Pagina cititorului: „Presa scrisă nu o să moară“

Lavinia Maftei, în vârstă de 22 de ani, studentă la Facultatea de Drept din Timişoara, este abonată până la finalul anului la ziarul „Adevărul".

Ea a ales să îşi facă acest abonament pentru a rămâne la curent ultimele anchete şi dezvăluiri. „Toţi apropiaţii mei mi-au recomandat să mă abonez la «Adevărul». De o lună, primesc în fiecare dimineaţă ziarul. Până să plec la facultate reuşesc să aflu ce s-a mai întâmplat în ţară. Îmi face plăcere să citesc despre cazurile sociale promovate de ziar.

Un alt mare atu al cotidianului e faptul că promovează într-un mod inedit subiectele externe", a spus Lavinia Maftei. Tânăra timişoreancă împrumută ziarul şi colegilor ei, care sunt la fel de interesaţi de materialele apărute zilnic, în special de cele despre Timişoara. „Adevărul e dovada că presa scrisă nu o să moară. Zilnic primesc suficiente motive pentru a aştepta ediţia de a doua zi", a mai spus studenta.

Ţăranul român

L ocuiesc la ţară, deşi sunt născut la oraş încă din 1947. Cunosc toate necazurie ţăranului român şi înainte de 1944, şi după venirea comunismului peste capul lui - şi mai ales al lui, fiindcă orăşenii s-au ,,pliat" ca trestia în bătaia vântului comunist. Ştiu şi toate matrapazlâcurile  ce s-au săvârşit după ce „tovarăşul" Iliescu a dat legea 18/l991, ca să-l voteze ţăranii, deşi ştiau că „deşteptul promite şi protsul trage nădejde".

Anul acesta se vor împlini 70 de ani de cand Liviu Rebreanu intra la Academia Română cu un discurs - ,,Laudă ţăranului român": ,,Înaintaşul cu care îndrăznesc  să mă înfăţişez e sărac şi slab. Aşa a fost totdeauna şi aşa va fi, probabil, totdeauna. Munca şi suferinţele lui hrănesc şi îmbogăţesc pe asupritorii lui. El e destinat să rămână veşnic gol".

Pentru ţăranul nostru, pământul nu e un obiect de exploatare, ci o forţă vie, faţă de care nutreşte un simţământ straniu de adoraţie şi teamă. Românul a trebuit să mucească pentru alţii. În asemenea condiţii, lenea şi nepăsarea erau singurele lui reacţii. În timp ce tăranul român dă oraşului tot, civilizaţia orăşenească îi oferă numai sarcini şi fraze goale. Mila, compătimirea şi dragostea pentru ţărănime, au creat o imagine falsă a ţăranului, o idealizare ieftină şi dulceagă, departe de realitate.

Nu prin fraze şi hârţoage, nici prin pomeni şi făgăduinţe deşarte, ci printr-o educaţie nouă care să-i asigure o muncă rodnica şi un trai omenesc mai poate fi salvat ţăranul. Şi, mai ales,  dăruindu-i ceea ce râvneşte de veacuri, fără încetare şi în zadar: „lumină şi dreptate".
Mergeţi la sate şi vedeţi cu cât cumpără ţăranul zahărul, uleiul, carnea, pâinea şi faceti o socoteală cu cât este mai ,,bogat". Veţi spune că are. O fi având, nu zic ba, dar întrebaţi-l pe cel care are când se trezeşte, de unde ia lemne şi în câte camere doarme, mănâncă, se spală etc. Ştefan Sohaciu!