Mai multe focare de pestă porcină africană sunt active în România

0
Publicat:

România avea, miercuri, 11 focare active de pestă porcină africană (PPA), arată datele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

România are 11 focare active de ppa, Foto: Pixabay
România are 11 focare active de ppa, Foto: Pixabay

În ultima săptămână au fost stinse un număr de 6 focare pestă porcină africană (PPA), iar în data de 17.05.2023 mai sunt active 11 focare PPA.”, informau specialiștii.

Potrivit sursei citate, focarele sunt active la nivelul gospodăriilor populaţiei.

Datele ANSVSA relevă faptul că, din 2017 şi până în prezent, au fost stinse 6.003 de focare de pestă porcină africană.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 7.214 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.

În conformitate cu prevederile europene, cazurile de PPA la mistreţi se sting după cel puţin doi ani de la apariţia lor.

Luna trecută, deputații au adoptat o serie de modificări la Legea porcului, astfel încât numărul porcilor care pot fi crescuți în gospodărie nu mai este limitat la 5.

Asfel, s-a eliminat prevederea conform căreia creşterea porcinelor poate fi făcută de către persoane fizice în cadrul exploataţiilor noncomerciale de subzistenţă, înregistrate în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor – SNIIA, care cresc maximum cinci porci, cu respectarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, precum şi cu respectarea normelor de biosecuritate şi bunăstare.

De asemenea, s-a eliminat prevederea potrivit căreia porcinele sunt crescute numai pentru îngrăşare, fiind interzisă reproducţia în aceste exploataţii, precum şi cea potrivit căreia porcii, carnea şi produsele din carne rezultate în urma sacrificării acestora nu se comercializează şi sunt destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie.

Totodată, au fost impuse Cerințe de Biosecuritate pentru Exploatațiile de Porcine, obligatorii pentru persoanele fizice care cresc porcii atât în gospodării, țărănești sau nu, cât și în exploatații comerciale de tip familial. În toate cazurile este impusă „deținerea porcinelor în spații îngrădite, fără posibilitatea de contact cu animale sălbatice sau porcine din alte unități”

De asemenea, în toate cazurile vor fi obligatorii „spălarea și dezinfectarea mâinilor și încălțămintei la intrarea și ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele”.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite