstirii Cotroceni a fost grav avariată. Arhitectul D. Ionescu-Berechet ne vorbește despre impactul pe care cutremurul l-a avut asupra ei: „Au plesnit complet arcadele pridvorului principal, ameninţând cu desprinderea bolţilor la arce şi deplasarea coloanelor. Tencuiala bolţilor pridvorului este de asemenea plesnită, însă nu ameninţătoare din cauză că este construită din şipci. Interiorul este plin de fisuri şi deplasări ca şi cupola Pantocratorului. Punctul mai ameninţat însă este pronaosul, ale cărui coloane din piatră au cedat şi sunt frânte şi înclinate ameninţând cu desprinderea, fapt ce ar duce cu sine năruirea întregului Sfânt Locaş“. Însuși Regele Mihai a dat, în decembrie 1942, un milion de lei din Lista Civilă pentru repararea bisericii. Bombardamentele anglo-americane de la 4 aprilie 1944 şi bombardamentele germane din 24-26 august 1944 au lăsat alte răni pe ansamblul de la Cotroceni. Reparațiile au fost făcute de mântuială, date fiind criza și inflația de după război.
De la Palatul pionierilor la Palatul președinților
O imagine a ceea ce reprezenta Cotroceniul în perioada imediată de după război ne-a fost lăsată de prim-ministrul comunist Petru Groza: „Eu am cercetat Palatul Cotroceni cu deamănuntul, fiindcă s-au făcut repetate cereri pentru dărâmarea lui, sub cuvânt că este o ruină. Într-o Duminică m-am dus acolo şi l-am vizitat cameră cu cameră. Ei bine, spre surprinderea mea, am constatat că Palatul Cotroceni este foarte puţin sau dacă vreţi nu este deloc o ruină. Afirmaţia aceasta a fost făcută de arhitecţii din jurul palatului şi a fost crezută de toată lumea. Eu rog pe cei care îi interesează această chestiune să se ducă să se convingă“, spunea el într-o ședință de Guvern.
Marea prăduire
Chiar și așa, domeniul era râvnit de mai multe instituții, însă autoritățile comuniste au decis ca Palatul Cotroceni „compus din 5 corpuri cu un total de 150 camere inclusiv parcul“ să fie dat Ministerului Afacerilor Interne, iar biserica palatului a trecut în administraţia Ministerului Artelor şi Informaţiilor. Valorile din palat au fost împărțite ca la piață: obiectele de artă şi mobilele de valoare la Ministerul Artelor şi Informaţiilor, mărfurile, motoarele, obiectele de inventar agricol la Ministerul Agriculturii, autovehiculele la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, așa cum dezvăluie Nicoleta Ionescu-Gură de la Muzeul Naţional Cotroceni în volumul „Palatul Cotroceni, de la reședință regală la Palat al pionierilor“.
În octombrie 1948, Palatul Cotroceni şi parcul au fost cedate Ministerului Artelor şi Informaţiilor, perioadă în care a fost golit de toate valorile care se mai găseau după prima prăduire, autoritățile comuniste dorind să șteargă orice urmă care să amintească de Familia Regală. Astfel, în momentul atribuirii lui organizaţiei de pionieri, în mai 1949, palatul era golit de ceea ce avusese el mai valoros. La inaugurarea care a avut loc la 1 iunie 1950, au fost prezenți Ana Pauker, Vasile Luca, Th. Georgescu, dar și reprezentanți ai Ambasadei Sovietice.
Perioada cât a funcționat ca Palat al pionierilor, vreme de 26 de ani, a fost văzută de arhitectul Nicolae Vlădescu, restauratorul Palatului Cotroceni din anii ’80, ca o perioadă dramatică în istoria monumentului: lampadarele baldachinului de la intrarea principală au fost demontate, iar scara din lemn sculptat din dreapta intrării principale, demolată. Sufrageria Regelui Carol I şi Salonul de aur au fost devastate, dormitorul Regelui Ferdinand a fost complet devastat, iar Salonul de pictură a fost desfiinţat. Superbele coloane din piatră de Rusciuc au fost vopsite cu vinacet cenuşiu închis.
Salonul Reginei Maria a devenit sala de poveşti a pionierilor, iar în salonul de pictură, pionierii învățau balet. Într-o altă sală a palatului a fost amenajată o expoziţie cu obiecte trimise de pionierii din toate colţurile ţării: cusături româneşti, păpuși, jucării, obiecte artistice din rafie şi pai etc. La etaj au fost amenajate laboratoare unde pionierii făceau experiențe de fizică și chimie. Toate cărțile din biblioteca Regelui Ferdinand au dispărut, pe etajerele luxoase luând locul revistele „Pionierul“, „Licurici“, „Pogonici“. În parcul palatului au fost amenajate terenuri de volei, tenis, o pistă de alergări, un teren de jocuri pentru pionierii mai mici, cu leagăne circulare, un mare bazin de înot cu ecluze, un mic labirint.
După 1950, biserica Mănăstirii Cotroceni a fost închisă. La 1 aprilie 1968, patriarhul Justin Moisescu hotăra ca biserica să primească funcţia de muzeu de artă religioasă. Patriarhia a numit un preot ghid care avea în grijă şi gestiune tuturor odoarelor bisericii, rezistând astfel până la demolarea ei în vara anului 1984.
Începând din 1976, Palatul Cotroceni a fost preluat de Protocolul de Stat. După cutremurul din 1977, care a afectat domeniul, Palatul a fost refăcut în mare parte. Tot atunci a fost ridicată și aripa nouă, proiectată de arhitectul Nicolae Vlădescu, care este în prezent sediul Administraţiei Prezidenţiale a României.
„Spiritul Cotroceniului“ de după Revoluție
Din toamna anului 1990, Palatul Cotroceni a devenit sediul oficial al Preşedinţiei României. Primul președinte care a ocupat fotoliul a fost Ion Iliescu, în 1990. „Întâmplarea fericită era că se terminaseră lucrările în cursul anului 1989 la această zonă a Cotrocenilor. Şi parcul, şi clădirea respectivă. Cred că ideea iniţială era să fie un fel de casă de odihnă, casă de recepţie pe care şeful statului să o aibă pentru şefii de stat care vin în vizită în ţara noastră. Cam asta era destinaţia acestor clădiri. Or, neavând un spaţiu pentru noua instituție, Administraţia Prezidenţială, am vizitat complexul Cotroceni şi mi s-a părut că este un loc adecvat şi întâmplarea fericită a făcut să existe această construcţie terminată şi încă neutilizată“, își amintea Ion Iliescu pentru un documentar Digi24.
Lui Iliescu, în anul 1996, i-a urmat în funcţie Emil Constantinescu, cel care a anunțat încă din primele zile ale mandatului său că va deschide porțile Palatului Cotroceni, inclusiv biroul său de lucru, iar biserica demolată la ordinul lui Nicolae Ceaușescu va fi reconstruită cu toate cărămizile și toate podoabele care au fost păstrate, iar credincioșii vor avea acces liber. El a mai spus că nu vor mai fi aduse TAB-uri în curtea Palatului și s-a întrebat unde era restul celor două transportoare care au dispărut după ce Iliescu a părăsit Cotrocenii.
Dar istoria l-a mai adus încă o dată la Cotroceni pe Ion Iliescu, din 2000 până în 2004, de data aceasta predând mandatul definitiv lui Traian Băsescu. Cu acea ocazie, Ion Iliescu a spus că îi lasă moștenire noului președinte „spiritul Cotrocenilor, de deschidere si dialog“. După instalarea sa în fotoliul de șef al statului, Traian Băsescu a fost nemulțumit de faptul că biserica din incinta Palatului Cotroceni nu avea și funcție liturgică și a decis să o îmbogățească cu cele sfinte. Numai că, scria ziarul „Cotidianul“ la acea vreme, Administrația Prezidențială a cheltuit peste un miliard și jumătate de lei numai pentru turnarea clopotului bisericii. Tot în mandatul lui Băsescu, plăcuța comemorativă montată la inițiativa lui Ion Iliescu a dispărut cu totul: „Biserica fostei Mănăstiri Cotroceni a fost reconstruită la inițiativa președintelui României, domnul Ion Iliescu, de către SC Aedificia Carpați SA, director ing. Petre Badea. 10 septembrie 2004“.
Traian Băsescu a plecat după două mandate de preşedinte de la Palatul Cotroceni sărutând tricolorul, lăsându-l în locul său pe Klaus Iohannis, care la rândul său a avut tot două mandate prezidenţiale. Acesta a părăsit funcția și, totodată, palatul după ce a demisionat în februarie 2025. Ilie Bolojan, preşedintele Senatului, devine astfel președinte interimar al României şi este și primul președinte postdecembrist care este cazat la Palatul Cotroceni, la cererea sa, „pentru eficientizarea activității și pentru limitarea cheltuielilor privind cazarea și transportul zilnic“. Predecesorii săi, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu au locuit în vile de protocol ale RA-APPS, iar reședința oficială a lui Klaus Iohannis a fost Vila Lac 3 din cartierul de lux Primăverii.
Se încarcă comentariile...
