Orașul din România care acordă vouchere de 3.000 de lei locuitorilor care suferă de „boala secolului”. Cum poți obține banii
0Românii care suferă de „boala secolului", așa cum a fost numită ea de specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății, pot să primească vouchere de la autorități, în valoare de 3.000 de lei.
Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local Constanţa încă de la finalul lunii ianuarie, însă până acum nimeni nu a depus dosarul pentru a beneficia de ajutor, potrivit antena3.ro. Constanța devine astfel primul oraş în care se implementează acest proiect.
Depresia este considerată una dintre cele mai grave boli ale acestui secol, „boala secolului". Potrivit statisticilor, peste 40 de milioane de oameni suferă de această afecțiune numai în Europa.
Cum poți beneficia de voucher
Potrivit informațiilor întocmite de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, în perioada 2014-2020, numărul celor înregistrați cu depresie a crescut cu aproape 14%.
Astfel, la nivelul județului Constanța sunt în jur de 30.000 de persoane înregistrate cu depresie, dintre care aproape 14.000 sunt femei. Din valoarea voucher-ului ar urma să se acopere costurile cu ședințele de terapie.
Persoanele care doresc să beneficieze de aceste vouchere trebuie să fie înregistrați în documentele autorităților. În primul rând, aceștia au nevoie de o scrisoare medicală de la un specialist, care poate fi și medicul de familie, precum și toate celelalte documente care atestă această boală.
Pentru a intra în posesia banilor trebuie să respecte şi câteva cerinţe: să aibă domiciliul în Constanţa, să fie diagnosticate de către un specialist, iar veniturile pe fiecare membru al familiei să fie sub 5.000 de lei.
Cererile sunt depuse la Direcția de asistență socială din cadrul Primăriei Constanța, care virează acești bani, 3.000 lei, către cabinetul psihologic unde persoana respectivă se tratează.