Imnul Romaniei se aude tot mai rar

Romanii nu sunt un popor bogat, dar sportivii nostri uimesc lumea. Asa ziceau conducatorii nostri inca de pe vremea lui Ceausescu, asa se consola si cetateanul simplu impovarat de nevoi, si umilit de

Romanii nu sunt un popor bogat, dar sportivii nostri uimesc lumea. Asa ziceau conducatorii nostri inca de pe vremea lui Ceausescu, asa se consola si cetateanul simplu impovarat de nevoi, si umilit de bogatia Occidentului. Dar, din pacate, vremea lui Ilie Nastase, a Nadiei Comaneci sau a lui Hagi a apus de mult. 2003 a fost, pentru sportul romanesc, un an mai prost ca niciodata: "zestrea" cu care ne laudam intr-un an preolimpic e demoralizatoare. Doar patru medalii de aur la Campionatele Mondiale in sporturile care conteaza la Jocurile Olimpice. Si, ca drama sa fie completa, jumatate din aceste medalii ni le-a adus un roman de import, Valeriu Calancea, moldovean naturalizat. Oriunde te-ai uita nu poti sa nu observi ca sportul romanesc sufera. La fotbal, Nasu' si Corleone vorbesc de zor, dar nationala, altadata singura bucurie a romanilor incercati de tranzitie si de grija traiului de pe-o zi pe alta, se indeparteaza vazand cu ochii de lumea buna. Dupa ratarea calificarii la turneul final al CM din 2002 am coborat cateva locuri in clasamentul FIFA, iar dupa ce am ratat si calificarea la Euro 2004, ne-am prabusit pur si simplu. Acum suntem pe locul 27 in lume, am fost in cea de-a treia urna valorica la tragerea la sorti pentru preliminariile CM din 2006, iar echipele noastre de club vor juca din primul tur preliminar al Cupelor Europene, impreuna cu formatii din lumea a treia a fotbalului mondial. Si nu se intrevede nici o imbunatatire a situatiei, ba dimpotriva. Campionatul intern a devenit un mare targ pentru echipe din Rusia, Ucraina si, uneori, Vestul Europei, care vin si cumpara, pe te miri ce, pe cei mai talentati fotbalisti romani. Impresia generala e ca pe nimeni nu mai intereseaza performanta, ci doar profitul. Nici la alte sporturi, situatia nu este cu mult diferita, dar, cum nu prea au ce sa vanda, au ajuns sa importe. Valeriu Calancea a fost, cu cele doua medalii de aur de la mondialele de haltere, cel mai bun sportiv roman in 2003, dar el este roman doar de vreo trei ani. Fotbalul nu este singurul sport de echipa in cadere libera. Daca de la baschet sau volei nu mai asteptam de mult nimic, handbalul era un sport care mai scotea cu tupeu capul in lume. Nu ne referim la baieti, care de zeci de ani nici nu mai viseaza la performantele de altadata ale lui Gatu si Birtalan. Este vorba de handbalul feminin, care mai misca putin si de la care asteptam calificarea la Olimpiada. Din pacate, nu s-a mai intamplat asa de mult si, ca drama sa fie completa, mondialele din Croatia ne-au lasat un gust foarte amar. Dupa evolutii jenante si rezultate pe masura, echipa pregatita de Cornel Otelea a "reusit" sa rateze calificarea la Olimpiada de anul viitor. A fost o grea lovitura pentru un sport care ne obisnuise cu prezente constante in lumea buna. Alta echipa care a dezamagit in 2003, mai ales ca asteptarile erau foarte mari, a fost cea de gimnastica masculina. Daca Octavian Belu a reusit ca din fetite necunoscute sa scoata o dubla vicecampioana mondiala, Urzica, Dragulescu si Suciu au ratat pe toate planurile. 2003 a fost cel mai slab an pentru gimnastica romaneasca din ultimele doua decenii, fiind pentru prima oara dupa foarte multi ani cand ne intoarcem de la Campionatele Mondiale fara o medalie de aur. De rugby, ce sa mai vorbim, in conditiile in care jucatorii romani au ajuns sa fie premiati pentru infrangeri la o diferenta cat mai mica de puncte. Rau a stat in 2003 si boxul amator. De la Campionatele Mondiale din Thailanda ne-am intors fara nici o medalie, lucru care nu s-a mai intamplat in ultimul deceniu. Nici boxul profesionist, care inseamna pentru noi Leonard Doroftei, nu a dus-o mai bine. Inceput in forta, cu un meci in care l-a dominat fara drept de apel pe americanul Spadafora, anul 2003 s-a terminat cu un Doroftei ingenuncheat. Nu de pumnii vreunui adversar, ci de propria-i slabiciune. Mosu' a pierdut centura de campion mondial pentru ca n-a facut cantarul si a fost foarte aproape sa ne ofere un nou exemplu de final ratat de cariera. Pana la urma, Doroftei va avea ocazia in 2004 sa paraseasca lumea sportului ca un veritabil luptator. Dincolo de aceste multe esecuri, sportul romanesc a avut momentele lui de glorie, dar si acelea surprinzatoare. Asa a fost in cazul lui Calancea, dar si al scrimerei Dorina Mihai, sportivi de la care, fara sa ne asteptam, am primit trei medalii de aur. Nici Florin Popescu si Silviu Simioncencu, doi sportivi de exceptie din "flotila" pregatita de Ivan Patzaichin, nu aveau in plan o medalie de aur la mondiale, mai ales ca de 20 de ani nimeni nu mai castigase una pentru Romania, dar succesul le-a zambit pentru ca si-au dorit foarte mult sa castige. In fine, tenisul, un alt sport la care traim deseori din amintiri, a avut un an foarte bun, daca ne gandim ca am invins Ecuadorul cand nimeni nu ne dadea vreo sansa, dar, daca privim cu detasare situatia tenisului romanesc, o sa vedem ca victoria din barajul pentru Grupa Mondiala a Cupei Davis nu a fost decat un mic pas. Am castigat doar ca sa ramanem agatati de elita, undeva la marginea ei, pentru ca an de an nu facem decat sa promovam si sa jucam cate un tur in Grupa Mondiala. Iubitorii sportului de la noi au, in aceste conditii, din ce in ce mai putine sanse sa auda Imnul Romaniei la marile competitii internationale.