Inspectori si directori - despre clasa a noua

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniela Nedelcu, inspector general al Capitalei: "Generalizarea invatamantului obligatoriu de 9 ani o vad prin mutarea clasei a IX-a in scoala generala, la sfarsitul clasei a IX-a - examenul de

Daniela Nedelcu, inspector general al Capitalei: "Generalizarea invatamantului obligatoriu de 9 ani o vad prin mutarea clasei a IX-a in scoala generala, la sfarsitul clasei a IX-a - examenul de capacitate, iar liceul sa fie de 3 ani sau, eventual, 4 pentru filiera tehnologica. Ca urmare, se impune modificarea curriculum-ului prin redistribuirea materiei". Viorel Mortu, inspector scolar general Braila: "Clasa a IX-a obligatorie isi are locul in scoala generala, iar examenul de capacitate trebuie sustinut la sfarsitul gimnaziului. Scolile generale pot cuprinde fara nici o problema clasa a IX-a obligatorie, deoarece actuala generatie care va intra in clasa a VIII-a este o generatie numeroasa, dar apoi numarul elevilor o sa scada pana in 25%. Acum se pariaza pe clasa 0. Coborarea varstei de scolarizare este o idee foarte buna, practicata in multe tari din Europa. Clasa 0, transformata din grupa pregatitoare, o vad in scoala, si nu in gradinita. In judetul Braila, in prezent, 92% dintre copii sunt cuprinsi in grupa pregatitoare". Vasile Nicoara, director adjunct al Colegiului "Mircea cel Batran" din Constanta: "Din punct de vedere psiho-pedagogic, clasa a IX-a isi are rostul in liceu, pentru ca sistemul nostru de invatamant este conceput pe cicluri de 4 ani. Materia de studiu este conceputa cu o continuitate. Sunt discipline care reiau cunostintele de gimnaziu la un nivel superior. Totusi, din punct de vedere admnistrativ, apare o contradictie in sistem. In conditiile in care invatamantul obligatoriu este de 9 ani, ar trebui ca examenul de capacitate sa se dea la finalul celor 9 ani obligatorii. Dar eu cred ca examenul de capacitate ar trebui sa fie sustinut doar de cei care nu vor sa urmeze liceul si se limiteaza la invatamantul obligatoriu. Astfel, admiterea in clasa a IX-a, in liceu, ar trebui sa se faca printr-un examen la limba romana sau matematica, in functie de profilul uman sau real, dupa clasa a IX-a obligatorie sa dea examen de capacitate doar cei care vor sa-si intrerupa studiile, iar examenul de bacalaureat sa finalizeze liceul". Mariana Tamas, director al Gimnaziului de Stat "Zaharia Boiu" din Sighisoara: "Clasa a IX-a obligatorie consider ca trebuie facuta in scoala generala. Nu mi se pare corect ca elevul sa dea examen de capacitate la sfarsitul clasei a VIII-a, iar apoi, dupa un an, cand nici nu se obisnuieste cu atmosfera din liceu, sa dea un alt examen. Trebuie sa se tina cont de continuitate. Examenul de capacitate ar trebui asezat la sfarsitul clasei a IX-a. In mediul urban, scolile vor face fata necesarului de cadre didactice pentru introducerea clasei a IX-a in scoala generala. Probleme vor fi in mediul rural, dar cred ca solutia comasarii gasita de minister va rezolva aceste probleme". Vasile Rotaru, inspector scolar general Vaslui: "Nu este pentru prima oara cand se merge la scoala la 6 ani. Cea mai buna solutie a generalizarii invatamantului obligatoriu de 9 ani este ca al 9-lea an sa fie grupa pregatitoare de la gradinita. Structurarea invatamantului preuniversitar pe cicluri de 5+4+4 ani face sa se pastreze ceea ce a dat roade in invatamant. Altfel, ar fi fost mult mai complicat sa se schimbe programele scolare".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite