Meteo: Plouă în estul ţării | adevarul.ro

Meteo: Plouă în estul ţării

Publicat:
Ultima actualizare:
0

În vestul continentului, depresiunea nord-atlantică se tot extinde şi devine tot mai puternică, iar circulaţia sudică aduce aer cald. În acelaşi timp, în Europa Centrală şi în vestul Rusiei presiunea este ridicată, în timp ce în zona Peninsulei Balcanice şi a Mării Negre se menţine la valori mai scăzute decât mediile multianuale.

La noi, arcul munţilor Carpaţi desparte presiunea mai ridicată din vest, de cea mai scăzută din est şi sud. În aceste condiţii, vremea va fi instabilă în jumătatea de est a ţării, unde cerul va prezenta înnorări accentuate şi pe arii extinse va ploua, mai ales cu caracter de aversă.

ULTIMA ORĂ/Fotogalerie-Un plop s-a prăbuşit peste trei garaje

Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros şi va ploua izolat. Maximele vor fi cuprinse între 25 şi 31 de grade.

Mâine

Vremea va fi instabilă, îndeosebi în estul, nordul, centrul ţării şi la munte, unde cerul va prezenta înnorări accentuate, va ploua şi se vor semnala descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 de litri pe metru pătrat. În restul teritoriului va ploua izolat. Maximele vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade.

Poimâine

Vremea se menţine în general instabilă în jumătatea de est a ţării şi la munte, unde cerul va prezenta înnorări accentuate şi local va ploua, mai ales cu caracter de aversă. În restul teritoriului va ploua izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 32 de grade.

Top articole

Partenerii noștri