Nume proprii devenite comune

Un amper, doi amperiAndre-Marie Ampere, dotat cu o inteligenţă ieşită din comun. De la o vârstă fragedă (născut fiind în 1775 într-un sat de lângă Lyon) vădea calităţi excepţionale

Un amper, doi amperi
Andre-Marie Ampere, dotat cu o inteligenţă ieşită din comun. De la o vârstă fragedă (născut fiind în 1775 într-un sat de lângă Lyon) vădea calităţi excepţionale pentru matematică, iar la 18 ani, când tatăl său, acuzat de simpatie pentru aristocraţia lyoneză, urcă pe eşafod spre a face cunoştinţă cu invenţia doctorului Guillotin, ca să-şi depăşească profunda stare de depresiune, Andre-Marie care citise cu aviditate mai tot ce se produsese până atunci în literatură, filozofie sau matematică se dărui cu ardoare botanicii, poeziei şi muzicii. Gândirea în perpetuă efervescenţă a filozofului, matematicianului şi fizicianului avea să-l ducă, în această ultimă ipostază a sa, la realizarea uneia dintre cele mai importante descoperiri ale ştiinţei moderne. În 1819, fizicianul danez O. Erstet observă că, dacă se pune în paralel cu un ac magnetic mobil pe un pivot (ca o busolă) un fir metalic străbătut de un curent electric, acul părăseşte meridianul magnetic şi adoptă o poziţie în cruce cu firul. Totodată, acest fenomen prezintă diverse anomalii pe care savanţii vremii nu le puteau explica. Ampere găsi o formulă ingenioasă care îngloba toate circumstanţele. Aceasta a fost Legea lui Ampere. Continuând experienţele, el descoperi, în 1829, că întotdeauna curenţii electrici acţionează unii asupra altora. Aceasta a fost originea electrodinamicii. În semn de eternă preţuire, unitatea de măsură a curentului electric a fost denumită amper.