Judecarea contestaţiei lui Dan Voiculescu la decizia CNSAS a fost amânată
Curtea de Apel Bucureşti a decis să ia în discuţie în 19 iunie excepţiile de neconstituţionalitate invocate azi de avocatul lui Dan Voiculescu în procesul în care acesta contestă decizia
Curtea de Apel Bucureşti a decis să ia în discuţie în 19 iunie excepţiile de neconstituţionalitate invocate azi de avocatul lui Dan Voiculescu în procesul în care acesta contestă decizia CNSAS potrivit căreia ar fi făcut poliţie politică.
Curtea de Apel Bucureşti nu a admis audierea verişoarei lui Voiculescu, Paraschiva Silaghi, care apare în notele date de Dan Voiculescu Securităţii. A fost însă acceptată declaraţia ei autentică, dată în faţa notarului, precum şi o altă declaraţie, a altei victime, dată în Germania. Ambele documente vor încerca să probeze că notele informative date de Voiculescu nu au afectat nicio persoană.
De asemenea, instanţa a acceptat ca liderul PC să primească unele copii după înscrisurile depuse la dosar de CNSAS, iar acolo unde acele înscrisuri au menţiunea "secret", avocaţii le vor putea studia, în continuare, doar la dosar.
Voiculescu a spus că îşi menţine promisiunea de a părăsi politica, în cazul în care decizia instanţei va fi în defavoarea sa. El a adăugat că va lua şi o decizie politică. "Să plec din Senat, să convoc plenul Partidului Conservator pentru a desemna un alt preşedinte, pentru că eu nu trebuie neapărat să rămân în politică. Se poate face politică în România şi fără mine!", i-a asigurat el pe jurnalişti, în faţa sălii de judecată.
Dan Voiculescu a fost declarat de Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în 7 august 2006, colaborator al Securităţii, în baza unor note informative în care îşi turna rude care voiau să fugă din ţară, colegi de studenţie şi, mai apoi, colegi de serviciu. La momentul deconspirării sale, Voiculescu a spus că nu a făcut rău nimănui prin natura colaborării cu Securitatea. Liderul PC chiar a adus la CNSAS una dintre persoanele pe care le-a turnat la Securitate - pe verişoara Paraschiva, stabilită din timpul comunismului în Germania - care a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu a avut de suferit de pe urma delaţiunilor vărului său.




















































