Ilie Năstase: "Justiţia m-a împuşcat în cap!"

Marele campion spune că nu mai suportă nedreptăţile din România şi că societatea este căpuşată de "şmecherii" care ocolesc legea. El avertizează că sportul românesc se află într-o

Marele campion spune că nu mai suportă nedreptăţile din România şi că societatea este căpuşată de "şmecherii" care ocolesc legea. El avertizează că sportul românesc se află într-o situaţie critică.

Celebru şi respectat în lume, dar marginalizat în propria ţară. Ilie Năstase este foarte supărat că "sistemul" nu îi permite să construiască o academie de tenis în cadrul complexului "Voinţa" din Capitală. Îi vede pe români avizi de bani câştigaţi repede şi prea puţin interesaţi să investească pe termen lung.

"S-a peticit tot ceea ce s-a făcut pe vremea lui Ceauşescu", constată marele campion. Am discutat cu Ilie Năstase despre sport, politică şi afaceri într-un interviu "La masa Adevărului", din care a reieşit că marele tenismen român nu a pierdut niciun dram din şarmul care l-a consacrat.

CARTE DE VIZITĂ

• născut la 19 iulie 1946, în Bucureşti

• numărul unu mondial la tenis în anii 1972 şi 1973

• 57 de titluri câştigate la simplu

• a fost finalist al Cupei Davis, alături de Ion Ţiriac, în anii 1969, 1971 şi 1972

• a candidat la postul de primar general al Capitalei în 1996, din partea PDSR

• la 12 februarie 2008 a demisionat de la şefia FRT

"Am auzit că se pregătesc sportivi pentru locul opt la Olimpiadă. Înseamnă că nu mai avem sport dacă ne gândim la locul opt pentru Olimpiadă.

"Anul ăsta, când va fi Olimpiada, dacă luăm una-două medalii de aur suntem mari

- Demisia dvs. de la Federaţia Română de Tenis a părut ca un gest de acceptare a vinovăţiei în problema organizării meciului de Cupa Davis cu Franţa

- Exact în acea zi a fost. Asta m-a deranjat cel mai tare. Dar nu contează. Eu ştiu de ce am demisionat.

- Senatorii din Comisia pentru tineret şi sport au încercat să vă convingă să renunţaţi la demisie?

- M-am dus mai mult să le explic de ce mi-am dat demisia, de ce nu se implică şi ei să mi se dea terenul care era dat de nouă ani. Şi mi se pare ceva incredibil să nu se respecte o lege a României. Şi am întrebat unde trebuie să mă duc? Mi-au spus să fac un memoriu la Comisia de abuzuri a Senatului. Şi în baza memoriului să fiu chemat la audieri. Încă nu m-au chemat. Nu au cum să mă convingă dacă am decis treaba asta. S-au scurs 11 ani de când sunt activ în Federaţie. Îmi pare rău să-i las în situaţia asta. Şi ştiu că se termină cu Federaţia.

- De ce spuneţi că se termină cu FRT?

- Pentru că o să-i las pe unii care nu au niciun interes şi nu o să aducă niciun ban în plus la Federaţie. Că noi trăim din banii pe care îi aduc eu. Bugetul nostru este un sfert din cât aduc eu. Şi cu sfertul ăla nu o să se descurce, cum nu se descurcă nici celelalte federaţii.

- Vorbeaţi de curând despre nişte federaţii moarte...

- Sunt moarte, dar ei nu ştiu. Poate o să vină cineva cu influenţă ca să aducă contracte în plus...

- Ce se întâmplă în tenisul românesc? Serbia, Slovacia au jucători, îi lansează pe bandă rulantă în primii 50, România de ce nu mai produce nimic?

- Nu numai Serbia, uitaţi-vă la Rusia. Vreau să vă spun că nu au crescut în Serbia. Toţi sunt plecaţi. Nu s-au format în ţara lor.

- Care este diferenţa?

- Au avut foarte mulţi bani. Ruşii au foarte mulţi bani, foarte multe baze sportive, au investit în ele. Am fost la Sankt Petersburg şi am văzut o sală de sport de am căzut pe jos.

- Care este situaţia în România?

- În sport, în general, nu se investeşte cât ar trebui. Un mare păcat. Mai ales că noi suntem consideraţi o agenţie. De la minister am ajuns agenţie. Terenul de la "Voinţa" a fost dat unei instituţii să-l administreze, dar n-are putere. Dacă îl dădea Ministerului de Interne, mai exista disputa asta? Asta înseamnă puterea. Nu au putere. Sunt morţi. Şi Octavian Belu, îmi pare rău să-i spun, dar nu are nicio putere.

- Spuneţi că aduceţi trei sferturi din banii FRT prin munca dvs.

- Dar asta fac! Şi sunt puţini care fac treaba asta. Sunt două federaţii - a fotbalului, care are noroc că este popular sportul, şi a tenisului. Restul nu mai există.

- Mai este sportul românesc la nivelul de altădată?

- Anul ăsta, când va fi Olimpiada, dacă luăm una-două medalii de aur suntem mari. Regret să spun asta. Nu avem infrastructură. Înainte aveam maidanele alea. 500 de terenuri de fotbal au fost confiscate şi ridicate blocuri pe ele. Nu mai vorbesc de baschet, volei, handbal, tenis, alea nu le mai punem. Uitaţi-vă ce se întâmplă la Tineretului! 29 de etaje se fac acolo?

- Dar este o prevedere legală: dacă demolezi o bază sportivă trebuie să construieşti alta.

- Eu am avut legea în mână şi nu am putut intra cu ea. Respectă cineva prevederile legale în România? Ne aude cineva pe noi? Dvs. scrieţi o zi, două, cinci, dar puteţi să vă ţineţi de bandiţii ăia care au bani? Până la urmă tot fac blocurile şi bazinul dispare. Dispar terenurile de tenis.

- Credeţi că nu se aplică legea?

- Nu numai la sport, peste tot.

- Vedeţi vreo soluţie?

- Suntem singura ţară care am intrat în Uniunea Europeană şi nu avem un stadion acoperit. Dacă aveam o sală, nu era discuţia de la Sibiu. Şi o să mai avem discuţii. Avem campioni de box, unde îi băgăm? La Polivalentă, care stă să cadă. Cu aia ne fălim noi? Cu una pe care a făcut-o Ceauşescu? Aeroportul tot Ceauşescu l-a făcut. Aştia l-au cârpit, că altfel se dărâma. Puneam două bombe, îl dărâmam şi făceam unul nou. Cât e de greu? Poate singura şansă este să facă stadionul ăla de fotbal, dar după câţi ani? Câţi bani s-au băgat înainte, se mai făcea unul? Ştiţi ce am propus eu când a fost tragerea la sorţi pentru Cupa Davis? Să se joace în Franţa! Mă omoraţi dacă se juca în Franţa şi mâncam bătaie cu 5-0.

- Păi aceeaşi bătaie a mâncat-o şi aici!

- Meciul dintre Pavel şi băiatul ăla a fost unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut în România. La dublu, la fel.

- Nu vă mai tentează să fiţi antrenor?

- Nu. Să fac acelaşi lucru pe care l-am făcut acum 50 de ani?

- Premierul Tăriceanu a spus, la un moment dat, că sportul este o prioritate a guvernului. Ce părere aveţi?

- Când spui sport în România, spui numai fotbal. Cred că asta este greşeala. Fotbalul merge bine. S-au calificat la Campionatul European. Acolo sunt bani! În rest, poţi să fii campion mondial, că nu te bagă nimeni în seamă. Singurul moment este când sunt olimpiade. Am auzit că se pregătesc sportivi pentru locul opt la Olimpiadă. Înseamnă că nu mai avem sport dacă ne gândim la locul opt la Olimpiadă.

- Lumea aşteaptă ca Ilie Năstase sau Nadia Comăneci, ambasadorii României oriunde în lume, să facă ceva în acest sens.

- S-a terminat şi cu asta. Să vină ei acum, să facă oameni care să reprezinte România. Asta lipseşte. Că nu putem să ne ducem prin lume să ne lăudăm cu Hagi, Nadia şi cu mine. Trebuie să vină alţii din spate.

- Aţi accepta un post de ministru al sporturilor?

- Nu. Pentru că n-aş avea nicio putere. Dacă nu ai putere, pentru ce să accepţi? Să mă înjure cum îl înjură pe Belu? El nu are nicio vină. A plecat de unde era bine mersi. Cel mai bun antrenor din lume s-a dus la minister ca să nu poată face nimic. Ce a câştigat?

- Domnul Belu ne-a spus că nu ar fi nevoie de un minister, că francezii au despărţit tineretul de sport şi au făcut agenţii.

- Dar la ei bagă statul bani. Fiecare sătuleţ din Franţa este obligat să aibă o bază sportivă, cu baschet, cu fotbal, cu tenis. Nu îl foloseşte primăria. Ţăranul care termină de arat se poate duce să joace baschet sau ce vrea el împreună cu copilul lui. Noi avem 400 de săli, unde curge apa în ele. Făceam şi noi patru în oraşele mari, de 10.000 de locuri. Nu era mai bine aşa? Dar a fost o treabă politică.

- Deci pariul dintre Ion Ţiriac şi Adrian Năstase nu a fost tocmai bun...

- Nu ştiu. Ce ştiu este că nu s-a făcut nicio sală ca lumea. Toate au fost prost făcute, mici, nu poţi să le foloseşti. Sălile care sunt trebuie să se facă profit cu ele. Să le foloseşti la concerte. Să scoţi nişte bani.

- Ce v-a spus preşedintele Băsescu la telefon când v-a sunat?

- Mi-a spus să mă mai gândesc la treaba cu demisia. I-am spus că pe mine justiţia m-a împuşcat în cap, să mă scuze, dar îl refuz. I-am spus că este decizia mea şi că îl rog să o accepte.

- A mai insistat după aceea?

- Nu.

- Aţi spus că de nouă ani aţi vrut să faceţi o academie de tenis la complexul "Voinţa". Mulţi se întreabă de ce nu aţi făcut în alt loc.

- De ce nu fac alţii în altă parte. Eu vreau să fac ceva frumos. Nu înţeleg, din moment ce este un teren al Ministerului Tineretului şi Sportului. Este al statului, nu văd care este problema. De ce să plec eu, e vina mea că mi s-a dat o hotărâre de guvern? De ce nu se poate rezolva această problemă? Actele mi le-a dat statul, pentru că este terenul lui. Credeţi că sunt singurul în această situaţie?

- Să înţelegem că nu vreţi să faceţi o academie de tenis în altă parte?

- Nu. Aţi văzut ce face băiatul ăla acolo, la "Voinţa"? Nimic. Închiriază terenul! Păi de ce lumea nu vorbeşte despre treaba asta. Îşi bagă nişte bani în buzunar, privat fiind, pe nişte contracte. Se face un proces de evacuare şi profită de acest proces şi stă acolo. Asta face.

- E cineva în spatele lui?

- Nu ştiu. Mi s-a spus că este SRI în spate, un general. Dar nu-i ştiu numele, dacă îl aflu îl spun. Şi un fost ministru de interne.

- Aţi încercat să discutaţi lucrurile acestea cu preşedintele, cu premierul?

- Oriunde mă duc mi se spune că este un proces. Trebuia să se ducă cineva la domnul ministru David şi să spună: "Suntem colegi, vreau să intru să-mi iau terenul ăsta în administrare şi nu pot. E un cetăţean din România care nu vrea să pună în aplicare hotărârea de guvern din 1999". E atât de greu? Terenul este tot la minister în administrare. Nu am cerut nimic în justiţie.

- Aţi trăit în Occident, aţi văzut multe, care credeţi că este problema în România de merg lucrurile în felul acesta?

- S-au făcut nişte legi ca să poată să scape toţi şmecherii.

- Vedeţi vreo rezolvare pe termen mediu?

- S-a peticit tot ceea ce s-a făcut pe vremea lui Ceauşescu. Când a condamnat domnul Băsescu comunismul, toţi aceia care au suferit - nu parlamentari, nu politicieni - şi cu dânsul trebuiau să fie în sală. Eu aşa aş fi decis!

- Dar dvs. aţi izbutit tocmai în acel regim!

- M-au lăsat în pace. Am avut norocul ăsta, să mă duc de capul meu 11 luni pe an.

- Ce buget i-ar trebui unui copil pentru a putea ajunge la primele turnee de tenis?

- E greu. Noi acum asta facem. Avem 32 de turnee, fiecare copil poate să stea în România, să nu se mai ducă nici în Italia, nici în Israel, nici în Germania - 17 pentru băieţi şi 15 pentru fete. Şi încet, încet acumulezi nişte puncte dacă eşti bun.

- Părinţii la ce ar trebui să se aştepte?

- Noi punem 300.000 de euro, cei care organizează încă 300.000, sunt 600.000. Direcţionăm banii spre cei care nu au deloc. E nevoie de mulţi bani. Depinde cât de repede vor să ajungă jucători, în câte turnee vor să joace. Depinde şi de cât de mult îşi doresc să ajungă numărul unu, pentru că mulţi vor să joace pentru bani.

- S-a schimbat mult tenisul practicat astăzi faţă de acela din perioada dvs.?

- Sigur. Toate sporturile s-au schimbat. Mă uitam la un meci de handbal de femei şi nu-mi venea să cred câte coate în gură luau. La fotbal, la fel, înainte mai preluai cu spatele, acum te ia cu totul pe sus.

- Sunt românii o naţie sportivă?

- Nu avem cum să fim. Mă uit la toate televiziunile de aici, private şi de stat: nu există un program de dimineaţă, de la 7 la 8, în care să-ţi arate cum să te mişti, să nu faci burtă. În America, fiecare canal de televiziune dă câte ceva despre treaba asta. Te îndeamnă. La noi nu-şi propune nimeni treaba asta. Mă uitam şi la ziarele de sport. Scriem zece pagini de fotbal şi doar una şi jumătate despre ce se mai întâmplă în alte sporturi. Plus o femeie cu sânii goi pe prima sau pe ultima pagină.

- În momentul acesta, care este situaţia tenisului românesc? Se caută performanţa sau este orientat spre a aduce bani?

- La noi este o problemă. Şi am spus ca fiecare club privat care este afiliat la Federaţie să aibă şi iniţiere. Cel puţin patru, cinci copii în clubul respectiv. Dacă nu, pierd afilierea la Federaţie. Altă treabă ar fi ca, atunci când sunt meciuri de tenis, de fotbal, de orice, să fie alocat un număr de locuri pentru copii. În Franţa există o lege - miercurea, copiii au liber să intre la orice, indiferent că este campionat de fotbal sau Campionat Mondial de handbal.

- Avem manageri buni în sportul românesc?

- Nu avem manageri. Nici măcar în fotbal. Nu există manageri pentru că niciun patron de aici nu a luat un om să-l trimită să studieze în străinătate şi apoi să-l pună în funcţie.

- Care ar fi primul lucru pe care l-aţi face dacă aţi avea putere de decizie în sportul românesc?

- În primul rând aş lua toate terenurile de sport din România şi le-aş trece la Ministerul Sporturilor.

- Este adevărat că, pe lângă academia de tenis, aveaţi în plan şi construirea unui hotel care să fie integrat în această bază?

- Nu. Este o sală de sport, care are 10.000 de locuri. Probabil că s-ar fi făcut şi un hotel pentru a se putea recupera banii.

- Bazele sportive din Occident au şi hoteluri, şi spaţii comerciale...

- Vă dau un exemplu. S-a construit o bază sportivă la Budapesta pe care autorităţile nu au cum să o folosească. Asta pentru că nu au făcut-o cu nimic împrejur. Şi pierd bani. Au făcut doar sala.

- De ce credeţi că la noi nu există interes pentru construirea unor baze sportive moderne?

- Oamenii sunt concentraţi să câştige banul repede.

- Ce ştiţi despre situaţia bazei Progresul? Acolo este singurul teren pe zgură...

- Vorba unui prieten: "Numai pentru câte loburi aţi dat tu şi cu Ţiriac acolo, ar trebui să pună numele vostru. Problema e că terenul este al statului. Banca Naţională e a statului. Însă acolo, să nu zic prostii, domnul Isărescu o foloseşte pentru cei mai plinuţi. E păcat că s-a ajuns aici. Nu ştiu cu ce bani a cumpărat-o banca, dar banii sunt tot ai poporului.

Baza aia poate fi folosită mai mult pentru sport. Să o folosească cinci ore băieţii ăştia care sunt mai plinuţi, dar celelalte terenuri, că sunt vreo 12, să le folosească ceilalţi. Nu vreau să spun mai mult pentru că nu ştiu. Dar BNR este a statului, din câte ştiu eu. Şi spun cei de acolo că este clubul lor... Păi banii i-au adus de acasă? Păi ce, îi spune "Banca Naţională Privată a României"?!

- Dacă aţi fi ieşit primar general al Capitalei în '96, puteaţi schimba ceva în bine?

- Nu aveam nicio şansă, mă mâncau ăia! E o ceartă constantă între consilieri. Am fost şi eu consilier, dar mi-am dat demisia. E mai bine să fii consilier decât primar, ai mai multă putere. Dar mă întreb de ce trebuie să avem oameni dintr-un partid la primărie?

- Cine să-i propună?

- Propunem noi un pensionar. Ce, nu are dreptul?

- Şi cine îl votează? Au fost candidaţi independenţi şi nu i-a votat nimeni.

- Că nu vor ceilalţi. Se pun toate partidele împreună şi îl dau pe ăla afară.

- Ce părere aveţi despre clasa politică românească?

- Sunt unii tineri care vor să schimbe ceva, dar nu sunt lăsaţi. De exemplu, domnul Guşă, nu l-am întâlnit decât de câteva ori, dar mi se pare că spune ceva. Mai are şi puţină inimă. De asta nu o să reuşească în politică.

- Vă mai place altcineva în afară de domnul Guşă?

- Mie nu-mi plac oamenii care se mută de la un partid la altul.

- Aţi avut vreodată senzaţia că unii se folosesc de imaginea dvs.?

- La Federaţia de Tenis nu, pentru că acolo am spus întotdeauna ce am crezut.

- Cine credeţi că va veni în locul dvs. la FRT?

- Nu ştiu. Am auzit că vine Sever Mureşan. Asta ne mai lipsea, să avem şi un puşcăriaş. Asta o să-l bucure pe Ţiriac. Normal că nu o să-i las să facă prostii! O să mă implic neoficial.

- A fost un scandal mare între Sever Mureşan şi Ion Ţiriac...

- Cinci jucători nu au fost plătiţi la ultimul turneu pe care l-a organizat. Şi ATP-ul îi lua turneul. Şi atunci am intervenit eu şi Ţiriac şi am cumpărat licenţa. A zis că am aranjat cu ăia. Păi cum să poţi să păstrezi licenţa, dacă nu plăteşti banii? Asta s-a întâmplat.

- De ce nu aţi făcut atâţia bani câţi a făcut Ion Ţiriac?

- Am jucat tenis mai mult decât el. Oricum, îl dau în judecată. Am vorbit cu soţia mea. Am dormit prea mult cu el în pat şi e treabă de concubinaj. Ţiriac de când era cu mine încerca să mă menajeze, să-mi aranjeze turneele, să ia mai mulţi bani. După aceea s-a apucat de antrenorat. Când a obosit a fost numai manager. A prins momentul bun.

- A încercat cineva din vechiul sistem să vă oprească să plecaţi în străinătate?

- Păi dacă mă oprea, a doua oară mă mai întorceam? Nu, asta niciodată! Singurul lucru care m-a deranjat puţin este că îmi luau banii de la Cupa Davis. Dar când eram tânăr nu prea mă gândeam la bani.

- Faceţi parte dintr-o generaţie care a profitat de pe urma unui scurt moment de destindere a regimului comunist. Ca şi Dobrin, de altfel. O generaţie de rebeli, foarte creativi...

- Am profitat pentru că eram buni. Eram prea tineri şi nu ne gândeam ce ni se putea întâmpla. Era şi sportul de masă... Numai de pe maidane, în cartier la mine, au ieşit cinci jucători de fotbal pe care îi ştiu eu, puţin mai mici ca mine cu vreo cinci, şase ani. La tenis, la fel.

- Acum sunt alte atracţii...

- Este computerul. Am văzut la fata mea, are patru ani şi jumătate, i-am dat telefonul mobil şi ştie mai multe ca mine... De exemplu, eu nu ştiu de unde se pune muzică. Probabil la zece ani nu va mai face sport. Am întrebat-o dacă vrea să joace tenis. Mi-a zis: "Ce este ăla tenis?". Am dus-o, dar nu o atrage. Niciunul dintre copiii mei nu face sport.

Băiatul meu joacă hochei prin America, la şcoală. Acolo poţi să îţi iei şi ore private. Sistemul este foarte bine pus la punct. Cei mai buni sportivi din America vin din universităţi. Pentru că universităţile au bugetele lor. Au stadioanele lor. Au terenurile lor de golf. Toţi studenţii care au talent şi joacă sunt plătiţi. Am trimis cel puţin 15 fete acolo. Le dau burse, intră la facultate, termină facultatea. Dacă nu e jucătoare bună, rămâne cu facultatea.

- Nu credeţi că românii au ieşit prea puţin în Occident ca să vadă cum este acolo?

- Se poate. Cei care pleacă nu sunt convinşi că vor să rămână definitiv în străinătate. Românii sunt cu dorul de casă. Ne doare când plecăm, chiar dacă ne este bine.

- Cum vă merg afacerile în Republica Moldova?

- Pentru mine merg bine. Sper să nu se întâmple ceva pe acolo. Am văzut că vor să se apropie cumva de Moscova. Ei ştiu cine sunt eu, dar, fiind firmă americană, sper să nu am probleme. Deocamdată merge foarte bine. Vrem să ne extindem.

"Securitatea a confiscat o parte din presă"

- Imaginea dvs. de băiat rebel al tenisului v-a avantajat sau v-a creat probleme?

- Am plătit multe amenzi. Probabil că, dacă mă gândeam la bani, eram mai atent, nu mai făceam...

- Ce s-a întâmplat la ultimul incident de la Budapesta cu oficialul acela german?

- A fost meciul fetelor cu Serbia. Erau în setul trei. Adevărul este că erau greşeli şi de o parte, şi de alta. Arbitru era o fată. Şi m-am dus la scaun... A venit arbitrul, care era un neamţ, mi-a zis că nu am ce căuta acolo. Dar nu intrasem pe teren. M-a împins, m-am certat cu el, a chemat bodyguarzii, m-au luat de mână să mă dea afară. Nu m-au dat afară, nu i-am dat nici două palme. Păi dacă îi dădeam două palme în Ungaria, că e ţară civilizată, nu ca la noi, nu mă aresta poliţia. Nu am avut nicio treabă cu el.

- Sunteţi acţionar la trusturi media. Ce aţi schimba în acest domeniu?

- În România, presa este influenţată mult. Sunt mulţi oameni din Securitate care au putere în presa din România, din păcate. Şi nu numai în presă.

- Aţi resimţit acest lucru ca acţionar în mass-media românească?

- La mine nu. Pe timpul guvernului dinainte s-au făcut presiuni. Dar ştiu ce se întâmplă. Cunosc mulţi oameni din fosta Securitate, unii mă păzau pe mine la meciurile de Cupa Davis. Cred că în România s-a întâmplat un fenomen extraordinar. Securitatea a confiscat şi economic, şi politic o parte din presă. Aici este problema cea mai mare.

- Credeţi că au o aşa de mare putere? Au trecut ani, a venit altă generaţie...

- Uitaţi-vă la ce se întâmplă în justiţie. M-am dus la firma de avocaţi care îl reprezintă pe cel cu care sunt în proces pentru "Voinţa". Sunt foşti procurori, foşti judecători care îi reprezintă pe cei din SRI în toate procesele. M-am uitat cine a judecat. Doamna Sprânceană... Bărbatul ei a făcut 700 de miliarde evaziune fiscală. Şi dacă te uiţi, toate rudele lor sunt ori la Prahova, ori la Craiova, ori la Timişoara. Nu se mai judecă cu legea în mână.

Am o firmă cu actualul ministru al justiţiei de zece ani, fără să ştiu, şi nu am făcut nicio afacere. Păi când te duci cu două dosare, e atât de greu să faci o analiză preliminară, să iei un judecător de instrucţie care să vadă dosarele - ăsta din dreapta are actele ca lumea, ăsta din stânga, nu. Şi nu se merge mai departe la proces. Cum e la ambasadă când te duci şi zice că nu ai pus poza asta bine, nu ai scris bine aici... Dacă vii cu dosarul în regulă este OK. Dar de ce să avem sute şi milioane de procese unde unul are toate actele şi altul nicio hârtie? Sau are o hârtie semnată tot de el. Ne complicăm. Asta facem noi în România.

- Ce orizont de timp preconizaţi pentru reglarea lucrurilor?

- Toată lumea e concentrată să facă bani repede în România. Şi se uită şi de respectarea legilor, şi de îmbunătăţirea şi schimbarea lor. Şi rămânem în urmă. Acum avem probleme mari cu justiţia. Să zicem că o să se rezolve. Dar o să vină altele şi altele. De ce nu luăm nişte reguli europene? Să le propunem. Dacă merg la ei, poate merg şi la noi. De ce lucrurile merg normal acolo? Hai să vedem!

- Credeţi că votul uninominal va schimba ceva?

- Nu. Tot pe pile va fi!

- Dacă aţi candida pe uninominal, celebritatea v-ar aduce voturi...

- Pe celebritate e foarte simplu să iei voturi, dar să le iau pentru ce? Pot să spun mai multe fără să fiu parlamentar.

Cel mai redutabil adversar

Adversarii mei sunt cei care au existat şi înainte de '89. România încă este controlată. Eu am bani, dar poţi să ai foarte mulţi, dacă nu eşti prieten cu "ei", nu eşti din sistem. Eu mă simt foarte bine când mă duc la Paris. Acolo sunt puţin mai sărac decât în România. Totuşi când sunt acasă cu ai mei mă simt foarte bine. Mă deranjează numai când ies pe stradă. Când mă supăr şi mi se face mai rău mă duc la Paris. Şi invers, când vreau să mă obosesc, vin la Bucureşti. Dar e o treabă de suflet. Nu pot să mă identific cu alt popor. Aici nu mai este vorba de patriotism.

"Când mă supăr şi mi se face mai rău mă duc la Paris. Şi invers, când vreau să mă obosesc vin la Bucureşti.

Poveste de viaţă

"Ceauşescu mi-a spus că sunt cam nervos când joc"

M-am văzut cu Nicolae Ceauşescu de vreo două ori. O dată când mi s-a înmânat meritul clasa nu-ştiu-care şi a doua oară când a fost meciul de Cupa Davis cu SUA, când ne-a primit la partid şi pe noi, şi pe americani. Atunci când mi-a dat medalia, ţin minte că eram cu domnul Maurer, eram îmbrăcat militar, mi-am ascuns pletele sub gulerul de la cămaşă şi aveam un pahar de şampanie în mână.

Ceauşescu i-a zis mai mult lui Maurer: "Flăcăul ăsta e cam nervos la televizor, când joacă, se vede pe buzele lui!". Şi atunci băusem, pentru prima oară în viaţa mea, şampania aceea. I-am răspuns lui Ceauşescu că am temperament de român. Maurer mi-a zis: "Pleacă de aici, că ăsta te omoară!". Şi m-am dus de acolo...

Până la 20 de ani nu a ieşit din ţară

Nu am mai spus lucrul acesta şi este o chestiune gravă. Nu m-au lăsat să plec din România până la vârsta de 20 de ani. Aveam invitaţii din Anglia, Franţa, America pentru turnee şi niciodată nu m-au lăsat să plec. Cei care erau de vârsta mea jucau deja la juniori. Eu plecam doar în Ungaria şi am fost de vreo zece ori în Rusia. Spuneau că nu au bani, că e devreme.

Prima oară am fost la Roland Garros în '66. Aveam exact 20 de ani, jucam în Cupa Davis cu Franţa. Nu mai văzusem niciodată o arenă de 10.000 de locuri. M-au impresionat foarte mult oamenii care mă vedeau pentru prima oară şi spuneau: "Tu cine eşti, cine te-a învăţat să joci în felul ăsta?".

"Oamenii care mă vedeau pentru prima oară, spuneau: "Tu cine eşti, cine te-a învăţat să joci în felul ăsta?"

Oamenii "din umbră"

M-au susţinut părinţii mei şi fratele meu care juca tenis. Apoi domnul colonel Medeleanu, care mi-a pus racheta în mână când aveam trei ani şi jumătate. La clubul Steaua, unde am început să joc de la şapte ani, eram copil de trupă. Am auzit şi vorbe că de ce m-au făcut general... Păi dacă am fost născut acolo, ce să fac? Toţi sportivii au fost avansaţi pe merite sportive.

"Domnul colonel Medeleanu mi-a pus racheta în mână când aveam trei ani şi jumătate. La clubul Steaua am început să joc de la şapte ani"