Eckstein Kovacs: Demisia lui Chiuariu, o demisie forţată
Demisia din funcţia de ministru al Justiţiei anunţată de Tudor Chiuariu este una 'forţată', a declarat azi, pentru Rompres, senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs. 'E o demisie forţată. Aici
Demisia din funcţia de ministru al Justiţiei anunţată de Tudor Chiuariu este una 'forţată', a declarat azi, pentru Rompres, senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs.
'E o demisie forţată. Aici cred că preşedintele Românie forţează prerogativele pe care le are în această materie şi el practic doreşte să facă guvernul. Domnul Chiuariu a fost pentru un termen scurt ministru al Justiţiei. A făcut şi lucruri bune - a avut, de exemplu, un raport foarte bun cu Senatul. A făcut şi greşeli, dintre care cea mai notabilă a fost războiul cu DNA şi cu domnul procuror Ţuluş. În orice caz, nu a demisionat şi nu a trebuit să demisioneze din cauza greşelilor pe care le-a făcut, ci din alte motive, care, cred eu, sunt în principal de natură politică', a spus Peter Eckstein Kovacs, preşedinte al Comisiei juridice din Senat.
În opinia sa, găsirea unui succesor nu va fi facilă.
'Cred că foarte greu se va găsi - cu toate aceste antecedente - o persoană care să fie şi capabilă şi acceptată de toate părţile. În orice caz nu vom rămâne fără ministru. Dar va fi o sarcină grea pentru oricine va veni la minister', a adăugat senatorul UDMR.




















































