Domnica Petrovai, psiholog: „Anxietatea copiilor crește probabilitatea consumului de droguri“

Nesiguranța de acasă și din cercul de prieteni, precum și toleranța scăzută la frustrare sunt doar câteva dintre motivele care îi împing pe tineri să apeleze la droguri pentru obținerea confortului, susține psihologul Domnica Petrovai. 

Psihologul Domnica Petrovai vine cu sfaturi importante pentru părinți. FOTO: Arhiva personal

„Cum mi-aș putea proteja copilul de consumul de droguri?“ este una dintre întrebările pe care părinții i le pun cel mai des Domnicăi Petrovai, psiholog clinician şi psihoterapeut cu o experienţă de peste 20 de ani în consilierea şi psihoterapia familiei şi terapia cuplului.

Cu toate că este dificil să facă acest lucru, în condițiile în care copilul trăiește într-un mediu pe care e greu să-l controleze, părinții au la îndemână un instrument care dă rezultate.

„Cred că cel mai important mesaj pe care e bine să-l știm noi, părinții, este că noi ne protejăm copiii de riscurile din exterior având o relație bună cu ei“, concluzionează psihologul.

Care sunt semnele ce indică potențiale probleme, cum să aibă părinții o relație bună cu copilul, cât de prieten trebuie să fie cu el, cum trebuie să abordeze problema rezultatelor la școală și cum să gestioneze părinții nevoia de independență a tinerilor aflați în pre-adolescență și adolescență, fără să fie obsedați de control, sunt doar câteva dintre întrebările la care psihologul a răspuns pentru „Weekend Adevărul“.

„Weekend Adevărul“: Care sunt semnele ce ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți în legătură cu consumul de droguri și copiii lor?

Domnica Petrovai: În primul rând, cred că e foarte important ca părintele să păstreze o conexiune constantă, să rămână conectat cu copilul, pentru că asta previne eventualele influențe externe negative. Una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se pun este „Cum mi-aș putea proteja copilul?“, mai ales dacă nu știu în ce măsură în clasă sau în școală sau în mediul în care el trăiește se consumă droguri. Păstrarea acestei conexiuni cu părintele îl ajută foarte mult pe copil, pe adolescent să reușească să facă față tentațiilor, riscurilor sau presiunii grupului. În ceea ce privește semnele care ar trebui să-i dea de gândit, vorbim despre orice schimbare în comportament sau schimbare de atitudine – fie că e mai apatic sau mai tensionat sau are mai multe momente de irascibilitate, furie sau se simte demotivat.

- La ce vârstă trebuie părinții să fie mai atenți?

Cred că mai ales preadolescența și adolescența sunt perioade de risc. Este o tranziție de la o relație foarte apropiată pe care o au mulți părinți cu copiii la o relație în care distanța devine din ce în ce mai mare, unii părinți percepând-o ca fiind prea mare. Este o perioadă când apare nevoia copiilor de a fi independenți, dar părinții trebuie să înțeleagă că este doar o etapă, și chiar dacă au nevoie de independență, chiar dacă au nevoie de acceptare din partea grupului de prieteni, au în egală măsură sau poate chiar mult mai puternic nevoie de a păstra legătura emoțională cu părinții.

Relația părinte-copil, una confortabilă

- Cum fac părinții să păstreze conexiunea cu copiii lor?

Prin păstrarea unor rutine constante: un timp petrecut cu copilul, cu activitățile lui preferate, momente în care îl asculți, dar fără să te concentrezi prea mult pe zona de școală, deoarece acesta este unul dintre lucrurile care de multe ori îi îndepărtează pe copii. Adică dacă toate conversațiile sunt despre ce a făcut la școală, dacă a învățat sau nu a învățat, ce note a luat, tendința este mai degrabă ca copilul să se îndepărteze.

Orice schimbare în comportament este un semn că există o deconectare și părinții ar trebui să ia măsuri. Schimbarea aceasta nu vine cu împărtășire din partea copilului, care să vină să-i spună părintelui că e tensionat sau îngrijorat dintr-un anumit motiv și vrea să vorbească. Acestea în condițiile în care părinții se îndepărtează prea mult sau, dimpotrivă, sunt părinți care nu sunt confortabili cu noua dinamică a relației și devin foarte intruzivi în viața copilului, încep să-l controleze foarte mult.

Evident că pentru copii acest lucru nu e confortabil, pentru că se simt controlați și cumva reacția va fi tot de a se îndepărta de ei și de a căuta mai degrabă confort, validare, reasigurare din partea colegilor sau prietenilor. Acesta este motivul pentru care copiii se duc foarte mult către grupurile de prieteni și pentru că legătura cu părinții este cumva, din păcate, mult prea distantă.

- Atunci când observă aceste semne despre care ați vorbit, ce ar trebui efectiv să facă părintele?

Părintele ar trebui să se reconecteze cu copilul, să-și dea seama care sunt lucrurile pe care nu le-a mai făcut în relația cu copilul, dar fără să-și transforme anxietatea sau îngrijorările într-o încercare de a-l controla sau în neîncredere. Cred că cel mai important mesaj pe care e bine să-l știe părinții este că își protejează copiii de riscurile din exterior având o relație bună cu ei. Relație bună înseamnă tocmai în aceste momente în care observă că sunt niște schimbări, mai multă irascibilitate, tensiune, poate apatie sau retragere, să facă în așa fel încât să se reconecteze cu copilul.

- Ce înseamnă reconectarea cu copilul?

Reconectare nu înseamnă a-l lua la întrebări și a-l controla, ci pur și simplu să petreacă mai mult timp cu el, să se folosească de momentele în care el e deschis. Mai ales în perioada de preadolescență și adolescență, copilul împărtășește mai rar ce i se întâmplă. Trebuie ca, în aceste momente, părintele să fie deschis să-l asculte și să-l înțeleagă. Adică să știe că poate conta pe el dacă apar situații de presiune socială, pe care nu știe să le gestioneze și cel mai probabil va ceda tentațiilor de a consuma tocmai din nevoia de acceptare din partea grupului.

- De ce e important să existe această conexiune?

Când ai această relație de încredere, această conexiune cu copilul, poți să-l influențezi, ca să spunem așa, să ia deciziile cele mai bune. Aceasta îți oferă o pârghie mult mai puternică decât controlul.

- În ce măsură trebuie părinții să devină prietenii copilului?

Asta este în extrema cealaltă. Copiii au nevoie de un adult care să reprezinte o autoritate, care îl ghidează, îl îndrumă, alături de care au momente inconfortabile, de la care primesc și feedbackuri care nu sunt deloc comode, dar care-i ajută să facă alegeri sănătoase. Adică nu este în regulă să transformi relația cu copilul într-o relație de prietenie, în sensul în care copilul nu-l mai percepe pe adult ca fiind cel care îl ghidează și-l protejează, ci mai degrabă o relație în care ne împărtășim reciproc, ne deschidem reciproc, relație care încalcă granițele sănătoase dintre un părinte și copil.

Siguranța înainte de toate

- După accidentul din stațiunea 2 Mai, când un tânăr de 18 ani, drogat, a călcat cu mașina mai mulți tineri, autoritățile au căutat, cumva panicate, soluții rapide. S-a vehiculat ideea testării antidrog la școală, dar s-a renunțat și s-a așternut tăcerea peste subiect...

Ideea testării este un răspuns reactiv la o problemă, fără să fie analizate cauzele consumului de droguri și care sunt acei factori protectori ai copilului. Aici, din nou, cumva ne întoarcem la relația de siguranță pe care copiii au nevoie să o aibă cu părintele. Relația unde sunt granițe și unde există o toleranță bună la disconfort. Pentru că unul dintre factorii care cresc probabilitatea consumului de droguri este anxietatea copiilor, iar noi știm cumva că foarte mulți pre-adolescenți și adolescenți din România au un nivel de anxietate foarte crescut.

Evident, acest sentiment este amplificat și de pandemie, unde noi, ca societate, nu am luat măsuri, care ar fi însemnat campanii în școli, pregătirea profesorilor și a părinților în a ști, în a conștientiza că și pandemia a avut un impact, că anxietatea copiilor a crescut și că avem nevoie cumva să-i sprijinim să devină din ce în ce mai siguri pe ei, mai încrezători, și nu mai nesiguri și mai vulnerabili și mai fragil emoțional. Cu cât sunt mai fragili, cu atât o să fie tentați să aleagă modalități de a-și regla anxietatea prin alternative aparent ușoare, cum sunt drogurile.

- Copiii petrec la școală o mare parte din timp. Ce ar trebui să înțeleagă profesorii legat de consumul de droguri la tineri?

Este adevărat că o mare parte a timpului copiii sunt la școală. Însă, pe de altă parte, fragilitatea emoțională sau, dimpotrivă, siguranța sau încrederea pornesc din relația cu părinții, adică de acasă. Cum poate contribui școala? În primul rând, școala să redevină un loc în care copiii să se simtă în siguranță, să fie sprijiniți, să poată cumva să-și înțeleagă stresul, să înțeleagă tensiunile sau conflictele pe care le au cu ceilalți copii și cum le pot regla. Profesorii trebuie să-i ajute să crească resursele personale care îi protejează de riscurile externe.

Sigur că ajută să creăm contexte externe, apropo de testare, dar ele nu vor modifica semnificativ sau nu-i vor ajuta prin aceste reguli pe copii să-și crească sentimentul de siguranță care le va permite, în momentul în care se află într-o situație de presiune socială, să spună „Nu“. Pentru a spune „Nu“ au nevoie, de exemplu, să-și poată regla anxietatea în alte moduri. Sau să se poată simți acceptați de grupul de prieteni în alte modalități. Relația apropiată cu unii profesori în care să aibă încredere, să le poată împărtăși momentele lor de vulnerabilitate, îi ajută să facă față presiunii. 

- Dacă ar fi să ierarhizăm potențialele motive pentru care un tânăr ar încerca drogurile, care ar fi pe primele locuri?

Anxietatea este unul dintre factorii de risc, dar sigur că pe același nivel cu relația de siguranță și încredere cu părinții, pentru că poate să fie un copil care să aibă un grad mare de anxietate, dar să aibă o relație apropiată cu câțiva adulți din viața lui și asta să fie un factor protector pentru situațiile de risc. Deci nu doar anxietatea singură, ci există un cumul de factori care îi pot face pe copii şi tineri să apeleze la droguri: toleranța foarte scăzută la frustrare, faptul că au nevoie de recompense imediate, care reprezintă un risc crescut pentru adicție.

„Copiii au nevoie de obiceiuri sănătoase, dar care vin cu un disconfort“

- Pentru că vorbim de cele mai multe ori despre tineri care sunt la școală, activitatea școlară este un factor de anxietate important. Cum ar trebui să abordeze părinții problema școlii, problema rezultatelor de la școală, respectiv profesorii?

În primul rând, e nevoie de o schimbare de perspectivă asupra școlii. Din punct de vedere al părinților, ar însemna o mai mare deschidere către a colabora cu profesorii. Apropo de așteptările nerealiste ale părinților sau atitudinea foarte critică față de școală: cu siguranță nu-i vor oferi copilului un sprijin, pentru că pentru copii e foarte important, exact cum am spus, să meargă la școală și să se simtă în siguranță și să aibă încredere în profesori.

Ca să aibă încredere în profesori este nevoie ca această încredere să fie inspirată și de către părinți. Iar părinții, ca să capete încredere în profesori, au ei nevoie de o relație, o legătură, să-i înțeleagă pe profesori. Sigur, probabil, cu unii profesori legătura va fi mult mai bună, mai profundă, de înțelegere și respect reciproc. Poate cu alți profesori vor avea divergențe, însă cred că profesorul și părintele ar trebui să colaboreze mai mult și să-și dea seama că amândoi îl sprijină pe copil, nu sunt unul împotriva celuilalt. Nu este productiv ca profesorul să-l critice pe părinte că nu e un părinte bun și părintele să-l critice pe profesor că nu-și face treaba la clasă. Copiii au de pierdut din dinamica de critică și respingere reciprocă.

Ghidajul de acasă: ferm, dar cu blândețe

- În multe familii tradiționaliste din România se pune foarte mult accentul pe educație, inclusiv prin metode uneori chiar violente. Unul dintre argumente este că mai bine stresez copilul și-l ameninț chiar cu violența, decât să-l scap din mână, și cine știe ce se va întâmpla. Cum răspundeți la problema asta, care e cealaltă parte a monedei?

Aici trebuie să ne uităm și la felul în care părinții au făcut tranziția, de la felul în care ei au fost crescuți de părinții lor și la felul în care profesorii lor s-au raportat la ei și ce au nevoie copiii lor. Sunt lucruri foarte diferite, cu siguranță. Copiii au nevoie de ghidaj, au nevoie de prezență, însă controlul nu ajută. Deci momentul în care ești mult prea dur, mult prea critic, asta crește fragilitatea emoțională a copiilor.

Dar, pe de altă parte, copiii au nevoie și de a învăța cumva o disciplină personală, să învețe să aibă obiceiuri sănătoase, care vin și cu disconfort. Observ că în prezent părinții sunt ori foarte duri, ori au o relație mult prea de prietenie cu copilul, fără a-și asuma acel ghidaj și fără cumva să-ți asumi tu ca părinte că vor fi momente multe de disconfort ale copilului în relația cu tine, dar dacă o faci cu blândețe și cu bunătate, îl ajuți cumva să aleagă sănătos pe termen lung.

Sau în cealaltă variantă, în care părinţii nu țin cont de nevoile emoționale ale copilului, nu țin cont de faptul că deși are nevoie de performanțe și de rezultate, contează foarte mult și cum se simte și e important să-l sprijine și emoțional, să fie bine el cu el. Filozofia asta e un soi de înțelegere greșită a rezilienței. Reziliența nu se dobândește fără un sentiment de siguranță pe care copilul trebuie să-l aibă în relația cu el, dar și în relația cu părintele. Practic, nu poți să devii mai puternic dacă ai doar presiunea rezultatelor fără acest sentiment de siguranță.

- Apropo de sentimentul de siguranță. Există părinți care spun că decât să fumeze sau să bea alcool copiii lor la colț de stradă, mai bine să o facă în siguranța casei, într-un mediu oarecum controlat. Cum vi se pare această strategie?

Foarte frecvent am auzit alternativa asta, cumva că e mai bine să consume acasă, că e protejat și în siguranță. Cred că mai degrabă depinde și de modelul pe care îl oferă părinţii. Adică dacă părinții fac asta acasă în mod frecvent, cel mai probabil și copilul cumva va învăța să îi imite. Eu nu agreez o alternativă de genul „hai să încerce acasă“, pentru că de fapt nu e despre încercat într-un mediu controlat. Ceea ce pot să facă este să-i dea copilului alternative care-l pot ajuta să se relaxeze, să-și descarce stresul sau să-și regleze anxietate socială. Adică dacă are dificultăți în a vorbi cu un coleg/o colegă, mai bine să-l ajute să le depășească decât să-i dea impresia că dacă va bea un pahar de ceva și va fi amețit, va putea face față mai ușor acestor situații. E mai bine să identifici cauza anxietății, pentru că dacă o ignorăm, problema va reapărea.

Cine este Domnica Petrovai

A absolvit Facultatea de Sociologie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi tot acolo şi-a obţinut, în 2009, diploma de master în domeniul psihologiei.

Între 2008 şi 2010 a lucrat în Ministerul Sănătaţii, la Centrul Naţional de Sănătate Mintală, după care şi-a înfiinţat propria companie specializată în consultanţă psihologică, „Mind Education Health“. Ea este şi consultant pentru organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale în domeniul dezvoltării de servicii specifice de sănătate mentală.

În 2018 a publicat, la editura Humanitas, cartea „Iubeşte şi fii iubit(ă). (Aproape) totul despre relaţia de cuplu“.