Modelul Putin, sau visul de preamărire al preşedintelui

Dan Andronicjurnalist

puţin de bucuria intrării în normalitatea europeană, cât de declanşarea unei noi crize politice, pe care preşedintele Traian Băsescu ne-a promis-o de luni bune.

Strategia adoptată de Traian Băsescu este urmată şi urmărită cu entuziasm de analiştii presei scrise şi ai prea-multelor canale de ştiri, ce găsesc în stilul acestuia un material inepuizabil de talk-show. De altfel, sunt de înţeles...
Să ne imaginăm, pentru câteva clipe, că preşedintele României ar fi fost Theodor Stolojan, iar prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Ce plictiseală! Macroeconomie de dimineaţă până seara, cifre pe pâine, discursuri lungi şi seci, ca un tabloid fără poze deşucheate. Liniştiţi-vă... N-ar fi fost posibilă o asemenea posibilitate înfricoşătoare. Cu Theodor Stolojan preşedinte al României, prim-ministru ar fi fost Traian Băsescu. Telenovela ar fi fost aceeaşi, cu menţiunea că Stolojan s-ar fi comportat ca o funie în mâinile marinarului obişnuit să facă noduri pe care nu le mai desface nimeni. Nici măcar el. Dacă Adrian Năstase ajungea preşedinte, îl aveam prim-ministru pe Mircea Geoană, iar Traian Băsescu ar fi fost primarul Bucureştiului şi liderul Opoziţiei. Scandalul politic era asigurat şi în acest caz, poate că fără acelaşi sprijin entuziast din partea presei. Oricum, distracţia ne-ar fi însoţit integrarea! Multă lume se întreabă ce vrea preşedintele. Nu-l mai place pe Tăriceanu, îi put liberalii, îl dezgustă Voiculescu? Nici pomeneală. Vrea Puterea. Puterea de a decide asupra guvernului, asupra parlamentului. Puterea de preşedinte, însoţită de fişa postului de prim-ministru. Aşa cum a avut curajul să o recunoască public, Traian Băsescu vrea să decidem cine ne conduce destinele. Preşedintele sau primul-ministru. Cotroceniul sau Palatul Parlamentului. În opinia sa, actuala împărţire a atribuţiilor este defavorabilă dezvoltării României. Fără o comandă unică, de tip "Biruinţa", preşedintele Băsescu se simte despuiat de îndatoririle sale. Obişnuit ca atunci când făcea baie pe punte niciun marinar să nu-i tulbure intimitatea, ne propune replicarea modelului marinăresc în spaţiul politic european.
Sunt convins că adevăratul model pentru Traian Băsescu poate fi Vladimir Vladimirovici Putin. Născuţi în aceeaşi perioadă (1951, faţă de 1952 ), cei doi au fost formaţi într-o perioadă de glorie a comunismului. Preşedintele României a cochetat în studenţie cu statutul de informator al Securităţii, preşedintele Rusiei a fost ofiţer KGB. Marcaţi de o carieră comunistă, de tip militar, cei doi au aceleaşi reflexe de conducători. Unii analişti le-ar caracteriza ca fiind totalitare, dar, potrivit sondajelor, popularitatea acestora este la cote înalte. Citindu-le, nici nu ştii dacă populaţia este fie entuziasmată, fie prea înspăimântată pentru a spune exact ce gândeşte. Asemănările între cei doi continuă, putând fi găsite şi în discursul public aproape identic, marcat de dispreţul faţă de presă şi ziarişti, faţă de politică şi politicieni. Amândoi se bat cu oligarhii, creând alţi oligarhi, sau lăsându-i în pace pe cei care le servesc interesele. Diferenţele apar în modalitatea în care conduc gubernia care le-a dat-o poporul. Vladimir Putin nu ascultă de nimeni, pentru că ceilalţi ascultă de el. Traian Băsescu depinde de un prim-ministru care nu-i dispus să asculte de el. Dar Traian Băsescu face eforturi să-şi imite vecinul de la Răsărit. Ofensiva administraţiei prezidenţiale ruse pentru renaţionalizarea resurselor energetice a găsit un entuziast în Traian Băsescu, care şi-a concentrat atacurile pe beneficiarii liberalizării pieţei de energie. Parlamentul rus a devenit o anexă a Kremlinului, Opoziţia fiind simbolică. În oglindă, Traian Băsescu doreşte un parlament unicameral şi alegeri care să-i asigure majoritatea parlamentară. Presa rusă este plină de şomeri-freelanceri, ziariştii români sunt şutuiţi de preşedinte atunci când îl incomodează cu întrebări. Aproape cu regret, Traian Băsescu este nevoit să fie mult mai subtil decât Vladimir Vladimirovici Putin. Este obligat să-l reinventeze pe Stolojan, să cedeze PSD postul de director al SRI, să-şi pună consilierii să facă jocuri politice. Negându-şi implicarea în permanenţă, dar devenind subiectul îngrijorării cancelariilor occidentale. Care, deocamdată, doar prin presa străină trag rachete de semnalizare. Una dintre consecinţele integrării în Uniunea Europeană va fi citirea politicii dâmboviţene cu alţi ochelari, cu dioptrii mult mai mari. Iar excesele hormonale ale preşedintelui Băsescu vor primi un răspuns mult mai ferm, modul în care a fost tratată recenta sa tentativă de implicare în nominalizarea comisarului european fiind simptomatică. Dar să nu ne facem iluzii că se va opri... Axa Bucureşti-Londra-Washington primeşte Lumină de la Răsărit.
P.S. Nu mă pot abţine să nu aplaud prestaţia preşedintelui executiv al PSD-Bucureşti, cel care ne-a lămurit prin câteva cuvinte: "Deci mănânc, deci exist!" Acest aforism ce-i aparţine lui Marian Vanghelie, liderul necontestat al "Revoluţiei Binelui" din PSD, poate că ilustrează concepţia sa despre motivaţia cea mai importantă în politică. Aşa îşi va explica şi Vasile Dâncu avântul partidului în sondajele de opinie...