Locuinta fiului fostului ambasador in Bosnia - sparta de hoti
0Locuinta fiului fostului ambasador al Romaniei in Bosnia, Octavian Leca, 24 de ani, administrator al unei firme bucurestene, a fost sparta, duminica, de o banda de "springari". La numai doua ore de
Locuinta fiului fostului ambasador al Romaniei in Bosnia, Octavian Leca, 24 de ani, administrator al unei firme bucurestene, a fost sparta, duminica, de o banda de "springari". La numai doua ore de la comiterea faptei, politistii de la Sectia 10 au reusit sa-i prinda pe hoti. In jurul orei 15,00, judiciaristii din cadrul Compartimentului Flagrant au observat o masina suspecta, care se deplasa pe strada Matei Basarab. Trei tineri se aflau intr-un taxi apartinand firmei "Argirom International", condus de Oplean Eugen, de 29 de ani. Politistii au oprit autoturismul, pentru verificari. Andronache Catalin, de 26 de ani, Ion Daniel, de 27 de ani, Lungu George, de 28 de ani, toti cunoscuti cu antecedente penale, au fost adusi la Sectia 10, impreuna cu taximetristul. In portbagajul masinii au fost gasite mai multe bunuri, printre care se aflau: o combina muzicala marca "Samsung", 2 boxe audio, un radiocasetofon auto marca "BMW-Bavaria", un radio, o sabie de panoplie marca "Sarajevo", un reportofon "Sony", o geaca din piele, imbracaminte si mai multe parfumuri si deodorante. In autoturism au mai fost gasite si mai multe instrumente folosite de spargatorii de locuinte (surubelnite, chei franceze, dispozitiv pentru ruperea butucului yalei, chei, pensete si chei sudate). In timpul anchetei, judiciaristii au descoperit ca bunurile gasite la perchezitie au fost furate in aceeasi zi de cei patru. In jurul orei 13,30, hotii au fortat yala de la usa de acces in locuinta lui L.O. In intelegere cu taximetristul, hotii urmau sa transporte bunurile furate la o ascunzatoare, intentionand sa le valorifice prin intermediari. Surse judiciare ne-au declarat ca spargatorii sunt suspectati de comiterea mai multor jafuri, pe raza Capitalei. Potrivit lt. col. Petrica Toba, seful Sectiei 10, hotii au fost retinuti si urmeaza a fi prezentati procurorilor, pentru eliberarea mandatelor de arestare preventiva.























































