Niciodată prea târziu pentru o pasiune. Cât costă cursurile de artă. „Am avut grupă cu media de vârstă 60+”
Școlile populare de arte sunt o soluție pentru cei care și-au descoperit un talent și vor să-l șlefuiască. Deși, teoretic, există limită de vârstă, instituțiile acordă dispensă în anumite condiții. Taxele pornesc de la doar câteva sute de lei pe an și se acordă și reduceri.

Analizând oferte ale școlilor populare de arte din țară, instituții susținute financiar de administrațiile locale sau județene, găsești o varietate nebănuită de oportunități de a dezvolta pasiuni și aptitudini descoperite recent sau lăsate în așteptare zeci de ani. Și nu doar atunci când vorbim de copii - care au la îndemână și palatele și cluburile elevilor - școlile populare de arte și meserii pot fi o bună alegere, ci acestea constituie o resursă pentru adulți de orice vârstă.
Septembrie este luna în care aceste instituții așteaptă noii cursanți, procesul de admitere/selecție derulându-se până la începerea anului școlar (în cazul acestor școli cursurile încep la 1 octombrie). În anumite școli sfârșitul lunii august a fost rezervat înscrierilor, urmând ca în septembrie să aibă loc selecția efectivă, în altele înscrierile încep chiar în septembrie. Cert este că în această perioadă merită să aruncați o privire peste oferta acestor școli și să decideți dacă nu cumva a venit timpul acelor cursuri de pictură, artă fotografică, artă decorativă, dans, chitară, pian, canto, meșteșuguri populare, actorie etc. la care poate v-ați gândit și pe care le-ați amânat.
De la costuri zero, la taxe de peste 1.500 lei/an
Nivelul taxelor de școlarizare practicate de aceste școli de arte și meserii aflate în subordinea consiliilor județene oscilează considerabil de la un județ la altul. Consilierii județeni din Olt au aprobat, de exemplu, chiar în ședința ordinară din august, nivelul taxelor școlare pentru activitățile Secției Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, pentru anul școlar 2026-2027.
În cadrul centrului funcționează 17 clase la sediul din Slatina și alte 58 de clase externe în localitățile din județ. Taxa pentru clasele din municipiul Slatina este de 300 lei/an școlar/curs; pentru clasele din celelalte orașe ale județului taxa percepută este de 150 lei/an școlar/curs, iar pentru clasele din mediul rural taxa este de doar 50 lei/curs. La aceste costuri se adaugă taxa de 50 lei pentru eliberarea diplomei.

Pentru elevii care frecventează două sau mai multe cursuri, taxele se plătesc astfel: 75% din taxa școlară pentru al doilea curs; 50% din taxa școlară pentru al treilea curs și următoarele.
Dacă din aceeași familie se înscriu mai mulți cursanți, al doilea cursant plătește 75% din cuantumul integral, iar al treilea și următorii - 50% din taxa școlară.
Facilități foarte mari se acordă cursanților care provin din familii cu venituri reduse sau familii monoparentale, astfel că aceștia vor plăti doar 20% din taxa școlară pentru venituri/familie sub 1.000 lei net; 30% din taxa școlară pentru venituri/familie între 1.001 lei și 1.500 lei net; 40% din taxa școlară pentru venituri/familie între 1.501 lei și 2.000 lei net.
Pentru cursanții care sunt beneficiari de servicii sociale, precum și pentru cei încadrați în grad de handicap, cursurile sunt gratuite. Se pot de asemenea aproba gratuități pentru alte cazuri excepționale, decizia revenind Consiliului de Administrație.
Nu se percep taxe școlare nici pentru cursanții claselor de meșteșuguri tradiționale: artă populară cioplit, artă populară olărit, ceramică, cojocărit, cusut – țesut, împletituri nuiele.
În județul vecin, Dolj, taxa stabilită pentru cursanții Școlii Populare de Arte și Meserii „Cornetti” din cadrul Centrului Județean de Creație și Artă Dolj taxa a fost stabilită la 500 lei/cursant/an curs. Înscrierile au avut loc în perioada 10 – 28 august 2026, iar examenele de admitere se desfășoară în perioada 3-9 septembrie 2026.
La Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” Brașov taxele percepute sunt diferite în funcție de cursul ales, variind între 160 lei pentru anul de curs la clasa externă din Dumbrăvița (dans popular, cusut-țesut, ceramică, cioplit în lemn, cojocărit, arta metalului, pictură populară) și 1.000 lei pentru cursuri precum canto (clasic, muzică ușoară, muzică populară), pian, vioară, pictură, grafică. La prețuri pentru un an de curs situate între cele deja menționate se mai pot studia: acordeon, chitară, țambal, instrumente de suflat, orgă electronică, instrumente de percuție, instrumente populare, improvizație jazz, artă fotografică, artă cinematografică, balet, dans popular, dans modern, ceramică, iconografie etc.
La Cluj, taxele sunt și mai ridicate: 1.300 lei/an pentru majoritatea cursurilor de arte vizuale și coregrafie și 1.400–1.500 lei/an pentru instrumente și canto. Există și un curs de „asistență artistică” de 650 lei/semestru, adică 1.300 lei pentru două semestre. Sunt disponibile: cursuri de bază (cursuri finalizate cu diplomă de absolvire); cursuri de tehnici (cursuri finalizate cu diplomă de absolvire); cursuri de excelență (cursuri finalizate cu diplomă de absolvire).
Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca organizează înscrieri în perioada 31 august – 10 septembrie 2026, însă trebuie știut că admiterea se face în baza unui test de aptitudini. La Actorie, de exemplu, este un test care constă din recitarea unei poezii și o improvizație, la Artă populară e un test de îndemânare, la Arte vizuale (Artă fotografică, Artă cinematografică) se aplică un chestionar de cultură generală și proba practică de aptitudini în domeniul artelor vizuale, la Design vestimentar - crochiuri (după model viu) și probă de desen (testarea aptitudinilor), la clasele de Canto - test de aptitudini melodico-ritmice (voce, testarea auzului muzical, a simţului ritmic, memorie muzicală), la Coregrafie - test de auz muzical și ritm etc.
La Tulcea, școala publică pe site, pentru 2025–2026, o taxă anuală de 1.280 lei pentru artele muzicale și 1.440 lei pentru artele vizuale, pentru 32 de săptămâni de curs. Sunt prevăzute și reduceri: 10% pentru plata integrală anticipată, 25% de la al doilea cursant și 25% pentru a doua disciplină.
Micul geniu IT care i-a uimit pe elveţieni: „Ştiu toate codurile pe de rost“În cazul Școlii Populare de Arte din Prahova am întâlnit o situație aparte. Are afișate tarife cuprinse între 70 și 150 de lei, în funcție de curs și localitate, însă costul este per luna de curs/cursant.
Ca și în cazul centrului din Olt, cursurile costă și în Prahova mai puțin în localitățile județului și mai mult la sediul din reședința județului. De exemplu, canto muzică populară la Măneciu și pian/orgă la Măneciu sunt 80 lei/lună, iar dansurile populare în Vărbilău, Cocorăștii Mislii, Mănești, Slănic și Măgureni sunt 70 lei/lună, comparativ cu cele din clasele de la sediu: Pian - 150 lei, Pictură - 120 copii și 150 adulți, Actorie – 100 lei, Artă fotografică – 100 lei, Canto – 150 lei, Engleză – 120 lei pentru copii și 150 lei pentru adulți, Percuție – 120 lei etc.
Cât durează cursurile
Durata cursurilor variază între 1 an și 5 ani, în funcție de cursul ales.
Cât despre vârsta cursanților, există de asemenea variații de la o instituție județeană la alta, însă majoritatea acordă derogări de la această regulă.
La școala din Craiova (Dolj), de exemplu, limita maximă de vârstă este 35 de ani, în timp ce la școala din Slatina (județul Olt) limita maximă este 55 ani. În ambele situații se acceptă, cu derogare, cursanți peste limitele menționate.

„Cursurile de Modelling sunt de un an, Actorie - 2 ani, la fel Artă fotografică și Artă cinematografică. Canto se studiază 3 ani, tot 3 ani pentru studiul instrumentelor precum orga, acordeonul, saxofonul, clarinetul. 5 ani se fac la pian, vioară, balet și dans contemporan” a explicat șefa Școlii Populare de Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Creație și Artă Dolj, Andreea Croitoru, pentru „Adevărul”.
Cele mai solicitate clase, în cazul școlii din Dolj, sunt cele de canto popular. „În fiecare an suntem nevoiți, din cauza numărului, zic eu, insuficient de posturi în ceea ce privește profesorii, de norme didactice, să respingem copii. Din acest motiv îi respingem, nu că acei copii nu ar fi suficient de buni”, adaugă Croitoru.
La admiterea la clasele de Canto se mai întâmplă ceva: vin copii cu vârsta sub 14 ani, cât este limita minimă impusă prin regulament. În cazul în care sunt locuri disponibile, dar se întâmplă rar, sunt și aceștia acceptați.
Și la Canto muzică ușoară este concurență mare în fiecare toamnă, iar concurenți numeroși se adună și la clasele de Vioară, Pian și Chitară.
Zeci de candidați vor rămâne pe dinafară la Craiova
Pentru selecția care va începe în zilele următoare s-au înscris aproximativ 390 de candidați, în condițiile în care sunt vacante 270 de locuri. „Dacă reușim, pentru că mai sunt și situații în care efectiv profesorii fac ore cu copiii fără să fie plătiți, vom încerca să acceptăm 300. Dar tot vor fi candidați respinși”, a mai adăugat șefa școlii din Craiova.
Pe de altă parte, nu toți cei admiși acum vor și finaliza cursurile. În fiecare an se întâmplă ca profesorii să descopere că pe anumiți copii nu neapărat pasiunea i-a adus la Școala Populară de Arte, ci ambiția părinților.
„Mai sunt și situații în care copiii vin că își doresc de fapt părinții, nu ei. Și chiar dacă ei au ureche muzicală și încearcă să muncească, nu e ceea ce își doresc. Și știți că, dacă nu vii cu drag să faci un lucru, nu se termină cum dorește părintele. (...) Încercăm să le explicăm că nu este OK să vină doar să vadă cum este și să se retragă, pentru că automat ei ocupă locul unui alt cursant și i se reduc din ore și profesorului”, a mai spus Andreea Croitoru.
De ce se întorc adulții la cursuri în 2026: salarii mai mari și un creier mai tânăr
Și în acest an, ca și în anii trecuți, s-au înscris și candidați de peste 45 de ani. Pentru clasa de Chitară încearcă să obțină un loc la școala din Craiova o doamnă în vârstă de peste 60 de ani. Va afla dacă are șanse să studieze chitara cu profesorul doar după etapa de selecție.
Grafica și pictura atrage de asemenea adulți dornici să-și exploreze pasiunea, aspect pe care îl confirmă și Ana Maria Ciaușu, șefa Secției Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Creație și Artă Olt. „Am avut o grupă, la clasa de Pictură, cu media de vârstă 60+”, a spus Ciaușu.
„Noi primim între 5 și 55 de ani, iar sub 5 ani (sunt rare cazurile, dar sunt câteva) și peste 55 de ani (acestea sunt mai multe) îi primim cu derogare, cu aprobare prin Consiliul de Administrație. Avem și cursanți de peste 70 de ani, la canto, de exemplu”, a adăugat Ciaușu.

Cursanții vin atât din localitățile în care sunt organizate cursuri, cât și din localitățile învecinate. La cursurile organizate la sediul din Slatina, majoritatea cursanților sunt din Slatina, dar vin și din Balș, din Drăgănești, din Potcoava, din Scornicești, adică de la zeci de kilometri depărtare. Școala din Slatina are și 58 de clase externe, cele mai multe în comunele din județ, unde cursanții, majoritatea adolescenți, învață dansuri populare sau învață să cânte la instrumente populare. Pentru clasele de meșteșuguri tradiționale (cusături-țesături, împletit nuiele, cojocărit, ceramică tradițională, sculptură în lemn), organizate în mediul rural, s-a decis să nu li se perceapă cursanților taxe, iar asta din dorința de a-i atrage pe cât mai mulți, astfel încât să nu se piardă tradițiile, a mai precizat Ana-Maria Ciaușu.




















































