Părintele Visarion Alexa: „Ortodoxia rusă nu condamnă războiul. Mă întreb în ce mediu o fi crescut Putin. Ce duhovnic o avea?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Visarion Alexa
FOTO: Facebook/ Visarion Alexa

Părintele Visarion Alexa este de părere că, dincolo de războiul dintre Rusia şi Ucraina, există şi un război spiritual ce se întâmplă în sânul Ortodoxiei. Preotul susţine că există o prietenie ciudată între statul rus şi Biserică, din moment de Ortodoxia rusă nu condamnă acest război.

„Din păcate însă, Ortodoxia rusă nu condamnă acest război, semn că ceva necurat se întâmplă acolo. O prietenie ciudată între statul rus şi Biserică”, a transmis preotul, pe pagina sa de Facebook.

„Mă întreb în ce casă, în ce mediu o fi crescut domnul Putin. Ce duhovnic o avea? Din ce potir s-o împărtăşi, de nu primeşte un sfat fundamental pentru lume? (...) Pacea nu o putem cere numai de la alţii. Nu poţi cere pace şi tu să fii într-un permanent conflict în casa ta, cu cei din jur, cu toată lumea”, a mai scris preotul.

Visarion Alexa a elogiat valorile europene, în detrimentul celor promovate de regimurile totalitare, precizând că în Europa „viaţa omului are valoare”.

„De-a lungul anilor, mulţi români au ridicat voci puternice împotriva Europei. Eu cred că Europa este un spaţiu binecuvântat, un creuzet al lumii. Ideile Europei au influenţat civilizaţiile mapamondului. Ideile lui Iisus au devenit, în Europa, idei politice, idei de drept, au îmbunătăţit viaţa. Europa are şi lacune, poate are o ideologie care şchiopătează din când în când, e despiritualizată, însă aici viaţa omului are valoare.

Chiar de eşti opozant, chiar de nu eşti de acord cu regimul, în Europa, omul nu dispare de pe hartă…

De aceea, pentru mine, spaţiul european înseamnă acasă. Dacă chiar îmbrăţişezi regimurile totalitare, ar trebui să te muţi acolo, să trăieşti pe pielea ta un astfel de regim. În spaţiul acesta european, noi, ortodocşii români, găsim o limbă comună: credinţa noastră. Şi aceasta ar putea facilita dialogul între ţările care sunt acum în conflict. Bisericile trebuie să trimită mesaje, astfel încât popoarele să nu-şi piardă credinţa, să nu cadă în dispreţ unele faţă de altele”, a mai spus preotul. 

Totodată, Visarion Alexa a făcut apel la populaţie să rămână calmă şi să se informeze din mesaje oficiale. „Europa toată comunică mesaje oficiale. Avem nevoie de pace, avem nevoie de dialog cu Dumnezeu şi unii cu alţii”, a transmis acesta. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite