Momentul Nicolae Furdui Iancu de la Untold: „după „păpușoiul” în rochie, un Deșteaptă-te române! se impunea”
0Untold a avut anul acesta ceva pentru toată lumea, de la show-ul progresist al lui Sam Smith, la un moment cultural-patriotic pus în scenă de Nicolae Furdui Iancu cu ocazia împlinirii a 200 ani de la nașterea lui Avram Iancu. Ambele momente au avut parte de ovații, dar și de critici.
Pe aceeași scenă pe care, sâmbăta, celebrul Sam Smith a făcut un spectacol memorabil pentru fanii Untold, duminică a fost rândul lui Nicolae Furdui Iancu să aducă un moment cultural-patriotic la cel mai mare festival de muzică din România.
Cu ocazia împlinirii a 200 ani de la nașterea lui Avram Iancu, în cadrul Untold a fost organizat un moment inedit, autentic românesc.
„Deșteaptă-te, române!” și „Din Țara Moților” au putut fi auzite duminică pe scena principală a festivalului de pe stadionul Cluj Arena, în interpretarea lui Nicolae Furdui Iancu.
Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan” și Ansamblul „Muguri de Dor” ale Companiei de Transport Public Cluj-Napoca au oferit un spectacol memorabil, o demonstrație de dans popular pe un mixaj de muzică populară și muzică electronică.
Momentul a fost organizat de Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” în parteneriat cu echipa Untold.
„Ca să vezi că untoldul nu e numai Sam Smith!”
Momentul a fost gustat de către participanții la festival, iar pe pagina de Facebook a Untold majoritatea comentariilor au fost pozitive.
„Ca să vezi că untoldul nu e numai Sam Smith!!! Da no.. fiecare ce vrea să vadă/audă!” – a comentat Ana Maria.
„Minunat moment, felicitări inițiatorilor, frumoasă trecere de la populară pe muzică tineretului, dar românul știe foarte frumos să le îmbine, minunat” – Aurelian.
„M-ați impresionat până la lacrimi! Mulțumesc mult D.le Primar Emil Boc a fost un super festival, toată lumea a fost impresionată, fericită și numai bucurii!” – Maria.
„Super ideea de aniversare a lui Avram Iancu, felicitări tuturor, am fost văzuți în toată lumea și cu una și cu alta”, Victoria.
„Felicitări! Acest moment ne reprezintă pe noi că nație! Sfîrșitul mai puțin!”- Dorina
„Un moment excepțional pentru promovarea folclorului popular românesc! Aleasă prețuire și respect tuturor! Doamne ajută tuturor! Să vă vedem și la anul care vine!” a comentat Vali.
Au fost și câteva comentarii critice, în care se atrăgea atenția că momentul nu are ce căuta într-un astfel de festival.
În fiecare ediție a festivalului va exista un moment patriotic
Primarul Emil Boc, care nu lipsește de la nicio ediție a Untold, s-a declarat fan al momentului. Printre artișii său favoriți la Untold 2024 s-au numărat Lenny Kravitz, Dimitri Vegas și Like Mike, Martin Garrix.
„Dacă ar fi să dau cireașa de pe tort ar fi prezența inedită a lui Furdui Iancu la Untold, în anul memorial Avram Iancu, cu intonarea Imnului Național al României, să răsune impecabil de pe scena festivalului, de pe stadion. De asemenea, Dor Transilvan cu mixajul lor de muzică, dar și cu dansurile tradiționale, moment care trebuie încurajat și pe mai departe”, a spus Boc, la ZIUA LIVE.
Primarul a susținut că va recomanda ca în fiecare ediție a festivalului să existe un moment patriotic: „Să arate de unde venim, pentru că patriotismul arată iubire de țară și nu xenofobie sau ură față de străini, etc. Înseamnă tot ce e mai bun în nația ta. Unii mi-au reproșat chiar că a fost prea scurt momentul de 15 minute. Sper să fie continuat momentul și la edițiile viitoare. Bravo lor!”
Având în vedere că festivalul se desfășoară într-un parc public și într-un stațion respectiv o sală polivalentă administrată de autoritățile publice locale, „recomandarea” primarului Emil Boc va fi privită cu multă seriozitate de către organizatori,
„Metamorfoza de la Gheboasă la Furdui Iancu”
Spectacolul cultural patriotic a avut parte și de critici.
Profesorul universitar Irimie Popa, din Facultatea de Studii Economice și Gestiunea Aafacerilor (UBB), care critică de mai mulți ani Untold, a scris pe pagina sa de Facebook o postare intitulată: „De la Gheboasă la Furdui......este,să recunoaștem, mare progres! Și totuși, Cine pe cine legitimează?”
„Un festival controversat, pe spinarea unui oraș întreg, trebuie să recunoaștem, are marketing șmecheresc. Ia să mai iasă vreunul să spună că nu este de acord cu festivalul și sponsorii lui morali, că i se va pune în față icoana cu Furdui și ........”marș acasă învechiților!” – și-a început acesta comentariul.
Profesorul avansează două variante:
„1. Că domnul Furdui Iancu a cântat dezinteresat, din naivitate, pătruns de nevoia de a converti la folclor și românism hipsterimea festivalieră;
2. Că domnia sa a venit, a cântat, așa ca la orice paranghelie, pe bani.”
O combinație între cele două ipoteze nu poate fi exclusă!”
„Furdui Iancu legitimează UNTOLDUL și părinții lui morali”
Popa salută totuși intonarea imnului național pe scena Untold:
„Adevărul este că după ”păpușoiul” în rochie, sau după Gheboasă- ăla de rupea banca anul trecut, un Deșteaptă-te române! cântat de domnul Furdui Iancu cu drag, se impunea.”
Totuși, profesorul are o întrebare: „cine pe cine legitimează?”
„Furdui Iancu legitimează UNTOLDUL și părinții lui morali, sau UNTOLD îl legitimează pe Furdui Iancu? Sau o fi vreo legitimare reciprocă! Nu prea cred! Prima variantă este cea în care cred! Oricum, pentru mine, un mare artist a coborât pe Pământ, din constelația în care mintea mea îl așezase!”- își răspunde Irimie Popa.
Profesorul crede că în anii care urmează e posibil ca festivalul să înceapă cu „o feștanie, tămâie și.......vreun sobor de preoți.”
„Nu pot să fiu de acord cu astfel de maltratări ale folclorului autentic”
Profesorul Zamfir Dejeu, cercetător științific la Institutul „Arhiva de folclor a Academiei Române”, filiala Cluj, a criticat momentul cultural patriotic de la Untold.
„Nu pot să fiu de acord cu astfel de maltratări ale folclorului autentic. Este clar că s-a urmărit un scop comercial. Comercialul sufocă tradiția. De vină sunt cei care coordonează aceste ansambluri și acceptă așa ceva…”, a declarat acesta pentru Cluj24.ro.
Cercetătorul clujean Zamfir Dejeu (80 de ani), cel care a avut ideea înscrierii tarafurilor în lista UNESCO, a fost învăţător, profesor de muzică, jurnalist, dirijor şi creator de ansambluri folclorice.
Clujeanul lucrează ca cercetător la institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române şi predă ca profesor asociat la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.
Acesta este unul dintre împătimiţii folclorului românesc. Născut pe 25 mai 1944, în satul Valea Drăganului, a crescut într-un mediu folcloric deosebit, cel al Munţilor Apuseni.