Peste 60 mii de angajati ai Ministerului de Interne devin functionari civili
Noua Lege a politiei si Legea privind statutul politistului, intrate astazi in vigoare, nu vor aduce nimic spectaculos pentru cetateni. Nu vom vedea in strada alti oameni si nici alte uniforme.
Noua Lege a politiei si Legea privind statutul politistului, intrate astazi in vigoare, nu vor aduce nimic spectaculos pentru cetateni. Nu vom vedea in strada alti oameni si nici alte uniforme. Demilitarizarea celor peste 60 mii cadre MI va avea ca prim efect doar schimbarea gradelor politienesti cu noile grade profesionale, precum cele de chestor, comisar, inspector sau agent. In urmatoarele luni, schimbarile fundamentale de sistem vor fi puse in practica prin mai multe hotarari de guvern si ordine al ministrului de Interne. Cele doua legi, ne asigura ministrul Ioan Rus, vor aduce o noua conceptie asupra securitatii interne a Romaniei si renuntarea la ideea unei politii-organ de represiune. Jandarmeria va ramane singura structura militara a MI Incepand cu data de astazi, 24 august a.c., vor fi demilitarizate Politia Romana, Politia de Frontiera, Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei, Oficiul National pentru Refugiati, Directia Generala de Informatii si Protectie Interna, unitatile de invatamant ale Politiei si structurile corespondente din cadrul Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza" si Corpul Pompierilor Militari. Singura structura militarizata va fi Jandarmeria, urmand a fi trecut in randul civililor si personalul aparatului central al MI. Ieri, intr-o conferinta de presa, ministrul Ioan Rus a precizat ca procesul de demilitarizare va costa aproximativ doua mii de miliarde lei, in costuri intrand si cheltuielile pentru schimbarea uniformelor. Primii care vor imbraca noile uniforme vor fi politistii de la circulatie si cei de la frontiera, care le vor primi in cursul acestui an. In 2003, politistii de la ordine publica si cei din celelalte structuri ale MI vor primi si ei uniforme noi. Politistul - functionar public civil, cu statut special Potrivit ministrului Ioan Rus, cele doua legi vor aduce o noua identitate institutionala si profesionala a salariatilor MI si reprezinta o reforma a conceptului de siguranta interna. Politistul va deveni, conform Statutului, un functionar public civil cu statut special, inarmat, ce poarta, de regula, uniforma si exercita atributiile stabilite pentru Politia Romana prin lege, ca institutie specializata a statului. Ministrul de Interne a aratat ca politistii nu vor mai fi perceputi ca un organ de represiune, ci ca unul pentru asigurarea securitatii interne prin politici comunitare. Ioan Rus a spus ca, din cauza impresiei de izolare in societate, politistii incearca sa compenseze acest lucru prin solidaritate interna si conservatorism. "Incercam sa eliberam spaimele acestui sistem", a mai zis ministrul Rus. Anchetarea politistilor - de competenta parchetelor si instantelor civile Politistii vor fi impartiti pe corpuri si grade profesionale, care vor inlocui gradele militare. Unele drepturi si libertati li se vor restrange prin Legea 360/2002. Ei nu au voie sa faca parte din partide, formatiuni sau organizatii politice sau sa exprime in public sau la serviciu opinii sau preferinte politice. Ca si pana acum, politistii nu vor avea dreptul sa participe la greve sau la mitinguri de protest. Desi poate fi actionar la o societate comerciala, politistului ii este interzis sa faca comert direct sau prin intermediul unei alte persoane si sa participe la administrarea sau conducerea unor firme. Ei pot constitui, insa, asociatii cu caracter profesional, stiintific, umanitar, cultural sau sportiv. Pentru apararea intereselor politistilor, va fi infiintat Corpul National al Politistilor, ca persoana juridica de drept public. Potrivit Legii 360/2002, politistii care comit infractiuni vor fi cercetati si judecati de parchete si instante civile, cu exceptia celor care aduc atingere sigurantei nationale, cand competenta revine instantelor militare. In perioada arestarii preventive, politistul este suspendat din functie si, in timpul urmaririi penale si judecarii, acesta este pus la dispozitie. Statutul politistului prevede expres obligatia de respectare a drepturilor omului, sefilor ierarhici revenindu-le raspunderea pentru legalitatea ordinelor si verificarea intelegerii lor de catre subordonati. Extrem de important: este interzisa obtinerea de informatii sau marturisiri prin provocarea de suferinte fizice sau psihice, prin intimidari sau presiuni. Livrari supravegheate, informatori si ofiteri acoperiti pentru prinderea infractorilor Reglementarile stricte privind activitatea politistului sunt dublate, insa, de acordarea unor puteri si drepturi sporite. Astfel, potrivit Legii politiei, in cazurile de legitima aparare, politistii pot trage fara somatie in infractori, daca sunt atacati prin surprindere. Armele de foc pot fi folosite fara foc de avertisment, dupa somatia: "Stai, stai ca trag!". Livrarea supravegheata este permisa pentru identificarea transporturilor ilegale si a retelelor de traficanti de droguri sau de bunuri care fac obiectul unor infractiuni. Politistii sub acoperire si informatorii vor fi folositi, sub protectie deplina, la culegerea de informatii pentru obtinerea de probe intr-un proces penal. Informatorii vor fi recompensati si li se va garanta anonimatul, ca si martorilor intr-un proces. Avand in vedere riscurile deosebite la care sunt supusi politistii si familiile lor, Statutul le acorda o protectie sociala speciala. Ei vor avea dreptul sa-si cumpere o locuinta, cu ajutorul statului. Politistii care au zece ani de munca isi pot cumpara locuinta de serviciu. Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica va evalua activitatea Politiei Un element de noutate adus de Legea politiei este infiintarea Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica, un organ consultativ care va functiona in Capitala si in judete. Reprezentanti ai Politiei si ai comunitatii locale vor stabili prioritatile in domeniul sigurantei publice. Potrivit ministrului Ioan Rus, A.T.O.P. poate dispune, in functie de necesitati, suplimentarea fondurilor si mijloacelor politiei locale, identificand si sursele de finantare. Performantele Politiei vor fi evaluate periodic de acest organism, care poate face propuneri si sesizari privind neregulile constatate. Peste o suta de hotarari de guvern si ordine pentru aplicarea noilor legi Ministrul Ioan Rus a mai precizat, ieri, ca punerea in aplicare a Legii politiei si a Legii statutului este un proces mai indelungat, care are nevoie de circa o suta de hotarari de guvern si ordine. In termen de sase luni, orice deficienta descoperita va fi analizata astfel incat, in cursul anului 2003, cand va fi adoptata Legea de organizare si functionare a MI, eventualele erori sa fie indreptate. Pentru a fi sigur de succesul aplicarii noului sistem, ministrul Rus va organiza, saptamana viitoare, intalniri cu sefii de inspectorate judetene de politie, care vor fi urmate de actiuni in teritoriu. Pana in 2006, o parte din structurile MI, printre care Evidenta Populatiei si Directia Pasapoarte, vor trece la Ministerul Administratiei Publice. Ministrul delegat, negociator-sef cu UE, Vasile Puscas, a tinut sa-l felicite pe Ioan Rus pentru curajul de a reforma MI, dupa succesul privind ridicarea regimului vizelor pentru romani. Reformarea institutiilor politienesti va grabi negocierile cu Uniunea Europeana privind capitolul 24, Justitie si Afaceri Interne.





















































