Mesajele Regelui, discursuri dedicate libertăţii şi democraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Discursul regelui: legitimitate în contrast cu impostura
Discursul regelui: legitimitate în contrast cu impostura

Mesajele Regelui către români din perioada 1948-1989 pun în evidenţă legitimitatea, în contrast cu impostura

Mesajele Regelui Mihai din perioada 1948-1989, transmise românilor prin intermediul posturilor de radio Europa Liberă şi BBC, nu dau impresia unei pledoarii pentru monarhie în defavoarea sistemului republican, ci reuşesc să traducă „ideea de legitimitate în contrast cu impostura".


De la instalarea sa pe tron, în 1940, când a rostit primul discur în calitate de rege: "Jur a păzi Constituţia şi legile poporului român, a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului", până la declaraţia făcută la mijlocul anilor `90: ,,Acestui popor îi reînnoiesc jurământul pe care l-am luat in faţa lui Dumnezeu şi al lui, de a-i servi cauza, binele şi destinul atât cât voi trăi" şi până la apariţiile publice din ultimii ani, există o coerenţă impresionantă a discursurilor Regelui, care şi-a propus să servească necontenit cauza naţională, prin promovarea intereselor României.


Vezi aici mesajele Regelui către ţară în perioada 1948-1989

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite