La Însurăţei, oamenii fac focul cu lemne la bloc

Dan Gheorghe

blocuri din oraş şi-au construit sobe în casă şi se încălzesc cu lemne. Centrala termică a urbei s-a desfiinţat încă din 1993. Bancul cu americanii a devenit un fel de brand al oraşului.
Povestea sobelor
Acum mai bine de 13 ani, oraşul a rămas fără centrală termică. Mai mult, nu există nici reţea de gaze. Ce să facă oamenii? şi-au construit sobe în apartamente. Aşa se chinuie lumea de 13 ani încoace. Însurăţei e mic. Are puţin peste 7.000 de locuitori. Cei mai mulţi stau la casă. Nu toţi stau la bloc. Sunt doar 10 blocuri, în centrul localităţii. Asta înseamnă un total de 200 de apartamente. Facem un calcul. Dacă în fiecare apartament stau cel puţin trei-patru oameni, înseamnă un total de vreo 800 de persoane care trăiesc ca în Evul Mediu, deşi zicem că suntem în anul 2006, la poarta Uniunii Europene.
Depozite de lemne
Ajungem în spatele blocului. Activitate febrilă. Se taie lemne. Oamenii şi-au făcut magazii. Acolo îşi ţin combustibilul pentru iarnă. Sub lacăt, evident. Alţii şi-au făcut boxe la subsolul blocului. Au acolo depozitul. Mai e loc pentru lemne şi pe casa scării. Unul dintre cei care tăiau lemnele vine la noi cu un aer sobru. "Au venit americanii aici. Au vrut să facă o bază militară. Dar s-au speriat şi au fugit. ştiţi de ce? Au văzut tunurile de pe blocurile noastre", zice omul, care rămâne în continuare serios. Acesta e bancul oraşului Însurăţei. Ne vine să râdem, dar ne stă râsul în gât. Asemenea unor stafii din timpuri străvechi, blocurile cenuşii sunt căptuşite în exterior cu zeci de burlane care pornesc de la aproape toate ferestrele şi urcă, precum nişte şerpi uriaşi, depăşind înălţimea celor patru etaje ale fiecărei clădiri.
Se aşteaptă banii europeni
Ajungem şi la autorităţile locale. Facem cunoştinţă cu viceprimarul Marin Fănel. Să vedem dacă ghiciţi. Primarul şi viceprimarul stau şi ei tot la bloc. Viceprimarul ne duce la el acasă, să ne arate soba. Are câţiva saci cu lemne pe casa scării, pregătiţi pentru seară, când toată familia va fi acasă. Ne duce să vedem şi fosta centrală termică a oraşului, acum o ruină. E totuşi optimist. "Sperăm ca în trei ani să avem reţea de gaze în oraş", zice oficialul. Se face proiect. Va fi trimis la Bruxelles. Banii necesari pentru această investiţie vor veni de acolo. În ultimii 13 ani nu s-au găsit fonduri nici de la Bucureşti, nici de la autorităţile judeţene.
Iobăgie în toată regula
Oamenii sunt săraci. Mulţi şomeri la Însurăţei. Lemnele de foc te costă de te rup. Ai nevoie de patru tone într-o iarnă. Marfa e scumpă. O tonă ajunge chiar şi la 2,2 milioane de lei. Ai nevoie de cel puţin opt milioane de lei. Să vorbim din nou despre familia Orzea. Familie de şomeri.
Trăieşte din ajutorul social. A mai primit şi 2,5 milioane de lei de la primărie, ca ajutor pentru lemne, numai că din suma asta nu-ţi asiguri necesarul de combustibil pentru toată iarna. Aşa că trebuie să te împrumuţi. "Dacă iei acum, în iarnă, cinci sau zece milioane de lei împrumut, la vară te duci pe ogorul omului care ţi-a dat banii să munceşti la el, ca să-ţi stingă datoria", auzim de la femeie. Pentru cinci milioane de lei trebuie să munceşti o lună întreagă.

"O să vină comisarii, să vadă cum trăim"
Batem la prima uşă care ne iese în cale, în blocul B-3, la familia Orzea. Ne deschide o femeie între două vârste, în timp ce alţi ochi din spatele ei ne privesc suspicioşi. După care brusc se dă alarma. "Au venit comisarii europeni!", auzim o voce. Intrăm în bucătărie, o cămăruţă unde erau înghesuite cinci persoane. Toată lumea, lângă sobă. Focul abia fusese trezit de câteva lemne. Zicem că suntem ziarişti, nu comisari. "Aşa am auzit noi, că de acum încolo, cu aderarea asta, o să umble comisarii prin ţară să vadă cum trăieşte poporul", ne luminează capul familiei, Ioniţă Orzea.