Guvernul Băsescu

Sebastian Lăzăroiusociolog

a ne povesti despre rolul istoric al unui aşa-numit partid istoric în desăvârşirea visului românilor de a munci liber prin ţările vestice. Se vor ridica ode în cinstea înţelepţilor din Bd. Aviatorilor, televiziunea publică îl va invita să ne vorbească pe cel mai slab premier de după decembrie 1989, care îşi va pune coroniţa de steluţe galbene pe creştet precum un împărat roman cerşind băi de mulţime. La o privire mai atentă, cel care, de la alegerile din 2004 încoace, a fost nevoit să ţină loc şi de preşedinte, şi de premier a fost Traian Băsescu. Un cabinet în jurul căruia roiau afacerile stătute din vechea opoziţie şi persoane dubioase care puneau mâna pe telefon când amicii politici protejaţi erau chemaţi să dea socoteală în justiţie nu ar fi reuşit să integreze România decât poate în Comunitatea Statelor Independente, mai la est un pic de Marea Neagră, şi nicidecum în Uniunea Europeană. În plus, multe se pot reproşa guvernului PSD dintre 2001 şi 2004, dar nu şi faptul că nu a contribuit semnificativ la încheierea negocierilor pentru integrare Şi atunci te întrebi care sunt meritele miniştrilor liberali în foaia de parcurs desenată la Bruxelles? În primul rând, clauzele de salvgardare care ar fi putut amâna cu un an momentul aşteptat au fost pe justiţie şi afaceri interne. În vreme ce Macovei se lupta cu parlamentul, Curtea Constituţională şi CSM, premierul stătea la şuete cu procurorul general pe telefon sau în biroul său cu marii învinuiţi ai momentului. Un vicepremier cu probleme la Parchet este menţinut de acelaşi şef al guvernului în funcţie, doar pentru a nu pleca din Palatul Victoria când el însuşi va da cu subsemnatul în dosarul "Bursa". Despre alţi miniştri liberali nu se pot remarca lucruri semnificative. La MAE avem o prezenţă discretă, cu rol decorativ în politica externă românească, care se face tot în deal la Cotroceni. Fostul ministru pentru relaţia cu parlamentul a dat-o în bară cu ordonanţa cea mai importantă pentru raportul din mai: cea de constituire a DNA. Tot Băsescu a reparat eroarea. Ministrul agriculturii s-a străduit să aibă o comunicare mai bună decât ceilalţi, dar nu prea se întrevăd progrese până la scadenţa din noiembrie. Noul ministru al sănătăţii a fost de la început un sacrificat, contestat de oameni din propriul partid. Ministrul apărării e preocupat doar de controlul unui serviciu secret, deşi uită să demisioneze când informaţii militare importante scapă în presă. La finanţe a venit un om contestat din prima zi pentru trecutul său tulbure. Cu ce se vor împăuna liberalii în mai în afară de slogane agresive în mass-media despre rolul lor istoric? S-a spus că astăzi pe scena politică supravieţuiesc câteva aşchii ale FSN (moştenitorul PCR) şi două partide istorice, din care unul ţinut în viaţă cu perfuzii. S-a mai spus că tot ce s-a întâmplat bun în ultimii 16 ani li se datorează oamenilor din FSN, indiferent prin ce partide se vor fi pripăşit. Parţial adevărat. Ar mai fi de menţionat meritul lui Ciorbea (altfel şi el fost sindicalist, fără prea mari legături cu creştin-democraţia) în închiderea găurilor negre din Valea Jiului, dar în rest nimic notabil. Ne place sau nu, reformele importante s-au pornit din afara ţării. Ultimul partid istoric care mai contează vrea să confişte acum gloria integrării, în speranţa că se va salva la următoarele alegeri. O dulce iluzie!

P.S. Se spulberă încet-încet şi mitul "eleganţei liberale", odată cu solidarizarea conducerii PNL cu declaraţiile domnului Ludovic Orban. Dar ce va mai rămâne nespulberat în PNL?