Inflaţia, principalul pericol pentru trecerea la euro
0
"Inflaţia ar putea deveni cea mai mare piedică în calea adoptării monedei unice europene de către România la termenul prevăzut iniţial, dat fiind faptul că este un proces greu de controlat de către stat în condiţiile actualei crize economice şi a perioadei care o va succeda, iar foarte multe companii care activează pe piaţa românească vor fi tentate să compenseze scăderea volumului de vânzări prin presiuni asupra preţurilor"
Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers a precizat că "singurele industrii care comunică reduceri substanţiale de preţuri sunt, din păcate, cele care au cunoscut scăderi dramatice ale volumelor de vânzări, astfel încât ponderea lor în indicele de inflaţie este nesemnificativă: industria auto şi, respectiv, domeniul imobiliar". Analistul apreciază că evoluţia preţurilor combustibililor şi energiei au, de asemenea, un impact major asupra preţurilor produselor şi, în consecinţă, au efecte inflaţioniste.
Conform comunicatului emis de X-Trade Brokers, România a înregistrat cea mai mare rată medie anualizată a creşterii preţurilor, respectiv de 5,9 la sută, dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, unde media a fost de 0,6 la sută. Zona euro a înregistrat o inflaţie medie de -0,1 la sută în iunie. "Această diferenţă dintre nivelul inflaţiei înregistrate în România şi, respectiv, cel din zona euro, nu este deloc încurajatoare din perspectiva adoptării monedei unice, având în vedere că inflaţia statelor care doresc să adopte euro nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1,5 la sută media ratelor inflaţiei din cele mai perfomante trei state membre, iar diferenţele majore nu sunt deloc uşor de recuperat în condiţiile schimbărilor economice importante generate de criză şi recuperarea după criză", subliniază analiştii de la X-Trade Brokers.
Un alt criteriu important în vederea adoptării monedei unice îl reprezintă nivelul de maxim 3 la sută din PIB pe care trebuie să îl atingă deficitul bugetar. 'Spre deosebire de inflaţie, deficitul bugetar este mult mai uşor de controlat şi de 'manipulat', depinzând în foarte mare parte de politici guvernamentale corecte, aplicate sistematic', spune Victor Safta.
"În ceea ce priveşte stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului în jurul nivelului de echilibru pe termen lung, cu variaţii maxime de ±15 la sută, leul deja îndeplineşte acest criteriu, dar, să nu uităm că cerinţele UE prevăd lipsa intervenţiilor Băncilor Centrale în acest scop", a subliniat directorul X-Trade Brokers.
Oficialităţile române au anunţat ca obiectiv trecerea la moneda unică europeană în anul 2014, ceea ce ar presupune că, cel târziu în 2012, România trebuie să intre în Exchange Rate Mechanism II (ERM II; mecanismul european al ratelor de schimb), ce reprezintă testul de stabilitate pe care moneda naţională trebuie să îl treacă timp de doi ani.























































