Multinaţionalele pregătesc creşteri salariale pentru 2010 - Revista presei economice
0
Ziarele economice de astăzi scriu despre majorările salariale pe care le pregătesc companiile multinaţionale în 2010, dar şi despre demisia de onoare a preşedintelui Flamingo. Printre alte subiecte, românii stau ore întregi la coadă ca să cumpere monede de aur, monştrii energetici vor funcţiona abia peste patru ani şi departamentele IT pun la cale al doilea val de măsuri anticriză.
Multinaţionalele pregătesc creşteri salariale pentru 2010. Aproape 90% dintre companiile multinaţionale de pe piaţa locală estimează pentru anul viitor o medie de creştere a salariilor de 7%, cu două procente peste majorările prognozate de companiile din ţările din regiune, potrivit studiului salarial realizat de compania de consultanţă Mercer. Aceasta mai spune că estimările pentru creşterile salariale sunt bazate pe criterii de performanţă individuală, performanţa companiei, inflaţie şi poziţie în grila salarială, scrie Money.
Demisie de onoare la Flamingo: Dragoş Simion lasă loc liber juniorului Adamescu. Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu care deţine, potrivit ultimelor raportări, 17,54% din "Flamingo International", a preluat, ieri, funcţia de preşedinte al companiei de la Dragoş Simion, după ce acesta s-a retras de la conducerea societăţii, motivând că şi-a îndeplinit obiectivele. Mişcarea survine la două zile după ce fondul de investiţii american "QVT" şi-a lichidat deţinerea de 22% din companie printr-o "tranzacţie specială" de 5,1 milioane de lei, scrie Bursa.
Romanii stau la coadă la BNR de la 7 dimineaţa să cumpere monede de aur. Zeci de oameni s-au aşezat la coadă încă de la 7 dimineaţa în faţa Sucursalei Bucureşti a BNR pentru a apuca să cumpere măcar una din monedele de aur cu efigia lui Vlad Ţepeş emise de Banca Naţională cu ocazia aniversării a 550 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, monede care costa 4.340 de lei fiecare, scrie Ziarul financiar.
Monştrii energetici, funcţionali abia din 2012. Prezent ieri la ultima dezbatere pe tema înfiinţării celor două companii energetice naţionale, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban, a anunţat că mai sunt nişte lucruri de pus la punct, dar companiile vor putea funcţiona din 2010, dar până în 2012 vor râşni în gol. Totodată, sectorul energetic va trebui să găsească soluţii de atragere de fonduri pentru investiţii în instalaţii de captare a emisiilor de dioxid de carbon, investiţii în care să participe şi statul, relatează Curierul naţional.
Valul doi de măsuri anticriză în IT. Managerii din IT au prins curaj, la un an de criză, sunt agresivi şi vorbesc tot mai mult despre creşterea cotei de piaţă, investiţii în marketing, despre adaptarea la cerinţele pieţei, targetarea selectivă a pieţei sau chiar despre asocierea cu un partener care dispune de excedent. Prin contrast, primele acţiuni pentru a limita efectele negative au vizat analiza cheltuielilor şi diminuarea acestora, principalele măsuri fiind reducerea costurilor cu resursele umane, în zona de marketing şi chiar de vânzări, acestea fiind practic decizii defensive, de punere la adăpost, relatează Business Standard.























































