Pagina cititorului: „Adevărul“, un partener
0Gheorghe Ecobescu (76 de ani), inginer de carieră, acum pensionar în Râmnicu Vâlcea, spune că îi place modul în care „Adevărul" a evoluat de-a lungul timpului şi că îl încântă faptul că ziarul apare însoţit de cărţi, CD-uri şi DVD-uri.
„Colecţiile sunt impresionante şi, în acelaşi timp, foarte accesibile. Ziarul are şi multe suplimente, iar cel mai interesant mi se pare cel de cultură. De asemenea, îmi place faptul că «Adevărul» este un ziar echilibrat, care încearcă să arate cât mai multe aspecte ale vieţii din România", apreciază Gheorghe Ecobescu. Vâlceanul afirmă că „Adevărul" i-a devenit partener de încredere, că îl împarte cu prietenii în fiecare dimineaţă şi că nu va renunţa la abonament: „M-am abonat la «Adevărul» imediat după Revoluţie, i-am rămas şi îi voi rămâne fidel"
De ce nu avem rovinietă pentru şase luni?
Sunt proprietar de automobil, pensionar şi ca mine sunt probabil sute de mii. Începând cu 1 noiembrie 2011, conform legislaţiei, trebuie să schimbăm cauciucurile de vară cu un set adaptat la condiţiile de iarnă, ceea ce implică o cheltuială importantă pentru majoritatea posesorilor de autovehicule, iar pentru pensionari este o adevărată povară. Şi această cheltuială este necesară numai pentru şase luni din an, pentru că iarna mulţi pensionari renunţă să se deplaseze cu automobilul.
Din cauza acestor cheltuieli suplimentare cu setul de cauciucuri pentru iarnă, la care se adaugă costul tot mai mare al carburanţilor, mulţi şoferi renunţă să mai circule cu maşina lor în anotimpul rece. Din cele scrise mai sus rezultă necesitatea introducerii rovinietei şi pentru o perioadă de şase luni, aşa cum există poliţă RCA pentru acelaşi interval. În acest sens, m-am adresat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Mi s-a răspuns că nu există rovinietă decât pentru o zi, o săptămână, o lună, trei luni şi 12 luni. Prin urmare, unii cetăţeni sunt obligaţi să plătească un serviciu pe care nu-l pot folosi integral, neputând să circule şase luni dintr-un an.
Răspunsul celor de la CNADNR a fost şocant: „Dacă s-ar introduce un tarif pentru o perioadă preferenţială, ar trebui să se introducă tarife şi pentru alte perioade preferenţiale". Argumentul nu stă în picioare, deoarece, prin introducerea rovinietei de şase luni, pe lângă cele existente, s-ar asigura posibilitatea oricărei combinaţii, ceea ce ar răspunde cerinţelor cetăţeanului. Ioan Zaharia