METEO Când se strică vremea. Ce zone vor fi măturate de vijelii violente

0
0
Furtuni puternice se anunţă după valul de aer tropical FOTO pixabay.com
Furtuni puternice se anunţă după valul de aer tropical FOTO pixabay.com

Deşi temperaturile încep să scadă, vremea rămâne în continuare toridă. De marţi, 9 august, vijelii puternice pun stăpânire pe tot mai multe regiuni.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), luni, 8 august, valul de căldură va persista în sudul şi sud-estul teritoriului unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic se va menţine ridicat. În vest, nord şi centru, precum şi la munte, instabilitatea atmosferică se va accentua şi vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate. 

În restul teritoriului, astfel de fenomene vor fi posibile pe spaţii mai mici, după-amiaza, cu precădere în zonele deluroase, iar unele intensificări ale vântului vor fi în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 şi 36 grade Celsius, iar cele minime între 14 şi 24 grade Celsius, uşor mai scăzute în depresiunile intramontane.

În Bucureşti, vremea va fi caniculară şi cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 34 şi 36 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 19 şi 21 grade Celsius.

Vremea devine instabilă

Marţi, 9 august, în sudul şi sud-estul ţării, valul de căldură şi local canicula şi disconfortul termic vor persista, dar vremea va fi şi în general instabilă. Astfel, conform meteorologilor, în sud-vestul, centrul şi nordul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe alocuri cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină. Intensificări temporare ale vântului vor fi în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 şi 36 grade Celsius, iar cele minime vor avea valori cuprinse între 10 şi 22 grade Celsius.

În Capitală, disconfortul termic se menţine. ANM anunţă că cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 36 grade Celsius, iar cea minimă de 19 grade Celsius.

Minime între 10 şi 20 grade Celsius

Miercuri, 10 august, vremea se schimbă radical. Valorile termice vor marca o scădere şi în regiunile sudice şi sud-estice, dar local la câmpie vremea se va menţine călduroasă. Vor mai fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice în sud-vestul ţării şi la munte şi pe arii mai restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări în est şi sud-est, dar trecător şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 10 şi 20 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni.

În Bucureşti, meteorologii anunţă cer temporar noros, iar după-amiaza vor fi posibile averse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua. Temperatura maximă va fi de 32 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 15 şi 18 grade Celsius.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Conducerea militară rusă a suferit schimbări majore din cauza eşecurilor. Cum foloseşte armata rusă prizonierii?Spitalele regionale. 17 ani de promisiuni, trei unităţi încă la stadiul de proiect. Cum a luat naştere ideea şi cum au plusat politicienii de la guvernare la guvernare

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite