Ministerul Muncii nu stie cu cine a incheiat contractul pentru plasarea asistentelor medicale in SUA
Ministerul Muncii habar n-are cu cine a fost semnat contractul de plasare a asistentelor medicale in SUA. Secretarul de stat, Razvan Cirica, si directoarea Oficiului National pentru Recrutarea si
Ministerul Muncii habar n-are cu cine a fost semnat contractul de plasare a asistentelor medicale in SUA. Secretarul de stat, Razvan Cirica, si directoarea Oficiului National pentru Recrutarea si Plasarea Fortei de Munca in Strainatate, Daniela Andreescu, nu stiu ce cifra de afaceri are firma si au declarat ca nici despre experienta firmei sau derularea unor contracte similare cu alte state nu au cunostinta. Cei doi inalti responsabili sunt insa bucurosi, deoarece luni, cu cateva ore inainte de a sustine o conferinta de presa pe aceasta tema, au avut certitudinea ca firma exista. Nu in California insa, asa cum a declarat pe cand se afla in Romania Samuel Bisgay, omul care a mediat semnarea contractului, ci in New Jersey. In California a fost inregistrata abia in 20.06.2002 - asa cum a scris Adevarul - adica dupa ce Oficiul pentru Recrutarea si Plasarea Fortei de Munca in Strainatate selectase asistentele pentru plecarea in SUA. Desi Samuel Bisgay afirma ca este vorba de una si aceeasi firma, in New Jersey se numeste "Van den Incorporated Medical and Nurse Recruitment", iar in California "Med-Vanden". "S-au inregistrat sub alt nume in California, deoarece acolo exista deja o firma cu acest nume", a explicat luni Razvan Cirica. O minima verificare pe Internet i-ar fi aratat insa ca in California au existat 6 firme Vanden, nici una "Van den Incorporated Medical and Nurse Recruitment", iar in Pagini Aurii din New Jersey "Van den Incorporated Madical and Nurse Recruitment" nu figureaza. "Oficiul a fost contactat, in luna aprilie din cursul acestui an, de domnul Samuel Bisgay, reprezentant autorizat al firmei "Van den Incorporated Medical and Nurse Recruitment". Noi am solicitat informatii, atat de la Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, cat si de la Consulatul roman de la Los Angeles, legate de bonitatea acestei firme, precum si de la institutiile abilitate din Statele Unite", a mai spus Razvan Cirica. De la Departamentul Comercial al Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti ni s-a comunicat insa ca Ministerul Muncii nu a cerut nici o consultare, nici inainte, nici dupa incheierea contractului privind plasarea asistentelor medicale in SUA. Nici despre firma "Van den Inc." nu ne-a putut da nici o relatie. Asistentele recrutate vor lucra in Cleveland (Ohio) la firma GemCare Health Service. Asa cum arata si numele, "Van den Incorporated Medical and Nurse Recruitment" este doar o firma de intremediere in plasarea fortei de munca si nicidecum clinica sau spital. Conform legii, firmele romanesti care plaseaza muncitori romani in strainatate nu au voie sa semneze contracte cu firme de intermediere straine, ci direct cu angajatorii. Dupa cum se vede insa, Oficiul are voie. Cum Ministerul Muncii face legea in domeniu, structura proprie este mai egala decat ceilalti operatori, intr-o piata pe care ministrul Marian Sarbu o denumeste "libera". Asistentele medicale vor castiga 800 USD/saptamana, brut, a spus Razvan Cirica. Din acesti bani se va opri cel putin impozitul, diferite asigurari, cazarea, masa si transportul. La ce suma se ridica toate acestea, nu se stie. Cheltuielile pentru deplasarea si sustinerea testelor la Frankfurt si Paris - circa 1.700 USD - vor fi "recuperate" din primele doua salarii ale asistentelor. Nu s-a "dezvaluit" programul de lucru la clinica din Ohio si nici comisionul pe care il va incasa Van den Inc. in urma plasarii romancelor. Haosul si secretomania din Ministerul Muncii in ce priveste contractele incheiate de Oficiu tind sa devina o regula. In cazul locurilor de munca pe santierele din Israel, desi au fost deja preselectati circa 5.000 de oameni, Ministerul Muncii refuza sa lamureasca problema costurilor. In timp ce reprezentantul in Romania al Asociatiei Constructorilor din Israel, Gyora Iahr, anunta public ca fiecare roman va avea nevoie de circa 1.300 de USD pentru plecare, Razvan Cirica si Daniela Andreescu spun ca "nu stiu nimic". Cand reprezentantii fermierilor din Spania cereau la Bucuresti prelungirea Capsuniadei, de la biroul Danielei Andreescu am aflat ca "nu putem spune nimic". Si acestea sunt doar cateva cazuri.





















































