Militarii SUA vor descinde la Kogălniceanu | adevarul.ro

Militarii SUA vor descinde la Kogălniceanu

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Militari americani vor ajunge, în primăvara lui 2007, la baza militară "Mihail Kogălniceanu", din Constanţa, aducând odată cu ei o investiţie de 34 milioane de dolari pentru amenajarea

Militari americani vor ajunge, în primăvara lui 2007, la baza militară "Mihail Kogălniceanu", din Constanţa, aducând odată cu ei o investiţie de 34 milioane de dolari pentru amenajarea spaţiilor de cazare şi a terenurilor de antrenament. Colonelul John Ingham, şeful Biroului de Cooperare al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, împreună cu alţi reprezentanţi ai principalului aliat militar al României, au declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că SUA intenţionează să consolideze Baza 34 Mecanizată, dar şi să reabiliteze o unitate sanitară şi o şcoală. Americanii au mai vizitat, tot ieri, Casa Speranţa, unde au făcut donaţii în valoare de 5.000 de dolari. Soldaţii SUA vor sosi în ţara noastră în intervalul 2007-2008, urmând să se antreneze pe poligonul din Babadag, cât şi la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde vor folosi avioane de tip F16 şi F15. (C.B.)

Top articole

Partenerii noștri