Elicopterul cu care zbura Tăriceanu s-a defectat, aterizand pe un dig
0Elicopterul în care se afla premierul Tăriceanu, obligat să aterizeze într-un alt loc. Elicopterul cu care premierul Călin Popescu Tăriceanu se deplasa în judeţul Olt, la sistemul de
Elicopterul în care se afla premierul Tăriceanu, obligat să aterizeze
într-un alt loc. Elicopterul cu care premierul Călin Popescu Tăriceanu se deplasa în judeţul Olt, la sistemul de irigaţii Sadova- Corabia, a fost nevoit să aterizeze într-un alt loc decât cel stabilit, din cauza unei defecţiuni a aparatului de zbor, transmite corespondentul Mediafax.
În elicopter, alături de premier se afla ministrul Agirculturii, Decebal Traian Remeş. Deşi în zonă exista un punct de aterizare bine marcat, elicopterul a aterizat pe marginea digului, sub linia de înaltă tensiune, la aproximativ două sute de metri distanţă de locul stabilit iniţial.
După ce oficialităţile au coborât din aparat şi în timp ce acestea vizitau staţia de irigaţii de la Sadova-Corabia şi stăteau de vorbă cu agricultorii şi oficialii locali, la faţa locului a sosit al doilea elicopter de rezervă, de la Bucureşti, care i-a preluat pe cei doi demnitari.
La ora transmiterii acestei ştiri, premierul Tăriceanu şi ministrul Agriculturii
au ajuns la Cluj, unde şeful Guvernului are programată o vizită de lucru.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele care au determinat defectarea aparatului de zbor.























































