Începe B’ESTFEST! | adevarul.ro

Începe B’ESTFEST!

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ajuns anul acesta la cea de-a treia ediţie, B’ESTFEST propune nume precum Santana, The Killers, Moby, Franz Ferdinand, Oceana, The Ting Tings, Gabriella Cilmi sau Manowar, iar startul concertelor se dă miercuri, la Romexpo. Evenimentul va dura până duminică, când va fi ziua Aftershock, iar organizatorii aşteaptă 70.000 de spectatori.

Festivalul se desfăşoară pe o suprafaţă totală de peste 30.000 de metri şi va avea două scene şi o arenă de peste 200 de metri pătraţi. Organizatorii vor mai pune la dispoziţie cinci restaurante, spaţii pentru Silent Disco (discotecă unde muzica se ascultă la căşti) şi Dukes Box (show audio-vizual personalizat, în care un grup îmbrăcat în costume aurii este înghesuit într-o cutie de mărimea unui dulap şi care combină elemente de muzică şi spectacol).

Programul festivalului

La B’ESTFEST 2009, organizatorii au programat concertele astfel încât nicio trupă să nu se suprapună cu alta, după ce anul trecut publicul s-a plâns de faptul că mai multe show-uri au fost avut loc în acelaşi timp. Astfel, ziua de miercuri este deschisă de concertul susţinut de moldovenii de la Snails, care vor urca pe scena secundară, „Ciuc”, la ora 18.30. De la ora 19.15, pe scena principală „Romtelecom” începe să cânte artistul german Patrice, iar de la ora 20.15, trupa britanică White Lies, pe cealaltă scenă. Cel mai important concert al serii este cel susţinut de americanii de la The Killers, care vor urca pe scena „Romtelecom” la ora 21.30. Joi, de la ora 17.30, pe scena secundară concertează Les Elephants Bizarres.

De la 18.15, pe scena principală va urca formaţia Grimus, iar de la ora 19.00, pe scena „Ciuc” va cânta soţia lui Patrice, AYO. De la ora 19.45, formaţia Polarkreis 18 va urca pe scena „Romtelecom”, iar trupa rock britanică Motorhead va concerta de la ora 21.30, pe scena „Ciuc”. De la 21.30 până la ora 23.00, atmosfera de pe scena mare va fi încinsă de Moby. Vineri, seria concertelor va fi deschisă de românii de la AB4, care vor cânta de la ora 16.30 pe scena „Romtelecom”.

Urmează Oceana, care va urca pe scena „Ciuc” la ora 17.15, iar de la ora 18.00 formaţia Alternosfera va cânta pe scena principală. Gabriella Cilmi va explica publicului „că nimic nu este dulce în legătură cu ea” (versuri ce apar în primul ei single), pe scena secundară, de la ora 18.45, iar Klaxons va cânta pe scena „Romtelecom” de la ora 21.30. Franz Ferdinand şi Orbital vor concerta pe scena „Ciuc” şi respectiv „Romtelecom” de la ora 20.30 şi respectiv 21.30.

Sâmbătă, prima trupă care va cânta pe scena „Romtelecom” este Persona, de la ora 16.15. Urmează Gravity CO, de la ora 17.00, pe scena „Ciuc”, şi „The MOOoD”, de la ora 17.45, pe cealaltă scenă. Spectacolul este completat de concertele susţinute de trupele Looptroop Rockers (18.30), The Ting Tings (19.15) şi The Charlatans (20.15), alternativ pe scenele „Ciuc” şi „Romtelecom”. Seara va fi încheiată de celebrul Carlos Santana, care susţine un show incendiar de la ora 21.30 până la 23.30, pe scena principală.

Ultima zi a festivalului, Aftershock, începe la ora 15.30 cu un concert susţinut de formaţia Ulytau, pe scena „Romtelecom”. Urmează trupele Nexus, Thunderstorm şi Trooper, care vor urca pe cealaltă scenă începând cu ora 16.15, iar de la ora 19.45 începe concertul susţinut de Holyhell, pe scena principală.

Festivalul îşi închide porţile cu un show spectaculos susţinut de rockerii de la Manowar, de la ora 21.15. Biletele costă 130 de lei pentru o zi, dacă sunt cumpărate în avans, şi 150 de lei, în cazul în care le procuraţi de la intrare. Pentru cei care doresc să nu rateze niciun concert, organizatorii au scos la vânzare abonamente valabile în primele patru zile ale festivalului, la preţul de 270 de lei.

Top articole

Partenerii noștri