Leon Dănăilă, reclamat la CNCD pentru declaraţiile despre homosexuali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia MozaiQ, organizaţie comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender) din România a depus o plângere adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu privire la afirmaţiile senatorului PNL Leon Dănăilă. Organizaţia susţine că declaraţia neurochirurgului încurajază marginalizarea persoanelor LGBT.

Declaraţiile senatorului liberal Leon Dănăilă, potrivt cărora „un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi. Să-i înveţe să devină tot aşa“ sunt obiectul unei plângeri adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, înaintată de Asociaţia MozaiQ. Activiştii LGBT susţin că afirmaţia neurochirurgului „este asimilată unui comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii umane ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o orientarea sexuală“.

 Eu asta nu pricep, mintea mea nu poate să priceapă. Nu, una e femeie, ălalalt e bărbat. Asta nu pricep. Îmbracă-i pe amândoi bărbaţi. Îţi plac bărbaţii? Poftim!“, a spus Leon Dănăilă vineri. Acesta şi-a încheiat declaraţia făcând trimitele la principii religioase: „Sodoma şi Gomora. Doamne fereşte! E un regres, totuşi, al speciei umane”. 

„Mesajul politic al domnului senator Leon Dănăilă ţinteşte un grup de indivizi pe baza anumitor caracteristici protejate de către OG 137/2000, articolul 15, şi anume orientarea sexuală. Astfel, mesajul domnului senator Leon Dănăilă diferenţiază în mod clar între grupurile de persoane heteorsexuale şi cele homosexuale, criteriul de diferenţiere fiind cel al orientării sexuale. Prin asocierea expresă dintre homosexuali şi acţiuni sancţionate de Codul Penal, Leon Dănăilă dezvoltă un sentiment de frică şi panică privind reprezentarea în spaţiul public a comunităţii LGBT. Astfel, Leon Dănăilă contribuie la încetăţenirea stereotipurilor şi a prejudecăţilor privind indezirabilitatea comunităţii LGBT.

Privind ţinta mesajului, prin stigmatizarea orientării sexuale Leon Dănăilă marginalizeză persoanele având aceste trăsături în afara limitelor normale ale relaţiilor sociale, afectând stima de sine a acestora şi promovând izolarea lor. Astfel, se face nu numai o diferenţiere clară între grupurile de persoane heteorsexuale şi cele homosexuale pe criteriul orientării sexuale dar, în plus, această diferenţiere demonizează comunitatea LGBT în opoziţie cu comunitatea non-LGBT. Această dihotomie încurajează mobilizarea sentimentului anti-gay şi marginalizarea persoanelor LGBT nu numai din viaţa publică dar şi din alte aspecte sociale, economice şi culturale“, arată un comunicat al Asociaţiei MozaiQ.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite