Judeţ cu judeţ: Aproximativ 200 de familii din Botoşani nu vor beneficia de căldură la iarnă.

Primăria Oradea a concesionat 10.000 de metri pătraţi unei firme coreene care va investi opt milioane de euro pentru producerea de componente electronice. Consiliul Judeţean Harghita a elaborat un proiect de reabilitare a şcolilor speciale din Ocland şi Bilbor. În judeţul Vrancea, 2.380 de elevi de clasa întâi care provin din familii cu venituri reduse nu au primit încă rechizitele promise de Guvern.
ALBA. Un proiect european de peste 800.000 de euro, prin care a fost construită o staţie de colectare a deşeurilor în Aiud, este blocat de aproape un an, fiindcă licitaţia pentru concesionarea serviciului de salubritate a fost contestată.
ARAD. Patru persoane care încercau, ieri, să treacă ilegal graniţa înghesuite în portbagajul unei maşini au fost depistate la Vama Nădlac. Transfugii, din Pakistan și Sri Lanka, susţin că au plătit câte 700 de dolari ca să ajungă în Ungaria.
ARGEŞ. Circulaţia pe Transfăgărăşan între localitatea Căpăţâneni şi Barajul Vidraru a revenit la normal, ieri, după ce stâncile şi trunchiurile de copaci căzute în cursul dimineţii la kilometrul 59 au fost îndepărtate.
BACĂU. Camera de Comerţ şi Industrie organizează, în perioada 21 - 25 octombrie, un târg de încălţăminte şi îmbrăcăminte. Evenimentul va avea loc la complexul Central Plaza din Bacău, unde îşi vor vinde marfa la preţuri de producător 70 de agenţi economici.
BIHOR. Primăria Oradea a concesionat, ieri, 10.000 de metri pătraţi din Parcul Industrial Eurobusiness firmei coreene Shinheung Precision CO. LTD. Compania producătoare de componente electronice va investi, până în 2011, opt milioane de euro.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Un camion care se deplasa ieri pe DN 17, între Bistriţa şi Cluj-Napoca, a ajuns în şanţ pentru că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Bărbatul de 50 de ani a ajuns la spital cu traumatism cranian şi toracic.
BOTOŞANI. Aproximativ 200 de familii din Botoşani nu vor beneficia de căldură la iarnă. Societatea de termoficare nu va furniza agent termic în zonele cu puţini abonaţi fiindcă pierderile sunt foarte mari.
BRAŞOV. Organizaţia „Salvaţi Copiii“ inaugurează, astăzi, un nou Centru Educaţional la Braşov. Acesta are ca obiectiv reintegrarea socială şi şcolară a copiilor exploataţi prin muncă şi prevenirea abandonului şcolar.
BRĂILA. Consiliul Judeţean intenţionează să majoreze cu 20% impozitele şi taxele locale pe anul următor. Proiectul este afişat pe site-ul instituţiei, iar brăilenii pot să-şi spună părerea în legătură cu această hotărâre până la 6 noiembrie.
BUZĂU. Militari de la unităţi speciale din Forţele Aeriene, Terestre şi Maritime ale României participă, până la 24 octombrie, la concursul militar de paraşutism „Memorialul General Grigore Baştan“. Probele vor avea loc la Aerodromul Buzău şi la Poligonul Mărăcineni.
CARAŞ-SEVERIN. La Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple a început, ieri, dotarea cu echipamentele tehnice necesare eliberării paşapoartelor electronice. Serviciul este închis până mâine.
CĂLĂRAŞI. A treia ediţie a Festivalului Naţional de Teatru pentru elevi şi studenţi va avea loc în municipiul Călăraşi, în perioada 29 - 31 octombrie. La eveniment vor lua parte trupe din Bucureşti, Braşov, Mangalia şi Călăraşi.
CLUJ. A opta ediţie a Festivalului Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck“ se desfăşoară în această săptămână la Cluj-Napoca. La singura manifestare de gen din România participă cele mai bune zece trupe profesioniste de teatru de păpuşi din ţară.
CONSTANŢA. Campania de testare gratuită a auzului se va desfăşura în Constanţa în perioada 26 octombrie - 26 noiembrie. Toţi cei interesaţi se pot programa la numărul de telefon 0241.612.503.
COVASNA. Camera de Comerţ şi Industrie organizează, vineri, a XVI-a ediţie a Topului Judeţean al Firmelor. Cele 677 de firme au avut în 2008 o cifră de afaceri de 865 de milioane de euro.
DÂMBOVIŢA. Cinci bărbaţi din Moreni s-au ales cu dosare penale după ce au păcălit 32 de persoane şi au obţinut în numele acestora credite false în valoare de 800.000 de lei. Aceştia riscă între 10 şi 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune în formă agravantă.
DOLJ. Consilierii judeţeni vor aproba, astăzi, alocarea a peste 570.000 de lei pentru reabilitarea şi modernizarea Ambulatorului Spitalului de Urgenţă din Craiova. Costurile totale ale lucrărilor sunt de 35 de milioane de lei.
GALAŢI. Lucrările de reabilitare termică la primele trei blocuri din municipiul Galaţi vor începe săptămâna aceasta. Costul lucrărilor la un apartament este de aproximativ 6.500 de lei, din care proprietarul achită 1.300 de lei.
GIURGIU. O clădire în care vor locui opt persoane cu deficienţe mentale din judeţ va fi ridicată în următoarele luni în comuna Izvoarele. Construcţia cu patru dormitoare, bucătărie, cameră de zi şi trei băi dotate cu echipament special este un proiect al Fundaţiei Comber şi al asociaţiei Habitat for Humanity România.
GORJ. Festivalul Naţional „Studenţiada“ se va desfăşura în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie, la Târgu-Jiu. Vor avea loc concursuri sportive, un târg al locurilor de muncă, o expoziţie de pictură şi acţiuni de ecologizare.
HARGHITA. Consiliul Judeţean a elaborat un proiect de reabilitare a şcolilor speciale din localităţile Ocland şi Bilbor, unde învaţă 120 de elevi cu dizabilităţi. Autorităţile au solicitat şapte milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional.
HUNEDOARA. O grefieră de 39 de ani a decedat şi două persoane au fost grav rănite, ieri, la Peştiş, într‑un accident de circulaţie. Femeia se afla la volanul unui Matiz care a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un alt Matiz.
IALOMIŢA. Lucrările de înlocuire a reţelei de apă potabilă din Slobozia vor începe luna viitoare. Vor fi schimbaţi peste 40 de kilometri de conducte.
IAŞI. Didia Dumitriu (72 de ani), din localitatea Grajduri, a murit ieri-dimineaţă într-un incendiu provocat de soba din casă. Este al treilea deces provocat de sobele neîntreţinute înregistrat în ultimele patru zile în judeţ.
ILFOV. Marian Bică (45 de ani), din comuna Ştefăneşti, a produs, ieri, avarierea a două autoturisme şi rănirea unei persoane. Acesta venea pe Drumul Naţional 2 dinspre Bucureşti către Urziceni şi nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga.
MARAMUREŞ. Peste 10.000 de maramureşeni au actele de identitate expirate, iar alţi 2.000 încă nu şi-au dobândit cartea de identitate. Până în luna decembrie, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi-a prelungit programul până la ora 20.00.
MEHEDINŢI. Peste 2.000 de tablouri, icoane, tapiserii şi alte obiecte de artă vechi de peste 300 de ani de la Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin se degradează pe zi ce trece. Clădirea, veche de peste 100 de ani, este plină de igrasie şi mucegai şi nu a fost racordată la reţeaua termică a oraşului fiindcă este revendicată de foştii proprietari.
MUREŞ. Pe siteul www.educatie.inmures.ro a fost lansat, ieri, concursul „Unele jocuri pe calculator stimulează agresivitatea?“. Participanţii trebuie să-i convingă pe utilizatori că unele jocuri pe calculator stimulează comportamente agresive.
NEAMŢ. Cele patru fonduri cinegetice din judeţ vor fi scoase la licitaţie publică la 27 octombrie, pentru a treia oară în acest an. Preţurile se situează între 12,5 şi 600 de euro pe hectar.
OLT. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a anunţat, ieri, că 398 de persoane vor rămâne fără serviciu în urma disponibilizărilor colective anunţate pentru luna viitoare.
PRAHOVA. Aproximativ 3.000 de elevi din judeţ, care provin din familii cu situaţii materiale precare, vor beneficia de ajutoare financiare. Aceştia vor primi 180 de lei lunar, prin programul „Bani de liceu“.
SATU MARE. Angajaţii de la Protecţia Consumatorului au anunţat, ieri, că au fost scoase de la comercializare 46,5 kilograme de alimente, la controalele efectuate de la începutul săptămânii în 13 supermarketuri.
SĂLAJ. Un proiect care vizează creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă din mediul rural va fi derulat în perioda octombrie 2009 - septembrie 2011. Proiectul prevede informarea, consilierea şi formarea profesională a şomerilor.
SIBIU. Primăria Sibiu a alocat, ieri, 524.000 de lei pentru cinci unităţi de învăţământ, din economii făcute la bugetul local. Banii vor fi folosiţi pentru amenajarea şi modernizarea grupurilor sanitare sau eliminarea infiltraţiilor de apă la clădirile şcolilor.
SUCEAVA. Bolnavii din Suceava care vor să-şi facă analizele medicale trebuie să şi le achite singuri pentru că laboratoarele nu au mai primit bani pentru acest lucru. Preţul minim pentru un set de analize este de 30 de lei.
TELEORMAN. Astăzi va avea loc Festivalul naţional de muzică populară „Pe deal la Teleormănel“, la Casa de Cultură din Alexandria. Din motive financiare, concursul şi gala laureaţilor se vor desfăşura într-o singură zi.
TIMIŞ. Fabrica de anvelope Continental a primit ieri autorizaţia de mediu pe care o solicită de mai mulţi ani. Conducerea fabricii a anunţat investiţii de 50 de milioane de euro.
TULCEA. Trei nou-născuţi au fost abandonaţi, în ultimele şase zile, în maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă. Bebeluşii vor fi mutaţi în centre de îngrijire şi vor fi daţi în plasament familial.
VASLUI. Direcţia Sanitar-Veterinară a început, săptămâna aceasta, campania de vaccinare antirabică la pisici şi la câinii de curte care nu sunt de rasă. Vaccinarea este gratuită.
VÂLCEA. Treizeci de tineri din Spania, Portugalia, Italia, Grecia şi România promovează în Râmnicu Vâlcea, până la 26 octombrie, stilul de viaţă sănătos în cadrul proiectului european „Viaţă sănătoasă pentru o lume în mişcare“.
VRANCEA. 2.380 de elevi de clasa I, ce provin din familii cu venituri reduse, nu au primit rechizitele promise de Guvern. Inspectoratul Şcolar Judeţean spune că au fost tipărite târziu caietele speciale.





















































