Fenomenul „Gaşca Zurli” şi impactul asupra generaţiilor de copii | adevarul.ro

Fenomenul „Gaşca Zurli” şi impactul asupra generaţiilor de copii

Publicat:
0
1 live

Cu ocazia aniversării a 20 de ani, Gașca Zurli a publicat primul studiu de impact social, realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP). Cercetarea a urmărit cum percep părinții influența acestui univers asupra copiilor și ce obiceiuri au rămas în familie după spectacole.

Gaşca Zurli a sărbătorit 20 de ani de la înfiinţare.
Gaşca Zurli a sărbătorit 20 de ani de la înfiinţare. Foto: click.ro

Prezentat la București, pe 12 octombrie 2026, studiul realizat de Institutul pentru Politici Publice marchează 20 de ani de activitate a Găștii Zurli. 

Potrivit acestuiai, 85% dintre părinții chestionați spun că au observat progrese în exprimarea emoțiilor și în încrederea în sine a copiilor. În ceea ce privește comportamentul, 89% consideră că Zurli a influențat cel puțin moderat învățarea regulilor, iar 88% asociază proiectul cu respectul față de ceilalți.

Părinții au indicat și câteva schimbări în activitățile de acasă. Un procent de 71% spune că cei mici cântă și dansează mai mult, în timp ce 56% observă că folosesc mai des formule de politețe. Alți 34% afirmă că micuții își doresc mai frecvent să se joace împreună cu părinții.

Studiul a urmărit și interesul copiilor pentru activitățile artistice. Dintre respondenți, 93% consideră că Zurli le-a stimulat interesul pentru muzică și artă, iar 90% spun că observă mai multă imaginație și creativitate. Aceste rezultate reflectă evaluările părinților, nu măsurători independente ale dezvoltării copiilor.

Cântecele și jocurile proiectului sunt folosite în continuare de 98% dintre familiile participante la studiu. Pentru 63% dintre respondenți, cântecele, jocurile sau expresiile Zurli fac parte din activitățile zilnice ori săptămânale.

În total, 72% dintre părinții chestionați consideră că Zurli este important pentru copiii lor, iar 95% spun că ar recomanda proiectul altor familii.

Mirela Retegan, despre „misiunea” Zurli

Fondatoarea proiectului, Mirela Retegan, spune că scopul Zurli este să încurajeze interacțiunea dintre copii și părinți, iar spectacolele sunt unul dintre mijloacele prin care urmărește acest lucru.

„Misiunea Zurli este dezvoltarea relației dintre părinți și copii. Divertismentul este ambalajul prin care ajungem la ei. Am ales să facem spectacole cu lumina aprinsă pentru că vrem să vedem copiii și să le dăm libertatea să participe, iar părinților să le oferim ocazia de a se juca alături de ei. Pentru mine, impactul înseamnă ce duc familiile acasă: un cântec, o conversație, un «mulțumesc» sau dorința de a mai petrece puțin timp împreună. Iar faptul că unii dintre copiii care au crescut cu Zurli vin acum cu propriii copii este una dintre cele mai emoționante bucurii ale acestor 20 de ani”, a declarat Mirela Retegan.

Peste 2.000 de spectacole în România și în diaspora

În cei 20 de ani de activitate, Gașca Zurli a susținut peste 2.000 de spectacole în aproximativ 150 de orașe din România și mai mult de 100 de spectacole în diaspora. Potrivit datelor organizației, evenimentele au adunat peste 1,5 milioane de spectatori.

Organizația estimează că între 3 și 4,4 milioane de copii au intrat în contact cu universul Zurli în perioada 2006-2026. Estimarea pornește de la datele Institutului Național de Statistică privind numărul nașterilor din România și aplică un nivel presupus de acoperire de 50-75%, calculat pe baza prezenței digitale, a aparițiilor în presă și a spectacolelor, şi este o estimare orientativă a organizației, pe baza unor indicatori indirecți.

Pe lângă spectacole, Fundația Zurli desfășoară activități în comunități și campanii pe diferite teme. Organizația a susținut și inițiative pentru acordarea priorității părinților cu copii mici la ghișeele instituțiilor și ale serviciilor.

Studiul menționează și alte efecte pozitive generate de spectacolele Găştii Zurli, printre care redeschiderea unor spații pentru evenimente.

Studiul IPP a combinat un chestionar online adresat unui număr de 500 de părinți în august–septembrie 2026, interviuri cu educatori, părinți, membri ai echipei Zurli și parteneri, precum și analiza datelor operaționale ale organizației.

Cercetarea urmărește impactul în rândul părinților care au intrat în contact cu Zurli. Procentele reflectă experiențele și percepțiile participanților și nu se referă la totalitatea părinților din România.

Directorul IPP, Adrian Moraru, apreciază că proiectul a avut un rol în dezvoltarea divertismentului pentru copii și în felul în care familiile se raportează la acesta.

„Zurli a devenit un fenomen cultural românesc: a scos cultura pentru copii din marginalitate și a profesionalizat entertainmentul dedicat lor. A normalizat joaca în familie, a încurajat exprimarea emoțiilor și a educat prin muzică și teatru, promovând valori solide și constante. A schimbat mentalitatea părinților despre investiția în copil, a creat amintiri emoționale colective și o punte durabilă între generații”, a concluzionat Adrian Moraru.

Top articole

Partenerii noștri