„Nu caut vinovați”. Un tânăr crescut într-un orfelinat și adoptat apoi în Italia își caută mama biologică și rudele din România
Un tânăr român adoptat de o familie din Italia își caută mama biologică și rudele din România, la aproape 30 de ani de la naștere. El a făcut un apel public pe pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children-Copiii niciodată uitați ai României”, în speranța că mesajul său va ajunge la persoane care îi pot oferi informații despre familia sa.

Ștefan Dumitru Papainog s-a născut pe 16 august 1994, în orașul Urlați, județul Prahova, iar primii ani din viață i-a petrecut într-un orfelinat din Brașov, unde a rămas până la vârsta de aproximativ un an și jumătate.
Ulterior, a fost adoptat de o familie din Italia, care i-a oferit dragoste și un cămin. Chiar dacă a avut parte de o copilărie într-o familie iubitoare, dorința de a-și cunoaște originile nu l-a părăsit niciodată.
„Am fost binecuvântat cu doi părinți minunați în Italia, care mi-au oferit dragoste și o familie, însă o parte din sufletul meu a rămas mereu în România, acolo unde a început povestea vieții mele”, a mărturisit Ștefan în mesajul publicat online.
Ce știe Ștefan despre mama sa biologică și familia din Predeal
Tânărul spune că mama sa biologică se numea, la momentul nașterii lui, Claudia Alupulesei și era din Predeal, județul Brașov. Din informațiile pe care le deține, femeia mai avea un frate, pe nume Ghiuri Nemeș, și o soră, Ioana. Bunica maternă se numea Iby și avea origini ungurești, familia acesteia provenind din zona județului Covasna.
Ștefan a oferit și câteva indicii despre locul în care ar fi locuit rudele sale în perioada respectivă. La momentul nașterii lui, familia se afla în Predeal, la Vila Victoria Rodica, o clădire situată în spatele pieței. Potrivit informațiilor transmise de acesta, rudele sale erau vecine cu familia Raclău.
„Știu despre mama mea că se numea atunci Claudia Alupulesei și este din Predeal, de asemenea mai știu că mama mai avea un frate Ghiuri Nemeș și o soră Ioana, iar bunica se numea Iby, de origini ungurești, care locuia la Vila Victoria Rodica, care se afla pe atunci în spatele pieței, erau vecini cu familia Raclău”, a povestit bărbatul.
Acesta nu exclude posibilitatea să aibă frați sau surori biologice, pe care speră să îi cunoască într-o zi.
Ștefan spune că nu își caută familia pentru a reproșa ceva, ci doar pentru a afla adevărul despre începuturile vieții sale și pentru a-și cunoaște rădăcinile. El își amintește că mama biologică venea să îl viziteze la orfelinat atunci când putea, un detaliu care a rămas important pentru el.
„Am petrecut primii ani de viață într-un orfelinat din Brașov până la vârsta de aproximativ un an și jumătate. Știu că mama mea venea să mă caute atunci când putea. Nu port judecată în suflet și nu caut vinovați. Îmi doresc doar să aflu adevărul despre începuturile mele, să-mi cunosc originile și, dacă va fi posibil, să-mi întâlnesc familia”, a transmis românul stabilit în Italia.
Gândul că ar putea avea frați sau surori în România îi oferă un motiv în plus să continue căutările.
„Este posibil să am și frați sau surori, iar gândul că undeva, în România, ar putea exista oameni care împărtășesc același sânge și aceeași poveste ca a mea mă face să sper și mai mult într-o regăsire”, a mai scris acesta.
Apelul lui Ștefan pentru românii care ar putea recunoaște familia
„Poate că acest mesaj va ajunge la cineva care își amintește de mine, care a cunoscut familia mea sau care deține o informație ce mă poate ajuta”, a transmis el.
La final, Ștefan le-a cerut românilor să distribuie apelul, în speranța că informațiile despre nașterea sa și familia biologică vor ajunge la cineva care îl poate ajuta să își găsească rudele.
„Vă rog din suflet să distribuiți cât mai mult această postare. Uneori, o simplă distribuire poate face ca două povești de viață despărțite de zeci de ani să se întâlnească din nou. Vă mulțumesc tuturor celor care îmi veți fi alături în această căutare!”, a încheiat bărbatul.




















































