Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: „Nu a spus nimeni că trebuie să dăm un Sistem PATRIOT către Ucraina”

0
Publicat:

Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil, iar discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a declarat, marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Sistemul de apărare antiaeriană Patriot FOTO: Arhivă
Sistemul de apărare antiaeriană Patriot FOTO: Arhivă

„Nu a spus nimeni că trebuie să o dăm (o baterie de Sistem PATRIOT - n.r.). Sunt echipamente solicitate, ţinând seama de situaţia de acolo. Noi avem un astfel de echipament funcţional şi trei care sunt în curs de a deveni funcţionale. Până atunci, nevoia noastră este satisfăcută momentan de acest echipament. Urmează să avem şi alte discuţii”, a spus ministrul, potrivit TVR, scrie Agerpres.

El a explicat că, în acest moment, în ţara noastră există patru sisteme PATRIOT, dintre care unul este operaţional iar restul sunt în curs de operaţionalizare. Încă trei astfel de sisteme urmează să fie primite de statul român.

„Le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional. Deci ele au relevanţă, iar din acest punct de vedere, acest sistem operaţional este indispensabil”, a punctat Tîlvăr.

Potrivit ministrului, discuţiile privind cedarea către Ucraina a unui asemenea sistem de apărare antiaeriană vor fi purtate la nivelul CSAT.

„Noi, la nivelul Apărării Naţionale, am făcut evaluări legate de acest lucru.(...)Nu este vorba de a prejudicia securitatea naţională, este vorba de a apăra teritoriul naţional, evident, în acord cu aliaţii noştri, pentru că România face parte dintr-o alianţă care ne onorează şi care ne generează garanţii de securitate”, a mai arătat ministrul Apărării.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite