O mobilă fără căutare

Daniela Crăsnaruscriitor

ale românilor, care "sacrificau" un perete întreg pentru cărţi. Că aşa erai în rândul lumii. Până în "89. Vă mai amintiţi de biblioteca Dana? Se vindea mai bine decât o bucătărie. Mi-aduc aminte că un mecanic de la service-ul de lângă Gara de Nord m-a rugat, aplecându-se spre mine aproape conspirativ, să-i fac rost de Istoria lui G. Călinescu, recent apărută şi distribuită "pe liste de aşteptare". Mă întrebam dacă o s-o citească vreodată, fără să-mi dau seama că însăşi dorinţa de a o avea era demnă de toată lauda! După "89, prima mobilă inutilă, care ne micşora spaţiul, ne lua aerul adică, a fost biblioteca. Uitaţi-vă astăzi prin casele amicilor, ale cunoştinţelor şi veţi constata cu amărăciune că nu mai există peretele cu cărţi. Camera de zi a devenit living, în locul bibliotecii e un acvariu sau o seră, sau Dumnezeu mai ştie ce. Dar hai mai bine să vedem frumoasa maşină din garaj, televizorul cu cristale lichide şi celelalte însemne ale bunăstării expuse ostentativ vederii. Că de vorbit cu gazda, aproape că n-are rost. Doar dacă vrem să ne informăm despre ultimele cancanuri, despre fotbalişti, despre pipiţe la modă, despre politicieni de trei parale, despre cine cu cine, când şi de ce, mă rog, tot ceea ce face azi deliciul celor care, cu mare voioşie, şi-au excomunicat biblioteca la timpul potrivit. Citim doar articole în care cineva trosneşte pe altcineva, i-o trage, mama lui de bandit, îl dă în gât, articole şi emisiuni cu "dezvăluiri", ca să ne mai liniştim, că nu numai noi suntem porci, că uite ce porci sunt alţii şi ce funcţii au ei! şi dacă e aşa, cine mai citeşte lucruri care fac bine la suflet? Cine se mai opreşte pe un colţ de pagină unde nu se lăfăie pumni, palme, înjurături? Întrebarea este dacă mai avem recipientul, sertarul în care să încapă şi altceva decât zoaiele lumii acesteia? Că tare ne plac, se vede treaba, dacă doar astea fac audienţă şi vânzare.
Mă încăpăţânez să cred că nu e totul pierdut, că fabricanţii de biblioteci nu au dat, pe toată planeta, faliment. De aceea, îi cer iertare peste ani acelui mecanic pe care l-am suspectat de snobism. Bun era acel snobism! Sper că mecanicul cu pricina mai are şi acum biblioteca şi, în ea, cartea cerută. Sper că televizorul cu cristale lichide îşi are locul lui, undeva alături. I-aş face o vizită. Am avea ce vorbi.