Nu mai știm să spunem „nu“. De ce tremură părinții în fața copiilor

Părinții de astăzi evită să le spună „nu“ copiilor, ca să nu-i frustreze și să nu-i încarce cu emoții negative. Experții avertizează însă că micuții crescuți astfel vor deveni adulți inadaptați în societate, care vor face față cu greu situațiilor stresante.

Consecințele unui stil de parenting permisiv - Foto Freepick

Am trecut brusc de la un stil de parenting autoritar la unul permisiv, iar acest lucru nu va rămâne fără consecințe, atrage atenția expertul în parenting Urania Cremene.

„Adultul-părinte a renunțat la responsabilitatea lui de a crește o ființă mică spunându-i «nu». Am ajuns într-un punct în care adulții tremură în fața copiilor. Copiii sunt cei care au telecomanda, iar adulții sunt cei care fac ceea ce vrea copilul acum ori avem de-a face cu un tantrum (criză necontrolată de furie și frustrare, de obicei la un copil mic - n.r.)“, a explicat experta în cadrul podcastului „Fain și simplu“.

Explicația: mulți dintre adulți vor să facă lucrurile altfel decât le-au făcut propriii lor părinți, și astfel cad în capcana stilului permisiv. Însă a avea prea multă libertate nu îi pregătește pe copii pentru viața de adult, susțin specialiștii în domeniu.

De ce ne e greu să spunem „nu“

„Părinților le este greu și evită să spună „nu“ copiilor, pentru că au impresia că îi frustrează și că îi încarcă mult cu anumite emoții negative. Și pentru că își doresc foarte mult să-i creeze un mediu pozitiv copilului și lipsit de conflicte, atunci au impresia că dacă vor fi de acord cu ce își dorește acesta, el va fi fericit și mulțumit. Intenția este de a evita stresul și frustrările copilului, încercarea de a-i oferi libertate pentru a se dezvolta și a-și dezvolta individualitatea. Fac asta din cauza fricilor pe care ei le au și a temerilor că ei nu sunt suficient de buni. Vor să fie altfel decât au fost părinții lor, cum au fost tratați, și atunci ajung în cealaltă extremă“, a explicat psihologul Keren Rosner pentru „Adevărul“.

Pe de altă parte, „ne dorim să fim văzuți ca părinți permisivi și deschiși, iar refuzul poate fi perceput ca fiind o negare a acestui aspect. Ne dorim să ne asigurăm că suntem iubiți și respectați de către copii, iar a spune «nu» poate părea în momentul respectiv ca o amenințare la adresa acestei relații“, accentuează consilierul în dezvoltare emoțională Mirela Husaru.

Cât de bine le face copiilor acest tratament? „Nu e o atitudine care să-i dea sens copilului. El învață că poate să facă orice, oricând, că are drepturi, că i se cuvine. Deci, o dată impactul asupra copilului este lipsa limitelor clare, copiii nu știu care sunt limitele, sunt confunzi în situații în care li se pun limite, cum ar fi la grădiniță sau la școală, nu se pot adapta. Vor avea dificultăți în respectarea regulilor sociale. De asemenea, le va lipsi autodisciplina – fără experiența de a fi refuzat, de a învăța să gestioneze frustrarea, copilul o să aibă dificultăți în a-și controla impulsurile și de a-și dezvolta autodisciplina. Și, implicit, va avea dificultăți de adaptare pentru că în viața viitoare de adolescent-adult o să facă cu greu față situațiilor stresante, refuzurilor sau limitelor impuse de ceilalți, chiar de cei din grupul de prieteni“, ne lămurește psihologul.

Concret, copiii crescuți într-un stil de parenting permisiv vor deveni niște adulți inadaptați, ce pot întâmpina dificultăți în respectarea regulilor sociale și în gestionarea impulsurilor, lucru care le va afecta abilitatea de a face față situațiilor stresante și de a accepta limitele impuse de ceilalți în viața lor ulterioară.

Parentingul permisiv, bazat pe ideea că copilul ar trebui să facă tot ce dorește pentru a fi „liber“, nu funcționează deoarece copilul mic, „care tocmai este în plină antrenare a tot ceea ce reprezintă el, comportamente, atitudine, alegeri, abilități, valori, principii, nu este capabil să ia decizii și să facă alegeri, este mult prea devreme“, subliniază Urania Cremene.

Mai mult, această abordare poate duce la dificultăți ulterioare în gestionarea timpului petrecut pe dispozitive electronice sau în controlul alimentației, și îi aduce pe părinți în punctul în care nu știu ce să mai facă.

Inconsecvența în parenting

Există mai multe stiluri de parenting, dar cea mai mare greșeală pe care o putem face ca părinți este inconsecvența, slalomul prin diverse abordări în relația cu micuțul.

„Sunt cele trei forme de abordări – prea permisiv, prea strict sau echilibrat. Ideal ar fi să fie un stil echilibrat, însă de multe ori și părinții adoptă un anumit stil care este predominant, iar ce este cel mai nociv pentru educație este să fie oscilație între permisivitate și strictețe, fără să existe reguli, ci să fie un comportament situațional, câteodată părintele este foarte permisiv, câteodată este foarte strict. Nu este coerență în educație“, afirmă Keren Rosner.

Dacă în metoda permisivă părinții nu știu să spună „nu“, la polul opus, în metoda exigenței în educație, părinții impun reguli stricte și au așteptări ridicate.

„Părintele face legea și regulile, iar copilul trebuie să se supună. Și această abordare are o motivație pozitivă în spate, dorința de a-i asigura succesul și de a-i oferi siguranță copilului, însă el învață să execute fără să filtreze prin propriile lui dorințe, aspirații, abilități. Iar în acest caz, impactul asupra copilului poate să fie lipsa de autonomie. El este crescut într-un mediu în care nu ia decizii. Nu-și dezvoltă propria identitate“, mai spune psihologul.

Practic, va veni un moment în care copiii crescuți în acest fel se vor revolta și vor apărea „resentimente, comportamente dezorganizate, probleme emoționale, anxietate și o stimă de sine scăzută“. „Adică va trăi constant cu teama că nu o să reușească, că o să-i dezamăgească pe ceilalți. Și asta poate genera anxietate și o stimă de sine scăzută. Sunt foarte mulți adulți care păstrează această teamă permanentă că ei nu sunt suficient de buni, în general acești adulți au avut o copilărie în care educația a fost una rigidă, una foarte severă“, ne lămurește specialistul.

Varianta echilibrată este cea pe care ar trebui să mizăm. „Este metoda în care regulile se combină, dar se combină și rămân constante și ferme, nu se combină în funcție de situație și de disponibilitatea părinților. Regulile sunt respectate, sunt consecvente, cu o anumită flexibilitate și un anumit suport emoțional, dar ele sunt constante“, punctează Keren Rosner.

Cum să găsim echilibrul

Ca întotdeauna, teoria este greu de pus în practică, însă nu imposibil. Regulile clare, consecvența, adaptarea, dar și propriul exemplu sunt cele mai importante lucruri de care trebuie să ținem cont dacă vrem să aplicăm cu succes o metodă de parenting echilibrată. „Asta presupune că părinții vor spune «nu» atunci când este necesar, dar alături de explicațiile din spatele refuzului. Această metodă încurajează și negocierea, și dialogul, iar copilul va înțelege ce nu este bine. Sigur că este cea mai bună variantă și beneficiile sunt în primul rând pentru copil, care va crește echilibrat“, subliniază psihologul Keren Rosner.

Astfel, micuții capătă autocontrol, învață să fie responsabili, să-și gestioneze frustrarea și să respecte limitele. Mai exact, acești copii „se vor descurca singuri, nu trebui să îi supraveghem permanent, își vor îmbunătăți și abilitățile de comunicare, vor ști să vorbească despre propriile lor dorințe, despre felul în care văd lumea și situațiile, vor învăța să negocieze, și asta îi va ajuta foarte mult în relațiile viitoare. Și, cel mai important, vor căpăta stabilitatea emoțională, se vor simți în siguranță și încrezători în sine, în relația cu adulții, știu regulile, sunt clare, știu care sunt consecințele“, mai spune Keren Rosner.

În plus, ei vor învăța că regulile nu sunt absurde, ci sunt în beneficiul societății.

Sfaturi pentru părinți

Mirela Husaru, consilier în dezvoltare emoțională, ne sfătuiește să stabilim o comunicare deschisă și sinceră cu copiii:

„Ascultă-i cu atenție, exprimă-ți sentimentele într-un mod calm și respectuos și încurajează-i să-și exprime gândurile și emoțiile.

Fii un exemplu pozitiv pentru copiii tăi: demonstrează-le cum să fie persoane responsabile, respectuoase, empatice.

Stabilește limite și reguli clare, dar și consecințe pentru nerespectarea acestora.

Exprimă-ți iubirea față de copiii tăi în mod regulat – transmițându-le acest sentiment, le oferi încredere în sine, încredere în relația cu tine și le îmbunătățești stima de sine.

Fii un partener de încredere pentru copiii tăi: arată-le că poți fi mereu acolo pentru ei, indiferent de situație.

Încurajează independența și asumarea responsabilității: îi poți încuraja pe copiii tăi să-și asume responsabilități treptat.

Nu uita să îți menții calmul și să îți păstrezi răbdarea în momentele tensionate. A fi părinte înseamnă a conduce prin exemplu“.